Tine-ma minte! Inregistrare

Toate articolele

29.03.2015 | ECHIPA NATIONALA

Ziua în care îmi dau demisia

 Am venit la federaţie pentru un ideal, plec cînd nu mai văd orizontul.


M-a durut Anglia, aşa cum m-au durut eşecurile profesionale sau pierderile oamenilor dragi. M-am simţit rupt pe interior, traversînd cu greu starea aia pe care am mai trăit-o ca microbist şi ca suporter necondiţionat al "naţionalei" în decursul timpului. În '83, cînd după ce bătuserăm Italia, ne-au executat Cehoslovacia şi Alexis Ponnet pe fostul "23 August". Sau în '94, după Suedia, cînd lacrimile lui Răducioiu de la San Francisco au parcurs instantaneu miile de kilometri şi s-au instalat pe obrazul meu. Pe atunci amîndoi ţineam cu România.


Nu neapărat despre necalificarea copiilor de U17 e vorba, căci nu sînt atît de naiv încît să cred că toate tarele strînse în fotbalul nostru pot fi îndreptate cu o baghetă magică. M-a supărat modul în care am făcut-o. Neputinţa asta ce a făcut să luăm 7 goluri, să nu strîngem nici un punct şi să marcăm o singură dată în 240 de minute de joc.


Am urmărit mai apoi reacţiile oamenilor. Am încercat mai întîi să-i împart în categorii, pentru a nu-mi pierde timpul cu cei care nu merită. Cu cei care mi-au dovedit că scopul lor e cu totul altul decît de a ajuta echipele naţionale. Ceilalţi, ce nu se înfăşoară în tricolor de văzul lumii, au avut în majoritatea reproşurilor dreptate. Am fost mai slabi, mai lenţi şi mai puţin agresivi decît toţi adversarii noştri. Turneul de elită a fost un eşec. Suporterii, cititori şi telespectatori, nu sînt nici pe departe nişte imbecili, cum îi consideră de regulă cei criticaţi. Sînt oameni de bun-simţ, care văd şi simt corect, chiar dacă nu au aşa-zisa pregătire a specialiştilor.


Cu un singur lucru n-am să fiu însă de acord: că banii au fost aruncaţi pe Apa sîmbetei. Acestui lot i s-au oferit condiţii asemănătoare "naţionalei" mari. În 3 luni s-au cheltuit aproape 150.000 de euro în acţiunile de selecţie, în cantonamentele de pregătire. Iar unii au considerat că am greşit. Poate pentru cei care nu au copii încă e mai dificil de înţeles. Pentru ceilalţi cred că raţionamentul e admis. Ca să ceri performanţă trebuie să investeşti. Cine n-ar dori să-i ofere copilului alimente mai hrănitoare, să-l îmbrace mai bine? Cîţi dintre noi n-au renunţat la a-şi lua o maşină mai bună sau la a pleca într-o excursie pentru a putea plăti un an de facultate pruncului său?


Cînd am admis, după 23 de ani de presă, să intru în fotbal, am făcut-o din dorinţa de a nu mai lăsa juniorii să fie trataţi la "şi alţii". Să nu li se dea nimic şi să li se ceară totul. Să se taie bugete de la alimentaţia lor, de la vitaminizare, de la personalul de suport. Să mai plece vreodată în deplasări fără o minimă diurnă. Ceea ce am încercat cu acest lot e doar începutul, nicidecum o risipă de bani. Din punct de vedere administrativ, aceasta trebuie să fie strategia, chiar dacă asta ar trebui să însemne ca adulţii să mai renunţe la privilegii! Şi, pornind de aici, să continue cu investiţii masive în zona strict tehnică, acolo unde lucrurile şchioapătă vizibil.


Pe blogul meu, userul tulerio12 mi-a cerut demisia în urma acestui turneu. Îl asigur că mi-o voi da de îndată ce voi vedea că investiţia în copii va înceta din nou la FRF. Atunci mă voi întoarce la meseria mea, pentru că voi fi înţeles foarte bine de ce sîntem unde sîntem de douăzeci-şi-ceva de ani.

COMENTARII (43)

De valii_sv pe 05.06.2015 la 08:57
Domnule Vochin cu tot respectul pentru dumneavoastra cred ca venit momentul sa va dati demisia ! V-am urmarit cu mare placere intodeauna , dar , in momentul in care ati intrat in jocul lui Radu Naum sa invatati un club cum sa fenteze legile fotbalului , sa creeati statuie unui jucator care nu a jucat nici o secunda la un club din vest mi-ati provocat o mare dezamagire ! Chiar unii au ajuns sa il compare pe Radoi cu doi fotbalisti uriasi , Gica Popescu sau Canavaro , pe acelasi Radoi care la un moment dat a refuzat echipa nationala ! Unde era vedeta Radoi cand nationala rata calificare dupa calificare ? Nu se poate asa ceva ! Va rog din toata inima nu intrati in tagama ,, presei " care inventeaza stiri , creeaza artificial vedete doar pentru senzational si rating ci ramaneti la discursul dumneavoastra obiectiv si realist pe care l-ati avut inainte ! Va multumesc !
De alin75pas pe 04.04.2015 la 10:52
Cand aud "Echipa nationala" indiferent de categoria de varsta ma gandesc la o echipa realizata din jucatori foarte buni SELECTATI de la diferite ehipe din tara si strainatate.In urma turului de elita din Anglia de la U17,am ramas foarte dezamagit(ca multi altii) de modul in care FRF-ul a gasit de cuviinta sa reprezinte o tara si sa ruineze mandria de a fi romani a multora.La federatie nu ar trebui sa existe SELECTIONERI,care sa mearga din club in club sa vada jucatori,dupa care sa faca o echipa?Eu am avut impresia ca FRF-ul sa transformat in CLUB de fotbal cu ce a facut cu U17(40 de zile de antrenamente inainte de o competitie).Ciudata e si actiunea de selectie facuta de FRF prin alte tari,unde aduna zeci de copii sa-I vada in 3 ore(e o pierdere de timp din ambele parti,si o dezamagiremare din partea copiilor care nu vor putea arata ce pot in acel scurt timp).Daca FRF-ul are bani de cheltuit,de ce nu-si trimite scouterii la "vanatoare"in loc sa stea la birou si sa vizioneze videouri trimise de parinti?
De ovidiu_3003 pe 04.04.2015 la 09:33
Trebuie bagati si mai multi bani in juniori...la cel putin doua luni un cantonament in tara sau strainatate ...unde sa joace meciuri de verificare cu adversari puternici ...timp de patru ani ...si ai rezultate indiferent ca faci selectia pe pile sau pe plicuri ...
De maryan72 pe 01.04.2015 la 11:15
eeee acum alta treaba andrei tot respectul daca ai inteles cu adevarat treaba asta cu demisia.
De godot pe 31.03.2015 la 12:32
Dragă Andrei, îmi cer scuze pentru termenul folosit. "Impostor" a fost dur şi în mare nemeritat, dar generat de faptul că, pe fond, fără să o recunoşti explicit, eşti omul lui Burleanu, un individ care îmi provoacă greaţă. Revenind la subiect, dacă ţi-ai dat demisia, pune mână şi fă ce ai putea să faci mai bine: jurnalism de calitate. Scrie, prezintă, explică, critică, propune, ţine sub presiune. Informaţiile prezentate în ziarul la care lucrezi sunt f. slabe în zona asta. Anchete, reportaje, prezentări, interviuri, iuhuhu... Fii vocea conştiinţei civile în problema viitorului reprezentat de copii şi juniori. Aşa cum încearcă să facă Tolontan pe alte segmente. Dar dacă ţi-ai dat demisia ca să rămâi consilierul mitomanului palavragiu politruc Burleanu, sau să te muţi de la comisia tehnică (unde rămâne un Victoraş Iacob) la o altă comisie mai neutră, şi să scrii în continuare la ziar despre colegii federali, în continuare nu-i în regulă.
De blacmen pe 31.03.2015 la 09:34
Renuntati prea usor, domnule Vochin! Rezultatele bune vor aparea. Dar, nu inca! Nu inca, pentru ca tot ceea ce a insemnat copii si juniori in Romania a fost vatamat in toti acesti ani in care la conducerea fotbalului au fost Mitica, Nasu' & Co. S-au creat niste deprinderi care cu greu se pot inlatura, dar trebuie rabdare, multa rabdare si pasiune!Ani de zile selectiile s-au facut pe pile, meciurile de juniori, intr-un procent ingrijorator de mare au fost niste mascarade... cei din FRF care se ocupau de acest sector au pastorit bani dubiosi pana la nivel de Cupa Sperantelor...antrenorii,jucat orii. observatorii si arbitrii au capatat deprinderi de care se scapa in ani si ani de zile! Tarele acestea au facut ca la nivelul juniorilor sa nu mai existe o competitie adevarata! Totul era o minciuna! Rezultatele se vad la seniorii de astazi! La noi nu se mai joaca fotbal! Suntem departe de fotbalul adevarat pentru ca ani de zile baza a fost distrusa in folosul unor indivizi care nu au facut altceva decat chermeze la FRF si si-au umplut portbagajele pe la turneele de zona, precum si buzunarele cu bistari... vorbind pe sleau au ucis viitorul fotbalului romanesc si nimeni nu i-a tras de maneca! E posibil sa se fi renuntat la astfel de practici, dar ganditi-va ca ani la rand nu s-au ocupat cu adevarat de ceea ce trebuia si acum e greu sa stergi totul cu buretele (numai Gigi, pardon, Gheorghe poate asa ceva!) si sa te apuci de treba ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat! Sfatul meu e sa ramaneti acolo si sa va asigurati ca nu se va reveni la practicile nenorocite din anii trecuti... E un sfat de la un om care a facut parte din sistem, a participat la aceasta mizerie si acum regreta amarnic, desi intuia ce sa va intampla! ... E un sfat de la un om care acum are un copil pe care l-a indrumat catre acest sport fascinant... eu am gresit cand am acceptat si facut compromisuri cu sistemul, dar jur pe viata mea ca baiatul meu nu va avea parte de un astfel de sistem si ca va juca fotbal intr-o competitie adevarata! Asa ca va rog sa nu renuntati... astfel totul va fi pierdut pentru multi ani de acum inainte!
De juniordefotbal pe 31.03.2015 la 08:31
Gustas, aveti dreptate 80%. Dobre nu a muncit doar cele 4-5 luni de zile. Inainte de a pleca la Cluj (juca Steaua) facea pregatire fizica cu un antrenor de atletism la fostul "23 August" si individualizare cu cel mai bun antrenor (individualizare) din Bucuresti Jan Dragne. La Cluj a dat peste un alt tip de pregatire fizica: forta. La Bucuresti punea accent pe viteza, la Cluj numai pe forta. Medicamentatia o cumpara NUMAI de la "23 August" Medicamentatia + preparatorul fizic + alimentatia ii costa pe parinti lunar peste 30 de mil. Mult pentru un tata sofer de taxi si o mama ospatarita. In rest aveti dreptate inclusiv cu implicarea (anormala a tertilor) a anumitor persoane in alcatuirea lotului U17. Spunea cineva pe aici (total adevarat) ca in 2013-2014 dupa ce Steaua (n. 1998) au ajuns vicecampioni nationali, n-au avut decat un juc. la lot: Poiana, pe cand Atletico Arad 5-6-7 jucatori. Acum am inteles!!!
De urale09 pe 31.03.2015 la 00:11
Urata zii!!!Dupa un meci asa de urat....Prea usor ai renuntat d-le Vochin...sper sa aflam acum,nu peste ani motivele.Eu intuesc dezgust! Dar vreau sa aflu de la tine,nu sa ma bazez pe intuitie. Prea de curand ne-ai zis ca o sa demisionezi cand lucrurile nu vor merge in directia buna! Eu, unul care te-am vazut ca pe un pct de echilibru acolo,in cloaca aia, ce sa mai cred. Te citesc mereu, e prima oara cand iti scriu. Am vrut de multe ori sa te laud,sa te critic,dar n-am facut-o. Dau doar un exemplu.Chiar n-ai putut sa faci niste dobitoci sa inteleaga ca alegerea lui Sandu e spre binele fotbalului romanesc??? Inainte sa pleci, intreba-l pentru mine pe acel...escu...burlesc(u) citit din federatie ce carte i-a placut cel mai mult din tot ce a citit . Indiferent de ce raspuns iti va da,intreaba-l daca a retinut ceva din ea! Spunei ca unii raman la fel de prosti indiferent cat ar studia. Asteptam detalii Andrei Vochin,asteptam sa redevii jurnalistul bun care erai,si,cred eu ca asta e momentul perfect
De andreiv68 pe 30.03.2015 la 22:00
@godot Dacă asta era problema, o sa te dezamagesc, godot. Știu ca e greu de crezut in lumea de azi, dar prin venirea la frf am pierdut mulți, foarte mulți bani fata de cât câștigăm la gazeta. Dacă nu crezi mergem împreuna la fisc si îți voi putea dovedi cu usurinta. Din păcate, in România, chestiunile ideale nu țin, voluntariatul e doar o chestie de propaganda. Oricum, începând de azi nu voi mai accepta sa fiu membru in Comisia Tehnica, pentru ca n-am fost in stare timp de un an sa explic exact cu ce mă ocup eu.decizia am anunțat-o public azi lla Digi. Rămân alături de specialiști doar ca sa ajut ca si pana acum, fără a avea si titlul de membru si fara a ma implica in vreo decizie tehnica. Dar in aceasta comisie, care in sfarsit functioneaza, dupa ce 24 de ani a figurat doar pe hartie, sunt oameni cu adevart dedicati. nu incasatori de zeci de milioane de euro fara nicio performanta, precum cei care se baga in seama acum, Mă doare când vad cât lucrează un Ciprian Paraschiv sau un Sandu Tabarca pentru fotbalul românesc, pentru toate aceste proiecte, si când constat atâta Ignoranta, rautate si interes meschin doar pt ca numele lor nu sunt rezonante sau nu fac parte din vreo tabăra. Dar sunt mândru ca, așa impostur cum sunt, am urnit aceasta comisie, m am bătut ca loturile sa aibă camere hiperbarice, sa aibă un sistem de monitorizare, școala de antrenori sa aibă un sediu decent pe locul de sindrofii din trecut, nu doar o camera obscura in federatie, selectia sa nu se mai facă pe pile, etc. Si sunt mândru ca am așa colegi, multi dintre ei fără doua de un leu in buzunar, s au înhamat la o asemenea munca, doar manati de pasiune. ANDREI VOcHIN
De simona34b pe 30.03.2015 la 20:35
Aduna puncte si alege produsele din Shop, premii consistente fara tragere la sorti. PollPedia.ro
De b_o_g_d_a_n pe 30.03.2015 la 16:43
Peste tot in lume infrangerile sunt criticate cu argumente mai mult sau mai putin valabile. Totusi daca s-ar infiinta un Campionat Mondial al criticilor de fotbal cred ca noi romanii am fi mai mereu calificati la turneele finale cu sanse mari sa prindem podiumul. Trecand peste asta, eu personal ma bucur sa vad ca va preocupa investitiile in "zona strict tehnica", intelegand prin aceasta cea a antrenorilor si pregatirii lor (sper ca nu gresesc). Daca acesta e drumul atunci nu trebuie renuntat, iar increderea nu trebuie inlaturata de primul esec si primele nemultumiri. Rabdarea e una din virtutile intelepciunii si de aceasta avem nevoie noi romanii in acest moment mai mult decat orice.
De vcun pe 30.03.2015 la 10:38
capul sus, mergeti de la capat! din orice greseala se invata. cu asemenea cuvinte trebuie plecat la noul drum. pt mine generatia de pusti merita prime si conditii de joc macar egale cu generatia mare cand ne uitam la jocul echipei mari si a tuturor nonvalorilor (si sunt stelist). oricum nu cred daca dumneavoastra sunteti de vina acestui turneu. daca ar fi sa il comparam in trecut s-a facut ceva mai bun? problema cea mai mare ar fi sa nu se ia niste masuri pentru a corecta greselile de pana acum.
De maryan72 pe 30.03.2015 la 09:59
pacat. aveai sansa sa demonstrezi ca esti mare caracter din pacate ai ramas doar un latrau scolit la taraba lui dragomir.
De portardelegenda pe 30.03.2015 la 08:22
si apropo de demisie pe care si tu o cereai acum un an cand nu erai federal. Ar trebui sa pleci nu cand nu mai vezi orizontulci atunci cand solutia prezentata de tine celor din FRF si chiar si noua opiniei publice , NU VA FI CONSIDERATA VIABILA ATAT ECONOMIC CAT SI CONCEPTUAL. ATUNCI AR TREBUI SA -TI DAI DEMISIA SI SA LASI GURA MAI MICA ATUNCI CAND ALTII VOR AVEA ESECURI CACI E USOR A SPUNE VORBE CAND NIMIC NU AI A SPUNE. As vrea sa te vad cat mai curand iesind pe sticla si in plen si sa ne prezinti tu care este strategia pe urmatorii ani (Aia cu centrele regionale crede-ma ca e o utopie atat timp cat acolo sunt bani publici de la primarii iar dreptul de proprietate asupra jucatorilor e impartit la 3 . copilul cu 3 moase ramane cu buricul netaiat , zice experienta unui popor)
De portardelegenda pe 30.03.2015 la 08:10
Urmaresc de mult ceeace se intampla in sectorul juvenil si anticipam ce se va intampla.Daca ar fi sa va acuz de ceva pe scurt doar pentru ca ati incercat sa ingrasati porcul in ajunul Craciunului.E clar ca a fost buna intentie dar e si mai clar ca a fost nepricepere in alcatuirea unui program inteligent gandit si adaptat nevoilor de moment ale acestui lot.Ideea ca dincolo de acest esec drumul catre reusita este INVESTITIA IN MOD CONSTATNT IN ZONA JUVENILA TIMP DE CATIVA ANI. De fapt voi culegeti acum ce a semanat Nasul. la fel vom spune peste 2-3 ani ca se va culege ceeace semanati voi.In zona juvenila efectul a tot ceeace faci este intotdeuna intarziat.In alta ordine de idei spune-mi cu cine umbli ca sa-ti spun cine esti . Cand te inconjori de incompetenti ai sanse sa devii asemenea lor . iar aici orgoliul si prostia noului val din FRF isi spune amprenta pe tot ce se intampla . Sunt oameni care au experienta mare pe aceasta zona, lucruri demonstrate prin rezultate de-a lungul anilor oameni pe are nu-i consulta nimeni.Cat priveste calitatea selectiei aici discutie trebuie sa fie foarte clara CARE E TARGETUL LOTURILOR NATIONALE ? sa faca rezultate sau sa scoata la lumina jucatori . Iar de aici poti pori catre urmatorul pas .Iar voi nu stiti nici macar CARE ESTE STATUTUL SI MENIREA UNUI ANTRENOR DIN ZONA JUVENILA. sunteti niste amatori care bajbaie pe un taram nou pe care v-ati trezit aruncati de furtuna destinului. si din pacate inaintasii nu v-au lasat nici o harta. Vai de cei carora le gestionati destinele
De stelistul1 pe 30.03.2015 la 00:40
Nu este neaparat un lucru bun ca faci o investitie. Poate foarte bine sa fie o investitie gresita, prost facuta, insufficient gandita (ma opresc, da?)Cine face investitii gresite se numeste incompetent si in general este dat afara sau chiar mai rau. Acesta investitie la U17 de 150 000 in trei luni s-a dovedit a fi negandita. Un fiasco financiar, iar cineva trebuie sa raspunda pentru acesta suma. In contradictie cu dvs, consider ca banii s-au dus pe apa sambetei, nu in sennul ca nu ati platit tot ce trebuia platit pt lot, ci ca lotul pt care ati platit a fost gresit. Cum spune japonezu, "darle perlas a los cerdos". Vom intalnii acest lot si la U19? Repet ceea ce v-am sus de mai multe ori. Facti investite la grupele mult mai mici, ca sa puteti avea la un momnt dat o trupa u17 in care chiar merita sa bagi banii. Nu uitati, antrnorii de copii sunt cei in care trebuie sa investiti intai.pt ca acolo aveti cele mai mari deficiente in fenomen.
De gustas pe 29.03.2015 la 23:39
simiovi, drumul spre normalitate cu juniorii a fost inceput de GIGA HAGI. Federatia nu are niciun merit in ce priveste juniorii. Stiti care e rolul Federatiei ? Sa, strice tot ce face Hagi bun. Asa cum au facut cu lotul U 17, prin aducerea de amatori in fruntea lotului. Un om priceput precum Iordanescu, Lucescu,Petrescu, Reghe, nu ar fi dat niciodata gres cu aceasta grupa extrem de talentata. Aveau baza trebuiau mici plombe sa faca si sa fie cineva care sa stie sa-i foloseasca pe copii acolo unde dau randament.Ce au facut inteligentii de la federatie acum? Au zis ca sunt mai destepti decat Raducioiu si formeaza ei in 2-3 luni o noua echipa U 17, ca aia ce s-a calificat nu era buna. Si au testat, au testat, au testat pana in 20 martie ei tot testau. Si cu ce s-au ales. Cu zero puncte 7 goluri primite si unu marcat. I-au schimbat pe : Motreanu, Poiana, Costache, Coman, Hagi,Mihalcea cu 6 jucatori adusi pe pile de cetateanul strain. De nu se accidenta Ciobatariu, disparea si Fridrich. Asa a scapat Fridrich. Dumnezeu a facut dreptate. Gica Hagi e singurul om din fotbalul romanesc care munceste cu folos, restul sunt umpluturi care isi umplu buzunarele. Hagi nu le umple ,iar daca va ajunge sa le umple va fi datorita muncii lui si nu a altora. Domnul Vochin rezultatele facute de U 17 la Turul de Elita este creatia DUMNEAVOASTRA SI A CETATEANULUI STRAIN, CARUIA II DORESC DIN TOATA INIMA MULTA SUFERINTA DE ACUM INAINTE.
De pakal pe 29.03.2015 la 23:07
Mi-am promis ca nu ma mai bag in seama, dar, dupa ce-am citit randurile de mai sus, nu pot sa ma abtin. Asadar, ziaristul Vochin il apara pe federalul Vochin. Cum? Printr-o manipulare grosolana, in scop justificativ, de tipul "noi am facut tot ce-a depins de noi, am cheltuit o caruta de bani, dar, daca pustii sunt praf, ce vina avem noi?" Am mai remarcat, reteta casei de altfel, veninul scurs abil prin penita la adresa lui Raducioiu, profitand si mizand, in acelasi timp, pe faptul ca acesta nu se bucura de cea mai mare simpatie in randul cititorilor. Cu toate astea, de cate ori s-a intersectat Raducioiu cu tricolorul, atat in calitate de fotbalist, cat si de antrenor, as spune ca si-a facut cu brio datoria. In ce ma priveste, prefer astfel de fapte din partea unor "straini", decat patriotismul rizibil, ostentativ si autolaudativ. Oricum, faza cu atacul la Raducioiu o consider abjecta rau de tot.
De simiovi pe 29.03.2015 la 21:50
Parerea mea este ca romanul nu are rabdare.Nu stie ce-i aia rabdare, nu a fost invatat cu ea.Romanul a fost invatat cu rezultate imediate, cu iesiri in strada unde sa-si manifeste bucuria fara sa cunoasca munca unor oameni in anii ce au precedat respectiv(a)(ele) performant(a)(e). Problema majoritati romanilor, a microbistilor in general, consta in faptul ca nu cunosc partea nevazuta, nemediatizata a fotbalului. Cand spun asta ma refer la sectorul juvenil. Aici este si vina presei care nu a mediatizat corespunzator fotbalul juvenil. Si presa are interesele ei. Cine citeste un articol despre juniori? Familia, prietenii, vecinii. Cam atat. Am inteles perfect ( cel putin asa cred ), mesajul transmis de textul de mai sus. Chiar sunt perfect de acord cu cele consemnate. Ma intreb ??? "- Oare, cati oameni din federatie ( si nu numai) gandesc la fel ca si autorul randurilor de mai sus ???? ". Indiferent de critici, eu cred ca la nivel de juniori s-a pornit pe un drum care duce spre normalitate. Ma intreb din nou :"- Oare cei ce au pornit pe acest drum spre normalitate, vor avea ei insasi rabdarea necesara sa ajunga la capatul sau ???" . RAMANE DE VAZUT.
De gustas pe 29.03.2015 la 20:38
De ce nu spuneti nimic de adevaratele cauze care au dus la aceste rezultate rusinoase? De ce a fost jignit Ianis Hagi, de personajul acela strain (nu merita sa ii spuna numele)? De ce a folosit la adresa lui Ianis acel limbaj de cartier? De ce Ianis, care e cel mai bun de la lot a fost tinut rezerva si nu a fost jucat decat atunci cand totul era pierdut? De ce acel personaj strain, bate apa in piu pe la toate gardurile Federatiei cu Dobre? De ce Dobre care a acumulat fizic in 4-5 luni (aflati cum ca eu stiu. Nu prin filmuletele alea penale postate de el pe facebook a reusit asta) cat alti copii intr-un an sau doi, a trebuit sa joace toate meciurile titular desi el in afara ca, fuge haotic pe teren si are rezistenta nu ajuta cu nimic echipa. In trei meciuri nu a facut nimic. Insa o sa fie recompesat, urmand sa fie promovat la Under 18. Sa inteleg ca, din punctul de vedere al cetateanului strain, trebuie ca jucatorul sa fie fizic ok ca in rest nu conteaza? Daca selectia a fost pe bune cum si-a dat seama Vintilia, de valoarea jucatorior Carnat si Oaida, in conditile in care i-a vazut doar 45 de minute jucand. Atat au jucat ei pana la anuntarea lotului care merge la Turul de Elita? De ce a fost scos Coman din echipa? Ce interese erau cu Petre? Faptul ca a reusit cu chiu cu vai un gol, demonstreaza ca nu avea voie sa fie titular in fata lui Coman. Am scapat de era fratilor Becali si am dat de era Stefanescu alias PlayMaker cu grupul lui format din : Oaida, Carnat, Tanase, Petre? De ce s-a dorit razbunare fata de Hagi? De ce v-ati folosit de Ianis ca sa va razbunati pe el? De ce a fost adus habarnistul de Vintila? Ce a cautat Vladescu la lot? De ce s-a renuntat la Poiana? De ce s-a renuntat la Motreanu, la Costache? De ce au fost in lot doar 4 fundasi? De ce jucatorii au fost folositi pe alte posturi si nu pe cele unde joaca la echipele de club? De ce in fiecare amical s-a rulat tot lotul si nu s-a incercat omogenizarea unui prim 11 si a relatiolr de joc? De ce Ianis a fost anuntat dupa primul meci amical din Olanda ca, nu v-a juca la Turul de Elita? De ce acel cetatean strain a decis asta si nu antrenorul? Va rog frumos sa raspundeti la aceste intrebari si sa nu va mai ascundeti dupa istoria fotbalului romanesc. In mod normal cetateanu strain trebuie dat afara pentru simplu fapt ca l-a jignit pe Ianis Hagi. Asa ceva nu este permis. Si sa nu spuneti ca nu e adevarat ca, Gica Hagi o sa confirme tot saptamana care vine. O sa spuna tot ce i-a spus Ianis. STRAINUL ACELA SPER SA FIE DAT IN SUTURI AFARA SI JIGNIT CUM L-A JIGNIT EL PE IANIS. AFARA CU BAIETASUL STRAIN. IN CE-L PRIVESTE PE VINTILA E ATAT DE NESIMNIFICATIV, DE NUL IN ACEASTA ECUATIE CA, NU IMI FAC PROBLEME CA O SA-L MAI VAD. DUMNEAVOASTRA DACA ATI FI AVUT BUN SIMT ATI FI PLECAT, DAR BANII PE CARE II PRIMITI NU VA LASA SA VA DATI DEMISIA. ADEVARUL E CA, SI LA CAPITOLUL ASTA TOT HAGI E REGELE. PREA PUTINI AU DEMNITATEA SA ISI DEIE DEMISIA.
De marcelvic pe 29.03.2015 la 19:25
E foarte greu sa privesti obiectiv un fenomen din interiorul lui, suntem oameni nu roboti! Altfel, nu inteleg cum, observind lipsurile majore ale forbalului nostru referitor la copii, juniori, tineret, ai putut crede cu atata tarie intr-o constructie pana la urma artificiala! Hagi poate creste la academia lui viitoarea nationala, e ceva credibil, dar nivelul ei... asta e alta poveste. Fara competitori de calitate cat de cat asemanatoare si nu doar unul, doi, nu va face mare lucru. Hagi, Petrescu, Popescu, etc. n-ar fi aparut niciodata cu manageri-presedinti de genul Stoica-Becali! I-am citat pe ei doar pentru ca stie toata lumea ce parere au despre cresterea de jucatori...
De whiteredarad pe 29.03.2015 la 17:11
PS. Cel ce posteaza ca @luterio12. ,adus in discutie, o data scrie ca este fotbalist, cu Raducioiu antrenor, alta data ca plangea in 1994. Nu se poate, daca joci la U 20 !
De whiteredarad pe 29.03.2015 la 17:04
Dle Vochin,va urmaresc de mult timp,pentru ca ,in marea majoritatea cazurilor aveti proprietatea cuvintelor sau a ideilor expuse.V-am mai si criticat,dar pe global stiu ca sunteti un jurnalist (imi place termenul) aproape de notiunea de echidistanta. Lasand la o parte, apararea FRF,la care"v-ati afiliat",in momente care, nu era cazul,discutand despre tineret cam aveti dreptate. S-a incercat ceva,problema este ca "trupa" a fost data pe mana unui antrenor (Vintila) si a unui supervizer (Kovacs) care ar vrea dar nu pot. Concret : de zeci de ani ne este clar ca echipele romane ,de orice fel, nu fac fata unui joc fizic,cu presing inalt si joc fizic, ai nostri,din teren, fiind selectati ,de obicei,dintre cei indemanatici,"tehnici",dar cu fizic precar ( chiar si Ianis Hagi e o mostra). Cred ca pregatirea ar trebui sa inceapa cu studiul aspectelor fizice,prezente sau viitoare ale unui fotbalist de 15-16 ani,de calitatile sale motrice,de masa musculara. Astfel cu jucatori cu fizicul lui Patrick Petre sau Ianis,la juniori si tineret nu vom avea,niciodata, succes. Aici,in primul rand conteaza forta,iar noi pornim de la un deficit de minim 25% fata de alte tari.Apoi dl Vintila nu are nici o pregatire profesionala pentru juniori,faptul ca vreodata l-a pus Hagi sa faca asta,nu tine loc de scoala. Sint in tara antrenori de juniori,care au facut minuni cu echipele sale.Stiu multi,vi-l dau exemplu pe Feri Tisza de la Arad, "maestru la juniori",probabil nu ati auzit de dansul. Sint destui,dar se prefera nume,care "pun botul", la selectie, la numele clubului sau al tatalui celui selectionat,ba unii mai cer si "subventie". Dar si asa,Vintila ,daca organiza echipa ,la o aparare ferma,la atacuri rapide,nu pateam rusinea asta. Iar Dvoastra va fi sa va dati demisia cind simtiti des ca va pierdeti obiectivitatea. O data "v-am prins" cu asta : stateati linga Craciunescu,care-l desfiinta pe Ovidiu Hategan,pe imagini TV nerelevante, si nu am auzit nici o reactie la afirmatia lui ca : "de la Ovidiu Hategan te poti astepta la orice...". Saptamana asta ,omul, apreciat altcum de UEFA.a arbitrat Belgia- Cipru,bine si va pleca apoi la campionatul Mondial U 21- Pai cum sa taci,cind o valoare este mutilata,fara sens ?. E ca si la nesustinerea lui M Sandu,la UEFA,care avea sanse,din care FRF,puteas avea avantaje,pe care a fost desfiinta de Dl Burleanu. Din nou, Dvoastra ati preferat dulcea tacere !
De pakal pe 29.03.2015 la 17:01
@godot. Sunt de acord 100% cu postarile tale si le sustin. Si eu am ridicat problema incompatibilitatii dintre cele doua pozitii, chiar din momentul in care acesta s-a "angajat" la federatie. Ca si in cazul tau, am fost ignorat complet cu privire la acest aspect, pe care, de altfel, eu il definesc simplu: impostura morala. In ce ma priveste, am renuntat sa-i mai scriu, realizand ca e o pierdere inutila de timp si energie. Aceste randuri, de exemplu, iti sunt adresate tie.
De sorindumitrache pe 29.03.2015 la 16:55
Andrei, ai scris un text EXTREM DE MALITIOS, tipic ziaristilor. Nu face cinste un asemenea text unui official FRF, se vede ca a fost scris de Vochin ziaristul, si nu de omul de la FRF. Nu merge, este conflict de interese in felul in care iti faci dumneata treaba. Nu am sa uit niciodata cand nu aveai curaj sa il critici pe Craciunescu pt ca erati colegi de "state de plata" la Digi. Abia cand potlogariile nu se mai opreau ai inceput timid sa critici dar nu aveai curaj sa ridic capul la el. Oricum, a plecat tanda, a venit manda. Si inca ceva, nu aveti cums a stiti ca conduceti o Federatie pt ca nu aveti NICI O EXPERIENTA in acest sens. Aaa, ca aveti ceva idei bune, de accord, dar asta nu insemna ca aveti si automati capacitatile intelectuale pt a ocupa (pt ca asta faceti) un fotoliu la federatie. Eu nu ma leg de bugete si de cheltuielile in Federatie, eu vorbesc de principia, lucruri mult ma I solide si mai iportante decat cum s-a cheltuit un buget la junior. Eu vobesc despre piloni pe care se pot pune bazele unei conduceri compentente.
De strambu_bogdan pe 29.03.2015 la 16:21
Andrei, stim cu totii ca in nici un domeniu, rezultatele nu vin peste noapte.Intr-o Romanie in care persoanele alese de noi, ne fura cu atata nesimtire, e aproape imposibil sa ai rezultate.Tot ce ne trebuie este perseverenta, echilibru si poate in primul rand vointa de a reusi.Asa ca: capul sus, nu tine cont de parerile unora care nu au nici o autoritate in domeniul sportiv.Investiti in continuare in copii nostri, si vor veni si rezultatele cu siguranta. Am incredere in oamenii ca dumneavoastra!
De tulerio12 pe 29.03.2015 la 16:13
Domnule Vochin, Postul precedent a fost unul la nervi, pentru ca imi pasa prea mult. Am fost si eu junior la fotbal. Haideti sa va spun cum mi am petrecut eu junioratul. Eram o echipa din provincie un css dar cu un lot destul de valoros, batusem si Steaua la care jucau alin stoica si catalin munteanu, batusem si ajax cu 8-2 intr un turneu din Belgia. Tot junioratul am fost furati ajungeam pe locurile de turneu national adica 1 si 2 din serie.. si de atunci incepea japca.. goluri din offside uri mari 3 4 metrii.. suturi in plasele laterale care s au pus goluri si tot asa..( nu era era selfie si internet nimeni nu filma nimic) pana cand prindea altcineva locul 1 sau 2. Astea sunt cum sunt... te obisnuiesti in mediul asta, dar antrenorul nostru a vandut si meciuri. Nu stiam toti, cei carea aveau personalitate nu aflau decat in teren de la ceilalti. Plangeam toata echipa si jucam,cei care faceau scandal nu intrau sau ii inlocuia. Asa m am lasat de fotbal.Cativa colegi au cochetat si cu loturile nationale. Ca sa joci intr un lot national trebuie sa dai dreptul, sa ai vreun prieten pe acolo care sa te bage in fata sau alte combinatii, oricum pe valoare nu. Asa stateau lucrurile acum 20 de ani. Sa revenim la subiect, sunt sigur ca lucrurile s au mai schimbat dar nu total. Juniorii cresc intr un mediu ostil performantei,valorile nu se vad din mediul ala,ei n au la ce aspira, si mentalitatea unui copil e schimbata pentru totdeauna. Trebuie schimbat totul de jos in sus nu invers. Degeaba se investeste intr un lot 150 de mii daca jucatorii aia sunt mai slabi decat cei lasati acasa. Luati o echipa de juniori buna, prima sau a doua din ce serie doriti si faceti un meci amical cu nationala de aceeasi varsta sa vedeti ce valori ajung la lot si cum. Se schimba antrenorii la juniori, se schimba si sistemul. Altceva e cand schimbi sistemul la jucatorii profesionisti care fac ceea ce le spui si altceva e cand copiii cresc in 10 sisteme cu 10 antrenori care se cearta intre ei care au orgolii si care nu fac nimic niciodata. Antrenorii de juniori trebuie sa fie mari jucatori, asa e la cluburile de afara si cred ca si la federatii. Una e cand intra Florin Radu Raducioiu in vestiar si imi povesteste cat a alergat pe Rose Bowl si alta e cand intra Vintila. Poate nu o vedeti asa dar copiii gandesc diferit, daca eram copil la Raducioiu mancam pamantul, la Vintila dadeam 90 %. Partea buna este ca ei sunt decat copii si azi joaca bine maine prost, dar o iei cu doua nu cu noua.(aici sunt antrenorii devina). Nu doresc demisia, eu am gresit fiind roman cu mentalitate de roman. Va vreau acolo , dar e o munca care o sa va frustreze daca doriti schimbarea. Imi place Andrei Vochin ziaristul. Imi placea mult cand scriati si nu luati apararea. Imi placea mult cand nu va scuzati, dar mi am dat seama ca asta este jobul, cand pierzi trebuie sa spui ceva si nu ai cum sa dai in colegi. Sper ca munca dumneavoastra la federatie sa lase unele amprente mici cat poate un om, dar solide. Am fugit la Bucuresti prin 95 96 sa l vad pe Hagi la Romania - Irlanda, si vorba lui Andone pustiul.. avea gambele imense. Si mie mi au dat lacrimile in 94, dar toata Romania a plans atunci. Sper sa mai plang si a doua oara, dar e mult de munca. Respect domnule Vochin. Hai Romania!
De luciano2015 pe 29.03.2015 la 16:08
Andrei stii vb aia? Daca vrei un lucru bine facut atunci fa-l tu ... te rog sa te mai gandesti la faza cu demisia .. avem nevoie de tine acolo, nu stiu cati oameni la fel de bine pregatiti ca tine mai avem in tara ...
De antonescu07 pe 29.03.2015 la 15:55
Domnule Vochin opriti risipa de bani. Actuala conducere a FRF nu stie sa aplice lucrurile bune care se fac in vest contextual. Nu poti trece peste noapte de la organizare minimalista la una mamut. Totul trebuie facut gradual, mai intai faci fundatia si dupa pas cu pas vii cu diverse practici care sunt si in vest. L-am auzit pe Ciprian Paraschiv cum se lauda ca exista consultanti care vin sporadic pentru sedinte de engleza, psihologie etc. Nu inveti engleza si nu apar beneficiile unui psiholog decat daca aceste lucruri se fac in mod sistematic. Nu obtii calificarea la un turneu final daca cazezi echipa la 5 stele, ci doar daca are valoare. Cheltuiti bani pentru a crea centrele regionale, pentru a pune la punct un sistem de cautare de talente. Nu mai cheltuiti contextual pentru echipa z, fiindca aceea sunt bani pe care ii arunci in groapa fara sa rodeasca. Construiti la FRF o organizatie care sa fie mai puternica decat oamenii care o formeaza. Acesta trebuie sa fie idealul dvs, nu sa oferiti lux unei echipe fara potential doar pentru ca exista buget.
De johnny_183 pe 29.03.2015 la 15:12
Sunt total de acord cu cpt ahab. Puteti sa investiti 5 mil de euro ca tot nu o sa aveti rezultate la juniori. Majoritatea jucatorilor care se perind pe la echipele nationale de juniori sunt copii de bani gata care nu stiu ce i sacrificiul, nu au respect, nu au educatie si cauta tot felul de scurtaturi spre performanta.Copiii astia nu inteleg si nici dumenavoastra nu le explicati ca nu e posibil sa faci performanta si in acelasi timp sa ai o viata de noapte ca ceilalti adolescenti. Nu poti sa fi interlop si fotbalist de talie mondiala.O sa ziceti ca sunt copii care provin di familii sarace. E posibil dar sigur aspira sa fie ca merele stricate. Puteti sa investiti milioane si sa aduceti experti din Olanda sau Spania ca tot nu o sa aveti rezultate. Nu poti sa ai rezultate in fotbal cand societatea romaneasca e la pamant din toate punctele de vedere.
De stelist1986 pe 29.03.2015 la 15:05
Acum o dam in partea aialalta , exageram . Auzi, 150.000 euro in trei luni pentru niste copii. Banii astia ii cheltuie in trei luni o echipa de seniori din div A cu masa, deplasarile si cantonamentele. Asta mai lipsea sa tratam niste nefotbalisti ca vedete, sa le dam impresia ca soarele rasare din curul lor. Probabil ca asta a fost cauza esecului. Asta si poate incompetententa si eventualele rautati ale antrenorului. Demisia intregului staf care a daramat tot ce s-a construit in timpul lui Raducioiu.
De godot pe 29.03.2015 la 14:57
Andrei, mă dezamăgeşti şi mai tare. Eşti membru în COMISIA TEHNICĂ a FRF, care e compusă din 10 inşi. Sunt 9 membri, printre care şi tu, plus un secretar. Dacă tu spui că faci munca de secretar, adică eşti un conţoipist, un birocrat, un "+1" pe acolo, e şi mai rău. Ce spui e grav; tu spui că, în esenţă, nu ai atribuţii decizionale, ci doar pasezi din stânga în dreapta, eşti un fel de curier, un paznic, un supraveghetor. În ignoranţa mea, tind să cred că eşti un element de decoraţiune şi paratrăznet, un brand de care se folosesc noii stăpâni. Fotbalul ar fi câştigat mai mult cu un Vochin care să-şi asume ce este. Un ziarist informat, educat tehnic, cu spirit critic neîngrădit, eventual un partener neoficial care să paseze idei, proiecte către FRF. Să le paseze public. Un Andrei Vochin societate civilă (chestie mai puţin rentabilă decât stataitul de angajat federal, tre` să recunoşti). Un Andrei Vochin vârât într-o comisie tehnică ca să mute hârtii dintr-o parte în alta şi să-şi folosească imaginea şi tastatura pentru a apăra noii stăpâni dintr-o poziţie incompatibilă, e mai deranjant decât un Andrei Vochin declarat specialist în fotbal peste noapte. În spiritul transparenţei, pentru a mai şterge din ignoranţa cititorilor tăi, câţi bani câştigi pe lună pentru ce faci la FRF?
De cpt.ahab pe 29.03.2015 la 14:38
Domnule Vochin, eu socot ca ar trebui sa constientizam ca marea problema a fotbalului nostru nu o reprezinta educatia sportiva specifica a junilor fotbalisti, ci educatia lor, in general. Sa nu ne mai imbatam cu apa rece. Crestem niste feciori tot mai lipsiti de virtutile barbatesti. Rasfatati, lipsiti de vointa, cultura, altruism, solidaritate, curaj, superficiali in toate cele, cu o inteligenta pervertita, dedata la suficienta si obtinerea avantajului imediat si fara efort. Baieti care nu-s invatati cu greul, nu-s invatati sa se lupte, nu-s invatati sa rabde. Nu are cine-i invata. Traim in plina dictatura a "parintilor plecati de-acasa"( referindu-ma aici nu numai la cei plecati din tara, ci si la corporatistii care vin acasa in prag de cina), sau a mamelor ocrotitoare pana la un rasfat bolnavicios. Veti spune ca am crescut si noi "cu cheia de gat". Dar nu-i asa. Pe langa faptul ca parintii nostri nu ajungeau acasa la 19.00- 20.00, scoala compensa destul, prin exigenta si valoare. Tin minte ca aveam in gimnaziu un profesor de sport pe care-l uram si caruia ii port acum recunostinta, care racnea, ne ardea cate o scatoalca, ne invata disciplina, insistenta, rabdarea, care repeta de o mie de ori cu noi o schema de handbal pana o visam. Si mai aveam o profesoara de romana care citea poezia, apoi te ridica in picioare, punandu-te sa o comentezi, cu vorbele tale, cu ideile tale, fortandu-te sa gandesti, sa ai propriile viziuni. Nu indraznea nici un parinte sa comenteze deciziile profesorilor, dimpotriva, orice lipsa de reverenta era taxata acasa de-ti mergeau fulgii. Acum? Unde-s viitorii barbati?! Nu-i vedeti ce preocupari au? Sa impresioneze fetele, nu prin calitati interioare, de barbat, ci prin coafuri, tatuaje, masini si haine fistichii. Ce performanta sportiva poti cere de la niste baieti care nu au semanate in ei virtutile masculine autentice, stravechi? Niste plangaciosi la aparitia primului obstacol, niste smecherasi care cauta "descurcareala", invarteala, pacalirea arbitrului, pacalirea sportului pe care-l practica. Da, schimbarea opticii federatiei e un pas inainte. Dar daca materia prima-i plina de noduri, putreda pe alocuri, cu fibra slaba, nici un dulgher nu poate scoate din ea o usa rezistenta. Nu vom iesi din marasm pana cand nu-i vom reda scolii drepturile si valoarea cuvenite.
De oldrimsix pe 29.03.2015 la 14:34
am apreciat profesionalismul dv intai de toate pentru modul corect in care at scris cartea despre castigarea cupei campionilor europeni. fata de atitudinea generala a presei sportive, v-at situat in minoritate pozitiva. v-am apreciat comentariile tactice in direct, nevoia de documentare in toate domeniile fotbalului, humorul fin. v-am acordat credit in decizia de a va alatura unei conduceri dincolo d eorice penibil a federatiei de fotbal, mizand pe buna dv credinta. luat in sine, articolul dv e coerent. dar contine o discreta contradictie. daca ati fo fost onest, fie n-ati fi scris articolul, fie ati fi fost de partea lui didi prodan, care a fost dat afara de penibilul presedinte al frf, dupa ce a platit din buzunar diurna juniorilor la un turneu in strainatate. spune-mi cu cine te insotesti... pacat.
De instrumentistul pe 29.03.2015 la 14:33
Necazul selecționatei U17 vine din interiorul FRF. Ce a făcut bine Răduciuoiu a fost călcat în picioare de cei care au venit după el, din invidie, din interes etc. Cum e posibil să numești un oficial care nu știe limba rămână să se ocupe de echipă-astea sunt polițe politice care trebuie plătite?
De zwqx pe 29.03.2015 la 14:27
Imi dau lacrimile cand vad profetiile de credinta ale politicienilor si sefutilor din tara noastra. Cum se lupta ei pentru propasirea patriei... pricipii, etica, deontologie, le ies toate pe gura de zici ca au hemoragie. Cand era Raducioiu antrenor, s-au dus cu autobuzul pana nu stiu unde ca sa faca performanta. A, atunci nu erau bani. A trebuit sa plece Raducioiu si sa vina ai nostri ca sa facem rost de bani. Si cu ce scop? Sa-l suntam pe Hagi, ca e inamicul nostru. Mare realizare. Dar inainte de asta, nu v-ati gandit la copii? La cei care au realizat performanta calificarii si care nu s-au mai regasit in echipa? A, nici asta nu conteaza, am adus un manager la federatie care zice ca scoate doi-trei Hagi pe an. Poate ca, pana la urma, poporul este rau, ca nu realizeaza ce eforturi depun conducatorii pentru propasirea patriei.
De blochin pe 29.03.2015 la 14:14
Da, nu ma asteptam ca noii recruti ai FRF sa aiba abilitatea de autocrititca. Unele lucruri se pot face fara bani, doar prin vointa. La minister trebuie sa bateti domnule Vochin, fotbalul a disparut din scoli, in conditia in care e sportul cel mai popular vi se pare normal? La ora de educatie fizica se face incalzire 40 de minute si 5-10 minute se fac sprinturi sau se joaca handbal, baschet, sarituri, orice numai fotbal nu. N-ai voie sa joci fotbal in sala, n-ai voie afara decat dupa cele 40 de minute de 'incalzire'. Promovati mai multe ore de sport in scoli si promovati fotbalul care a pierdut teren.
De blochin pe 29.03.2015 la 14:14
Da, nu ma asteptam ca noii recruti ai FRF sa aiba abilitatea de autocrititca. Unele lucruri se pot face fara bani, doar prin vointa. La minister trebuie sa bateti domnule Vochin, fotbalul a disparut din scoli, in conditia in care e sportul cel mai popular vi se pare normal? La ora de educatie fizica se face incalzire 40 de minute si 5-10 minute se fac sprinturi sau se joaca handbal, baschet, sarituri, orice numai fotbal nu. N-ai voie sa joci fotbal in sala, n-ai voie afara decat dupa cele 40 de minute de 'incalzire'. Promovati mai multe ore de sport in scoli si promovati fotbalul care a pierdut teren.
De andreiv68 pe 29.03.2015 la 14:00
@godot Stimate fost admirator, va mai spun o data, asa cum am comunicat de nenumarate ori pe parcursul acestui an, rolul meu in Comisia Tehnica nu are de a face cu zona pur tehnica. Eu incerc sa rezolv numai problemele administrative care se ivesc acolo, sa transmit doleantele specialistilor catre zona executiva, presedinte si secretar general. Si sa ma asigur ca, din punct de vedere procedural, NU TEHNIC, deciziile respecta criteriile stabilite tot de SPECIALISTI. Imi pare rau ca v-am dezamagit, dar, daca erati mai putin ignorant, probabil ca nici eu nu va mai paream un impostor. Andrei Vochin
De dubluv pe 29.03.2015 la 13:55
ce nedrept sa spui despre Raducioiu ca nu mai tine cu Romania...
De godot pe 29.03.2015 la 13:37
Domnule Vochin, Orizontul va fi creat de munca Academiilor şi a centrelor de copii şi juniori. Adică, de munca lui Hagi şi a altora care vor face, la scară, ce face Gică. Federaţia trebuie să creeze un cadru, nu are alt rol şi nici alte puteri. În altă ordine de idei, dumneavoastră sunteţi un impostor. Sunteţi un inginer care se pricepe să scrie de fotbal. Nu aţi antrenat o zi la măcar divizia D, nu aţi condus o zi o şcoală de fotbal, nu aţi activat în niciun domeniu decât datul cu părere. Un dat competent şi admirabil, ce-i drept. Dar atât. Dat cu părerea. Ce vă califică să fiţi într-o comisie tehnică legată de fotbal? Licenţa de inginer? Anii de scrib? Nu simt deloc optimism în legătură cu viitorul unui fotbal creat de oameni cu aceeaşi competenţă în a cânta pe cât are un ascultător de muzică, în a găti pe cât are un consumator de mâncare, în a scrie istorii ale literaturii pe cât are un cititor de click. Şi, nu credeţi că s-a născut o oarece incompatibilitate între statatutul de anagajat federal, adică om ce face, şi cel de om de presă, adică cel veghează? Nu ar fi mai bine să vorbească faptele pentru dvs., şi nu tastatura? Firesşte, nu sunteţi mai nepotrivit decât mulţi dintre colegii dvs. de federaţie, sunteţi mai onest şi mai competent decât ei, cel puţin asta-i adevărat. Şi e cel mai dramatic. Semnează: Un fost admirator
De ovidiu_3003 pe 29.03.2015 la 13:08
Domnule Vochin ...mie imi place cum s a inceput munca la U17...munca aceasta trebuie sa dureze cel putin 4 ani ...in acelasi mod ...cu cantonamente in tara si strainatate unde sa se faca jocuri de verificare cu adversari puternici . Trebuie gasiti juniorii de calitate in care sa se investeasca ...Ianis e parnaie ...indiferent de ce credeti dumneavoastra ... Deci trebuie continuat in acest mod inca un timp ...si daca peste 4 ani macar unul dintre acesti copii vor deveni titulari de baza la echipa mare ...sau o sa joace regulat la o echipa de prima liga din Vest ...atunci pregatirea aceasta si a atins scopul ...
De altona pe 29.03.2015 la 11:36
Domnule Vochin, veti avea echipa doar atunci cind cluburile de fotbal vor creste jucatori.Cind patronii se vor crampona de conditiile oferite copiilor veti fi sigur de rezultate. Pina atunci, tineti minte ca o nationala de juniori nu poate fi pusa pe picioare cu ordin de sus.

Comenteaza:


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu