15.01.2009 | LIGA 1

Ce pierde şi ce cîştigă Steaua dupa plecarea lui Rădoi

Ce pierde Steaua
1. Un lider. Nu există echipă importantă în lume fără un jucător exponenţial. Imaginaţi-vă Argentina '86 fără Maradona, Franţa' 98 fără Zidane, România fără Hagi, Manchesterul anilor '90 fără Roy Keane sau Liverpoolul de azi fără Gerrard. Plecarea lui Rădoi va afecta Steaua din acest punct de vedere şi vom vedea o trupă dezorientată în momentele cruciale ale unor meciuri. Asta pentru că la un interval relativ scurt de timp formaţia roş-albastră a pierdut încă un lider după Dică.

2. Agresivitate. Rădoi nu face parte din categoria liderilor cu gleznă fină, precum primii trei enumeraţi mai sus, ci din sterpea rară a ultimilor doi, de adevărate căpetenii războinice. Acolo, în centrul terenului, de multe ori nici iarba nu mai creştea după ce Rădoi punea piciorul. Spiritul său de sacrificiu, lipsa propriului sistem de autoapărare i-au provocat multe necazuri. Dar atît timp cît a fost sănătos, de agresivitatea sa au profitat ceilalţi colegi, care au cules mai uşor baloanele scoase de căpitanul lor. Reamintiţi-vă şi de ultimul Euro. România cu Rădoi titular a făcut legea la mijloc cu Franţa şi Italia, iar fără el, cu Olanda, a cedat fără luptă centrul terenului.

3. Polivalenţă şi ştiinţa jocului. Rădoi era la un moment dat peticul care vulcaniza orice gaură apărută în echipă. Graţie calităţilor sale şi a inteligenţei sportive, a putut juca la fel de bine fundaş central, mijlocaş la închidere sau apărător lateral. Şi pe orice poziţie a fost un reper de aşezare a întregii formaţii.

Ce cîştigă Steaua.
1. Un loc în ofensivă. Cînd ai doi fundaşi centrali, ca Goian şi Ghionea, şi doi mijlocaşi precum Ovidiu Petre şi Rădoi, toţi oameni de "naţională", e greu să laşi în afara primului "11" pe unul dintre ei. Astfel că Steaua a jucat în toţi aceşti ani cu doi închizători. Plecarea lui Rădoi poate schimba filosofia jocului, în sensul în care acel 4-2-3-1 s-ar putea transforma în 4-1-4-1. S-ar cîştiga un post pentru ofensivă. Problema care apare e însă dacă fotbalistul încercat în acest sistem (Pleşan, Ionescu, Dayro, Stancu sau alt jucător de centrul terenului) este mai bun în valoare absolută (a se citi mai util echipei) decît un alt închizător gen Lovin, Tiago, poate chiar Bicfalvi.

2. Bani cash. Care n-ar trebui să însemne doar pansarea rănilor financiare ale clubului, ci achiziţionarea de fotbalişti. Steaua suferă în atac, pe banda stîngă şi la creaţie. Dacă nu vine aici cu soluţii, vor reapărea problemele ofensive din tur şi se vor acutiza. Că a plecat şi Rădoi.

PS. Olăroiu a plecat din Ghencea mai degrabă fluierat decît aplaudat. Înfăşurat într-un oftat de eliberare al suporterilor cărora le displăcea jocul "defensiv" al echipei. Nu conta că în Ghencea crescuse de la 9 ani. Nu conta că obţinuse cele mai mari performanţe ale echipei de după '89: semifinale de UEFA, prima calificare în Ligă  după 10 ani, titlul de campion. Ultimul de atunci bifat în palmaresul Stelei. A plecat la arabi şi de acolo n-a aşteptat pe nimeni la cotitură, nu a vînat postul de antrenor, ba l-a şi refuzat, ci a finanţat clubul într-un moment în care salariile erau neplătite şi deplasarea la Munchen incertă. Acum, tehnicianul a completat lista faptelor bune. A scos Steaua din colapsul financiar, ajutînd-o să poată respira, şi i-a oferit lui Rădoi posibilitatea de a cîştiga, în sfîrşit, peste un milion de euro pe an. O fi nespectaculos, dar cu ce rezultate!