Tine-ma minte! Inregistrare

Toate articolele

12.01.2015 | LIGA 1

Otrava dintr-un premiu

Dorin Rotariu a fost desemnat cel mai bun tînăr din Liga 1 în 2014. Anul în care a marcat 3 goluri mari şi late în Liga 1 şi nici unul la loturile de 19 şi 21 de ani.

Joi seara, la Howard Johnson, am trăit un paradox. O gală de decernare a premiilor pentru cei mai merituoşi fotbalişti, cea realizată de AFAN, pe lîngă faptul că mi-a confirmat multe din întîmplările lui 2014, a avut şi ciudatul rol de a-mi aduce aminte de un jucător. Şi acela nu este Cristi Chivu, cel ce a fost laureat pentru întreaga activitate.

Sigur că orice anchetă este atinsă de subiectivism. Fiecare dintre noi are un set de valori pe care-l activează atunci cînd i se cere să tragă linie la capătul unui an. Joi seară însă am ridicat mirat sprîncenele la anunţul că Dorin Rotariu a fost desemnat cel mai bun tînăr în anul abia încheiat. 

Recunosc că poate îmi scapă cîteva dintre criteriile care au stat la baza alegerii. Nu ştiu exact pînă la ce vîrstă te mai consideri tînăr fotbalist. Şi ce trebuie să fi făcut pe parcursul unui an pentru a puncta în acest top. După un 2013 în care realmente a explodat, marcînd într-o singură toamnă 4 goluri, micuţul Rotariu mai degrabă a stagnat, dacă nu cumva a înregistrat un regres. Datele statistice vorbesc. În întreg anul ce a urmat a înscris doar de 3 ori în Ligă, 2014 fiind anul în care a punctat, cu siguranţă, într-un sigur clasament, cel al imaginii. Al mediatizării. Excesive, în opinia mea, raportat la performanţa sportivă care i-a urmat. Şi contraproductive, ca să nu zic dăunătoare, în acelaşi timp pentru un fotbalist în formare.

După mine, anul 2014 e al altor tineri. Cristi Manea, cu doi ani mai mic decît premiantul AFAN, a devenit în vară cel mai tînăr debutant în naţionala mare. A continuat să joace meci de meci în prima ligă, devenind titularul incontestabil al postului de fundaş dreapta la Viitorul. De la aceeaşi echipă, alţi doi tineri de aceeaşi vîrstă cu Dorin ar fi fost mai îndreptăţiţi să primească recompensa. Florin Tănase, alt debutant în prima reprezentativă, are în cont un număr dublu de goluri faţă de Roti şi evoluţii mai consistente. Cum de altfel am contabilizat şi în dreptul lui Alexandru Mitriţă, puştiul care a marcat doar în toamna asta cît a făcut-o dinamovistul în tot anul.

Nu, Dorin Rotariu nu are nici o vină pentru că rămîne în centrul atenţiei şi atunci cînd nu face mare lucru. El moşteneşte un nume important, aparţine unui club uriaş în România şi se bucură de sprijinul unei familii care îi e extrem de aproape. Efectele unei recompense nemeritate îi pot dăuna însă. Ca şi cocoloşirea în exces. 

COMENTARII (15)

De ocolisan pe 12.01.2015 la 20:09
stelist imputit, nu poti sa treci vochine peste aceasta eticheta!
De conasu_boeru pe 12.01.2015 la 16:58
Andrei Vochin , poti fi si ziarist (impartial) si angajat al FRF, in aceeasi zi ? Tu si unii de pe lista creata de articol il judecati pe Rotariu pentru turul acestui campionat si nu pentru ....anul 2014 ! De asta nu iti iese mai Andrei, ca tu ai uitat ca intr-un an intra un retur al fostului campionat si un tur al celui in curs !!! PS. Asa si noi putem spune ca esti incompatibil ca ziarist fiind membru in conducerea FRF si invers !!!
De 7mai1986 pe 12.01.2015 la 16:28
Acum lasand gluma la o parte,este si vina voastra a ziaristilor ,ca prea ii laudati,ii catalogati cu epitet gen diamantul,briliantul,noul hagi,noul maradona,etc.Si unui pusti de 17-18 ani i se urca repede la cap toata lauda asta ,si in loc sa faca ce trebuie adica sa joace fotbal din ce in ce mai bine,sa se antreneze sa-si vada de viata lui,ajung niste infumurati,care in 2-3 ani de zile se sting.Si avem nenumarate exemple.I-a nu-i mai bagati in seama,nu ii mai puneti pe prima pagina,nu le mai impuiati capul cu monitorizat de x,y,z.Lasati-i sa joace,si cand or sa se maturizeze indeajuns ,puteti sa ii laudati.
De spartanul pe 12.01.2015 la 12:50
trebuie sa judecam drept nepotul fostului fotbalist stelist joaca asa cum i sa ordonat pacat caci copii de ani lor ajung sa depinda de multe smeceri din partea unor persoane se va trece si odata ajuns la steaua va exploda si ciobanu va lua multi bani pe el hu hu
De vasy86le pe 12.01.2015 la 12:23
Lazar,merita sa fie desemnat cel mai bun tanar fotbalist in 2014, sau altii, precum cei enumerati de tine.
De vcun pe 12.01.2015 la 12:20
am o intrebare pt dl vochin: de ce pustii de la viitorul nu confirma dupa transfer? pleaca prea tineri? sunt educati pana dau de un contract mai bun?
De vcun pe 12.01.2015 la 12:14
sunt stelist si zic ca rotariu e un jucator bun. sper sa nu ajunga ca dl costea sau alti tineri risipiti. nationala are nevoie de el. toti radem de pustii care se risipesc si nu mai ajung fotbalisti. e de plans. de la orice rivala ar fi eu prefer ca ei sa confirme si sa ne scoata in strada cand dau goluri in Europa sau la nationala. in plus la cat e de slabit campionatul nostru orice tanar trebuie protejat si educat pentru performanta.
De 7mai1986 pe 12.01.2015 la 11:41
Cum de ce l-au votat?!Pt ca este monitoriziat de Manchester United,si se va transfera pe fabuloasa suma de 50 mil euro,si il va face uitat pe Christiano Ronaldo in inimile fanilor lui Manchester U.
De xolv pe 12.01.2015 la 11:36
Pentru ca presa este aservita Psd-istului Negoita care trebuie sa faca bani din jucatori umflati
De vi.veri.veniversum.vivus.vici pe 12.01.2015 la 11:31
Hai sa fim seriosi gala a fost aiurea. Pai Galca a fost desemnat antrenorul anului desi a reusit sa elimine Steaua din UCL in fata unor Bulgari,apoi a reusit sa-i elimine si din UEL in fata unor echipe mediocre. Cat despre jucatorii tineri,s-a votat imaginea de data asta.Si eu cred ca Mitrita merita premiul.
De whiteredarad pe 12.01.2015 la 11:11
Simplu dle Vochin pentru ca joaca la Dinamo si "i se face cota". Dar dv nu prea vreti sa spuneti franc asta,desi nu va cred asa naiv,cum ati vrea sa pareti. Nu Viitorul ci Dinamo conduce in fotbalul nostru. Dinamo ramane echipa "cea mai unsa cu toate unsorile",de la noi.
De zidane92 pe 12.01.2015 la 11:00
Conducerea lui Dinamo ar trebui sa inteleaga ca pariaza pe un cal mort,rotariu poate fi cel mult protagonistul unui transfer de 2-3 milioane si apoi se va scufunda in vest cu fizicul ala de trestie,ala nu e un fotbalist,iar suporterii lui Dinamo vor oameni cu mentalitate de luptator la club nu fatalai ca rotariu!
De nicolas.p pe 12.01.2015 la 10:51
Corecte si pertinente toate observatiile din acest articol...asa este:DE CE ROTARIU?
De stelbz pe 12.01.2015 la 10:27
Intradevar cei 3 fotbalisti de la Viitorul au fost superiori din toate punctele de vedere lui Rotariu. Evolutiile celor 3 au contribuit la rezultatele pozitive ale Viitorului din tur. Si eu cred ca unul dintre ei trebuia desemnat cel mai bun tanar.
De cpt.ahab pe 12.01.2015 la 09:56
Toate voturile au venit de la cei care "au intrat la impresara lui si au cunoscut-o"!:))))

Comenteaza:


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu