Tine-ma minte! Inregistrare

Toate articolele

30.10.2014 | LIGA 1

Peştele de la cap se împute

Degringolada de la Astra este numai rodul unui management lipsit de experienţă

Dacă n-ar fi tristă, situaţia de la Astra ar fi teribil de hazlie. Una dintre echipele care se anunţa ca marea contracandidată la titlu a Stelei în acest an a ajuns la contraperformanţa de a nu cîştiga decît un joc din ultimele 10, iar acela, cu Pandurii, într-o situaţie cu totul specială, în ultimul minut, după ce mai bine de o repriză giurgiuvenii evoluaseră în superioritate numerică.

Paradoxal, succesul din Europa League în faţa celor de la Lyon, echivalent cu calificarea în premieră în grupele unei competiţii europene, n-a însemnat trambulina către o nouă dimensiune a echipei, ci hăul spre disperare. De atunci şi pînă azi, trupa de la Dunăre a pierdut poziţia de lider în Liga 1, a coborît pînă pe poziţia a 7-a a clasamentului, la 7 puncte în urma Stelei, a fost eliminată din Cupa României de Mioveniul lui Claudiu Niculescu, ucigaşul granzilor în acest sezon, şi a deziluzionat în parcursul din grupa europeană, în care n-a izbutit să strîngă vreun punct după primele 3 runde.

Disperat de hăul în care se cufundă echipa, născătorul ei, patronul Ioan Niculae, a început să caute vinovaţi. Întîi i-a găsit prin vestiar, numindu-şi jucătorii străini mercenari. Apoi s-a îndreptat către banca tehnică, pe care a pulverizat-o de grabă, fără să conştientizeze că acelaşi Daniel Isăilă îi adusese primele trofee din istoria clubului, Cupa şi Supercupa, şi-i dăduse echipei certificatul european. În fine, mai ieri l-a identificat drept ţap ispăşitor pe preşedintele clubului, Dinu Gheorghe, căruia i-a pus în cîrcă dezastruoasa campanie de achiziţii. Nici un cuvînt însă despre propria persoană.

Astra Giurgiu e un caz tipic de club condus de un om important, dar lipsit de experienţă. Vasile Conta, nu strada pe care se află MTS-ul, ci chiar fostul prieten al lui Creangă şi Eminescu, spunea că "nu trebuie să-ţi tulburi liniştea cu învinuiri fără folos pentru greşelile trecutului. Foloseşte-te de experienţa lor, ca învăţătură pentru viitor".  Ioan Niculae a părut că încearcă de cînd a poposit în fotbal să-l copieze pe Gigi Becali. Nu va recunoaşte niciodată asta, aşa cum niciodată n-a izbutit să-l învingă cu adevărat. Ar fi putut s-o facă dacă l-ar fi studiat bine şi nu i-ar fi repetat greşelile.

Căderea echipei din această toamnă era anunţată. Cu un lot extrem de subţire, care număra vreo 14 jucători la ora Supercupei de astă-vară, Astra nu avea cum să reziste pe 4 fronturi, aşa cum nici Steaua lui Becali n-a putut face faţă acum cîţiva ani cînd ajungea în semifinala Cupei UEFA în acelaşi sezon în care era eliminată de Electromagnetica în Cupa României. Fără un loc de cantonament, antrenîndu-se la Mogoşoaia, locuind în Berceni şi jucînd la Giurgiu, echipa nu putea evita o oboseală cronică, aidoma celei a Stelei din perioada în care Gigi era izgonit din Ghencea, pribegea pe la Buftea şi-şi juca meciurile pe teren propriu la Ploieşti. Ca să nu mai vorbim că promisiunile neonorate şi întîrzierile la plată sînt reţeta perfectă a eşecului în fotbal. Un domeniu în care peştele tot de la cap se împute, chiar dacă e de Dunăre.

COMENTARII (17)

De soextragpe pe 01.11.2014 la 11:33
Dinu Gheorghe e la fel de manager la Astra pe cat e Argaseala la Steaua. Asa ca, sa fiu si mai clar, de vina la Astra sau la orice club din Romania e cel care aproba/da/semneaza cu adevarat. Taranii astia cu procopsiti cu bani care sa urca pe maibahuri vor sa fie adulati, sa-si asume merite, sa iasa din starea de parveniti in care se simt (poate unii inconstient fiindca sunt doar filozofi nascuti asa, nu cititi, vorba luptatorului luminii de pe hol) si sa se legitimeze cumva ca oameni de succes. Nicolae, Jabba the Hutt Delatimisoara, Mititelu etc sunt acelasi timp de 'otz, de imbogatit peste noapte pe cai necinstite. Daca el nu a reusit in viata decat furand, e foarte clar ca nu are incredere in altcineva (oameni competenti) sa-i dea pe mana firma, clubul, afacerea "fiindca toti vor sa-l fure" (daca fura impreuna, e alta poveste). In fine, de-aia lipsesc profesionalismul, managementul, viziunile si planurile pe termen lung (si nu, asta nu inseamna 5 ani). Fiindca avem un anumit tip de "patroni, care sustin un anumit tip de conducere plina de suspiciuni pentru angajatii care nu fac parte din "familie".
De plischi pe 31.10.2014 la 07:03
nefiind constrans de anumite restrictii profesionale, imi pot permite sa inlocuiesc termenul "management lipsit de experienta" cu cel de "management idiot", pe care in mod cert l-ati avut in gand cand ati scris textul. urmaresc liga 1 numai prin prisma paguboaselor pariuri si a timpului pe care-l am la dispozitie. nmereu imi pun intrebarea: "ce influenteaza in mai mare masura la modul negativ desfasurarea competitiei: lipsa banilor sau existenta lor?! astra are bani dar joaca mai prost decat amarastenii din giulesti, care n-au mai vazut un leu de la "decesul" lui copos. cfr cluj joaca la fel cum o facea cand salariile erau asigurate. credeti ca daca s-ar trece la amatorism? la cel oficial, fiindca in realitate il practicam etapa de etapa.
De calinescu_ pe 30.10.2014 la 18:15
DINU VAMA , ACEST MAESTRU AL COMBINATIILOR SI ARANJAMENTELOR L-A FALIMENTAT PE COPOS ....!!! PE NICULAIE DE LA BV L-A ADUS PE LINIA DE PLUTIRE PE SPINAREA LUI COPOS .....!!!! ESTE CEL MAI PERVERS PRESEDINTE CARE II VA TERMINA SI PE ASTRALI ....!!!!
De subiectiv777 pe 30.10.2014 la 17:42
In primul rand Niculae nu a reusit sa inteleaga nimic din experientele Urziceniului si Vasluiului. Si anume ca o echipa "sintetica", fara traditie, fara o baza de sustinatori si care e 100% dependenta de capriciile unei singure persoane, nu poate vietui prea mult.
De icesoldier pe 30.10.2014 la 17:02
Vorbiti-le cu dumneavoASTRA!!!
De beghegeanu pe 30.10.2014 la 16:04
In opinia mea problemele la Astra au fost create de Patronul Nicolae care a decis sa-si certe jucatorii, antrenorii si presedintele la televizor in fata natiunii. Un leader adevarat nu procedeaza asa deoarece nu rezolva nimic pozitiv, ba dimpotriva, criticarea in public duce la demotivarea celor certati de Nicolae in direct si implicit la alte rezultate negative si contraperformanta. Asta este ce s-a intamplat la Astra. Patronul care a creat Astra el este principalul vinovat si ca a distrus-o. Pe de alta parte este adevarat ca Presedintele Dinu Vama are si el partea lui importanta de vina, poate datorita incompetentei sau fricii de a-si pierde slujba, dar nicidecum datorita lipsei de experienta. Dinu Gheorghe ar fi trebuit sa stie cum sa comunice cu Patronul Nicolae si chiar sa reuseasca sa-l tempereze din a mai vorbi bazaconii la Televizor despre alcatuirea echipei, cine face deplasari si cine nu etc. In concluzie cei doi din pacate au cazut de papagali...amandoi si-au sapat groapa singuri ca doi prosti...pacat, Astra chiar era o echipa care promitea la un moment dat. Oricum isi merita soarta. O echipa care-si concediaza antrenorul care le-a adus Cupa si Supercupa Romaniei nu are cum sa ajunga departe!
De cristid. pe 30.10.2014 la 15:27
@pakal: frumos, te-ai prins :D esti primul dintre cei care comenteaza care a inteles de unde vine acest articol. Ca Niculae e o copie nereusita a ciobanului de la Steaua, o stiam cu totii. Dar conteaza si momentele cand o spune mass-media ;)
De pakal pe 30.10.2014 la 15:10
Ca lotul Astrei e cam subtire, atat numeric, cat si, poate, valoric, ca jucatorii sunt neplatiti, ca Dinu Vama nu e chiar atat de cunoscator in ale fotbalului pe cat se crede, ca patronul se comporta total aiurea, toate lucrurile astea sunt adevarate, dar ele sunt deja vechi si cunoscute de toate lumea. Nimic nou sub soare. Si atunci, care e rostul articolului? Simplu, patronul Astrei l-a atacat dur pe seful FRF in ultimul timp, asa ca iata una dintre reactii. Bineinteles, indirecta, cu manta, prin invaluire, meniul casei de altfel.
De anonimul1965 pe 30.10.2014 la 14:31
bombon esti depasit ca sa nu spun altceva referitor la Cluj .Sa stii ca orasul Cluj este un centru universitar in care se vorbesc mai multe limbi si pe strada auzi in general conversatii in limba romana asa ca pe scurt esti prost
De steaua1986forever pe 30.10.2014 la 13:58
Nu uita in ce fel a castigat acele "unice" 2 titluri. Cu mult noroc si pe prostia unor jucatori de la Steaua care nu stiu sa traga la penalty (fapt demonstrat si apoi la Ludogorets). O echipa slabuta, fara valoare, fara greselile unor jucatori de mana a II-a de la Steaua, aveau pana acum in palmares ZERO performante. Si nu mai ne zapaciti atat cu Lyon, ei au batut o umbra a echipei respective. Este ca si cum Ahmetov nu ar mai sustine echipa lui Sh. cu bani, ar pleca toti jucatorii actuali si ar juca cu o echipa din liga a II-a din Romania(sa zicem Mioveni) si i-ar bate. Cam asta a fost cu "lyon".
De solomon_i pe 30.10.2014 la 13:36
Ca de obicei un comentariu corect si la obiect.
De gicapuia pe 30.10.2014 la 13:17
@spivak Comentariul tau trebuia scris cu majuscule, iar numele lui Dinu Gheorghe boldat si cu font marimea 32.
De nik1975 pe 30.10.2014 la 13:09
sper sa-si revina iar Nicolae sa nu mai fie ZGARCIT cu baniii
De steaua.libera pe 30.10.2014 la 13:05
@Spivak: mare dreptate ai.
De bombon pe 30.10.2014 la 12:37
Ati uitat sa mentionati printre vinovati Clujul, de unde se fac delegarile arbitrilor si unde, incredibil, se vorbeste ungureste pe strada.
De spivak pe 30.10.2014 la 12:17
Drăguţ articol, dar vinovatul principal e Dinu Gheorghe. El e managerul, nu Niculae. Dinu Gheorghe a plecat şi de la Rapid ca o victimă a patronului ”incompetent” şi ”abuziv”. Dar nu Copos i-a adus cu contracte fabuloase pe Surdu, Apostol sau Alexa. Nu Copos l-a readus în mod inutil pe Coman, nu Copos a investit bani şi încredere în Sburlea, nuc Copos a transferat o duzină de jucători de la Braşov. E prea simplu să scuzi nepriceperea unanimă a ”conducătorilor” din fotbal arătând mereu cu degetul spre patroni. Înainte de a cere milioane, ”conducătorii” cocoţaţi în gipane de 50.000 euro ar trebui să înveţe să le cheltuiască.
De mplttev pe 30.10.2014 la 11:56
Ultima etapă dă speranțe la o revenire, pentru că în campionat, a cam luat bătaie de la Petrolul în ultimii ani. E o echipă valoroasă dar cu rezerve slabe și puține.

Comenteaza:


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu