Tine-ma minte! Inregistrare

Toate articolele

06.09.2014 | LIGA 1

Spiritul. Material didactic

Tineretul lui Viorel Moldovan a oferit joi o lecție de caracter. Însușită de seniori, ea ne poate fi de folos mîine, la Atena

Arsene Wenger a fost întrebat odată de ce trebuie să se trezească în fiecare dimineață la ora șase și să plece la jogging, în condițiile în care lucrează la și pentru club zilnic, pînă spre miezul nopții. "Starea fizică a tehnicianului trebuie să fie întotdeauna la un nivel comparabil cu cea a jucătorilor. Pentru că imaginea antrenorului este imaginea echipei", a răspuns omul care sprintează în același timp și spre 70 de ani.
"Naționala" de tineret a României a întors spectaculos rezultatul meciului cu Muntenegru de la 1-3, iar memoria nu mă ajută să găsesc repede un caz similar cu o reprezentativă a noastră într-un meci oficial. Ceea ce am văzut joi pe Ștefan cel Mare nu ne prea este familiar. Dar nu pentru că am fi români, cum i-am auzit pe mulți. Ci pentru că nu eram pregătiți mental pentru o astfel de abordare. Trupa de joi a avut umilință, dorință și putință. Copiii noștri au căpătat, imediat după pauză, privirea aceea de apaș războinic pe care camerele de luat vederi o surprindeau fixînd chipul omului de pe bancă. Cu fiecare intrare hotărîtă a lui Boldor, cu fiecare cursă nebună a lui Bumba, cu fiecare finalizare a lui Pușcă sau Tănase, imaginea de ansamblu a echipei te ducea cu gîndul la cel care dădea gol Angliei la Mondialul din '98 sau Germaniei la Europeanul de peste doi ani. La atacantul care renăștea Timișoara sau ducea Rapidul lui Răzvan în cîrcă pînă în primăvara europeană. La Viorel Moldovan.

Dincolo de schimbările pe care le-a făcut la pauză și care definesc de regulă un antrenor, marca selecționerului U21 este tocmai acest spirit de luptă cu care sînt impregnați copiii ce vin la lot. Starea aceea de blazare, de corvoadă, de lehamite ce-i însoțea pe unii dintre ei pînă acum a fost înlocuită cu plăcerea revederii, cu credința că singurul criteriu de selecție e valoarea și cu dorința de a mai fura ceva din "grinta" antrenorului. Din toate aceste elemente invizibile publicului larg se creează acel mediu propice performanței care poate genera, la un moment dat, o asemenea răsturnare de scor.

De regulă, cei mici învață de la senori. Puștii primesc materiale didactice cu realizări ale idolilor lor. Cum iese Neuer din poartă, cum se apără Godin, cum și unde devine agresiv Mascherano, cum bate Cristiano loviturile libere, cum driblează Messi sau cum marchează Ibrahimovici cu călcîiul. Apoi le sînt arătate realizările colegilor lor mai mari. Golurile lui  Marica, execuțiile lui Maxim, ieșirile din apărare ale lui Chiricheș. După episodul de joi de pe Dinamo și înaintea meciului "naționalei" mari din Grecia, rolurile se pot schimba. Spiritul, atitudinea, determinarea tinerilor pot deveni material didactic pentru seniori. Pot și trebuie. Hai, România!

P.S. Joi seară, pe Dinamo au fost numai vreo 300 de spectatori. Misiunea Federației nu e doar aceea de a forma "naționale" competitive de juniori și de a propune primei selecționate jucători de valoare, ci și de a readuce publicul în tribune. O astfel de atitudine a fotbaliștilor face cît o mie de acțiuni de marketing. Pentru că azi, auzind ce s-a întîmplat alaltăieri, mulți bucureșteni vor regreta că nu au fost și ei la meci. Asta e noua strategie a FRF și de aceea a fost ales un antrenor ca Viorel. Pentru ca suporterul român să primească ceea ce merită. Spectacol, atitudine, determinare. Și la final, indiferent de scor, să plece acasă satisfăcut că echipa lui de suflet, România, a dat tot ce putea. Adică întîi să oferim și apoi să cerem omului să ne susțină.

COMENTARII (16)

De jullien_alphonse pe 14.09.2014 la 14:49
Domnule consilier FRF, spuneti-ne cam CAT credeti ca VA MAI DURA HOŢIA PE FAŢĂ a arbitrilor în liga 1? vezi CFR-ASTRA de smabata 13.09.2014.
De sorindumitrache pe 11.09.2014 la 03:01
Sunt stelist dar te rog eu nu il mai invitati in emisiune pe Reghe sa isi de-a cu parerea despre Steaua! A plecat, foarte bine! este un mascarici, sincer, se baga in seama, dar mai ales, voi il bagati in seama!!! De ce? L-am auzit pe Reghe laudandu-se cu Gardos!! Pai Piturca l-a adus l Steaua pe Gardos!!!! A-ti uitat? Cum ati putut sa il lasati pe Reghe sa se laude aseara, nu imi vine sa cred!! Reghe, ciocu mica si lasa Steaua in pace!!Tu il adusesei pe bursucul ala mic si gras de la Chiajna pe care l-a dat afara Gigi la sfarsitul turului. SUNT STELIST SI SPER CA REGHE SI MM SA NU MAI REVINA NICIODATA LA STEAUA!!! AU OBRAZUL PREA GROS PT UN ASEMENEA CLUB!!
De pakal pe 10.09.2014 la 15:11
Iata ca a venit momentul in care realitatea iti da prima palma serioasa pt. ceea ce faci. Sunt convins ca, pe masura ce noua ta cariera de om al sistemului va continua si atat timp cat vei sacrifica orice principiu deontologic pe altarul promovarii federatiei, usor-usor se va destrama si mitul marelui jurnalist.
De ringmagazin pe 10.09.2014 la 13:21
Ei, cum stam cu spiritul acum, dupa 0-8? Va grabiti cu verdictele fara sa tineti seama de valoarea reala a celor despre care scrieti. Aruncati cuvintele doar de dragul audientelor iar cand realitatea va contrazice, va faceti mici, mici de tot.
De adiadam pe 10.09.2014 la 10:29
Așteptăm de la Andrei Vochin o altă lecție de caracter. Sau de modestie. Nu cunosc atribuțiile lui Andrei Vochin de consilier al președintelui FRF Răzvan Burleanu, dar, cred că în mod evident această funcție îi cere să realizeze și o bună promovare a imaginii FRF în Gazeta Sporturilor și oriunde. Bănuiesc că acesta a fost motivul pentru care în Gazetă au fost publicate mai multe texte (editoriale și un interviu) cu Andrei Vochin care vorbesc despre schimbările de la FRF, despre ce lucruri noi și bune s-au realizat acolo și despre anumite intenții de viitor. Desigur, o judecată critică la adresa conducerii FRF o vom realiza în viitor, cel mai tîrziu în toamna lui 2015. În textele menționate am remarcat că Andrei Vochin vorbește foarte laudativ despre așa-zisele performanțe ale naționalei Under 21 din meciurile cu Italia și Muntenegru scoțînd în evidență mai ales buna organizare și profesionalismul oficialilor FRF, inspirația lui Moldovan caracterul jucătorilor, premisele excelente pentru tineretul Romîniei și așa mai departe. Lăsăm la o parte că meciul cu Italia a fost unul amical și faptul că Muntenegru e o echipă modestă (aseară Muntenegru a fost învinsă de echipa similară a Insulelor Feroe, performanța asta nu-i de ici, de colo!). Aseară echipa noastră mult lăudată a pierdut 0-8 cu Germania, într-un meci în care Romania a primit gol în secunda 24 iar în restul meciului a fost violată la propriu. Vom fi nevoiți iar să consultăm statisticile, însă de data aceasta pentru a vedea cînd am avut parte de o atît de mare rușine și umilință. Așteptăm în contextul acesta un editorial Andrei Vochin în GSP în care să ne explice fie caracterul, spiritul de luptător al jucătorilor și profesionalismul FRF, fie faptul că nemții sunt puternici, investesc în jucători, ce baze de antrenament au, ce academii, ce talent, ce disciplină, ce tradiție, pe cînd noi suntem la început, avem un drum lung de parcurs, cu o conducere nouă, cu o mentalitate schimbată, antrenori din noul val etc. Umilința colosală de la Magdeburg demonstrează că naționala lui Moldovan a obținut niște victorii mici, conjuncturale, care nu înseamnă nimic nici acum, nici mai tîrziu și că un succes major real e încă foarte departe. De asemenea, o astfel de înfrîngere ar trebui să-l învețe pe Andrei Vochin că modestia și răbdarea sunt virtuți care dau bine pentru imaginea cuiva dar au și rol preventiv în a nu te face de răs, lucru pe care, în graba sa Andrei Vochin l-a obținut în cîteva săptîmîni. A lăudat o echipă slabă și o conducere care nu a realizat încă nimic, iar toate așteptările acestea au fost spulberate de înfrîngerea rușinoasă de aseară. Menționez că cea mai mare victorie a Germaniei în actuala campanie de calificare a fost la 4 goluri împotriva Irlandei, iar argumentul că rezultatul de aseară nu schimbă cu nimic structura clasamentului grupei noastre sau situația calificării nu rezistă din următorul motiv: dacă cineva îl întreabă acum pe domnul Vochin tabla înmulțirii el nu are voie să se facă de rîs, chiar dacă niciun profesor de matematică nu-i mai poate pune vreo notă în catalog.
De maximuspqr pe 10.09.2014 la 06:09
Daca as fi jurnalist ar trebui sa te fac praf acum dupa 8-0 Sint doar suporter,iubitor de fotbal si am libertatea de a spune ce cred. Andrei Vochin te strici,incepi sa faci "ce trebuie" lauzi toate nimicurile,critici si tot dai vina pe Sandu(stim si noi ce si cit a facut) te porti ca cei din sistem. Tu ai scris articolele si cartile pe care eu le-am citit? Tu esti jurnalistul corect,documentat si talentat? Nu pierde legatura cu cei cu adevarat importanti,suporterii si cititorii. Pace!
De vcun pe 08.09.2014 la 10:48
intre atatea meciuri proaste clar asta era unul de vazut.
De vcun pe 08.09.2014 la 10:48
intre atatea meciuri proaste clar asta era unul de vazut.
De muensteraner67 pe 06.09.2014 la 16:28
La Timisoara Viroel Moldovan iesea prin cluburi, incerca sa agate gagici dar nu ii iesea fiindca era prea batrin, si se imbata pina adormea pe canapele. Nu stiu ce exemplu e el pentru juniori.
De steaua1986forever pe 06.09.2014 la 14:17
Referitor la PS tau: marea majoritatea a suporterilor de fotbal din Bucuresti....evita acel stadion. Nu ne intreaba de ce. Si nu ma refer doar la rapidisti si stelisti. Chiar dinamovistii il evita. Si au si motive.
De sakamoto pe 06.09.2014 la 13:37
Fotbalistii romani stau cam prost la capitolul tehnica individuala. Sint, iertati expresia: primitivi! Nu reusesc un stop corect, o pasa simpla de la 5m, sut la poarta-prea complicat-joc de cap inexistent-la propriu si la figurat-presing, contrapresing. Scunzi, lenti, lipsiti de forta, barbatie, in rest e baieti buni. Fumeaza, beau de sting si sint patimasi manelisti. Buni de orice, numai de performanta nu. Ce sa facem:asta avem, asta iubim!
De flaviu79 pe 06.09.2014 la 12:46
Raducioiu a fost un mare jucator, dar ca model uman? Ne amintim fara probleme de episodul "Non so come si dice in romeno!"
De alb_rosu_in_vn pe 06.09.2014 la 12:44
Din pacate, in ciuda rezultatului bun si a jocului multumitor (pe alocuri), calificarea e practic compromisa in urma unor rezultate gen 2-2 cu Feroe si 0-0 cu Irlanda de Nord acasa. Viorel Moldovan va realiza probabil ceva mai mult in viitoarea campanie de calificare.
De hogea pe 06.09.2014 la 12:35
Nu prea sunt la curent cu ceea ce se intampla in aceasta grupa de calificare: stiu ca romanii s-au calificat la un turneu final juvenil doar atunci cand au fost gazde! Asa ca aceasta victorie ma bucura doar prin indetul rasturnarii de scor, insa daca Nationalele Romaniei vor continua in acest carusel al rezultatelor slabe, al necalificarilor si al manelelor pe telefon in autocar, atunci nu este decat o intamplare. Singura raza de speranta este, intr-adevar, figura indarjita a lui Moldovan si pumnul strans dupa ce prelua pe piept si inscria in poarta Angliei, imagine care ne va urmari multa vreme...poate pana cand rezultatul de acum cateva zile se va repeta la un European sau la un Mondial...
De johnny_183 pe 06.09.2014 la 12:13
Aceleasi laude inutile. Cum da unul mai bine in basica cum e noul Hagi. Asa si cu meciul asta. Prea multe articole pentru un meci. Ce a facut Nationala U21 in ultimii ani? Nimic, pentru ca 90% din ei nu au cei 7 ani de acasa. Articole de genul celor scrise in ultimele zile ar trebui scrise atunci cand vedem o calificare la un turneu final.Cu Feroe nu mai erau eroi? O sa zici ca erau alti jucatori, alt antrenor... Vrajeala ieftina. In urmatoarele calificari o sa piarda din nu cu o tara de mana a patra. Cum se face ca majoritatea fotbalistilor de la loturile nationanle sunt copiii lui X sau Y? La tenis sau la alte sporturi inteleg sa fie asa, e vorba de cine are bani dar la fotbal ar trebui sa fie diferit. Cum vrei sa ai rezultate cu niste copii care vad ce usor se fac banii din furat? Ce educatie primesc ei acasa? Incidentul din avion crezi ca e izolat. Am tupeu sa pun pariu ca majoritatea se comporta ca baiatul ala si cei fara bani incearca sa i copieze sa nu fie mai prejos. Asa ca ma usor cu laudele, nu au realizat nimic.
De ralffy_mr pe 06.09.2014 la 10:59
frumos PS!!! Total de acord si cu faptul ca echipa mare are ce invata de la tineret..insa in legatura ca faptul ca juniorii de obicei invata de la seniori trebuie sa mentionez ca cei mici au invatat de la cel mai important senior..si anume Viorel Moldovan...omul in contact direct cu ei si responsabil pentru ei. Modelul numarul unu si un fotbalist a carui cariera inca poate fi recunoscuta la din memoria acestor juniori. Cat de important este sa ai un model in antrenor iar antrenorul sa fie motivat, motivant si interesat de soarta jucatorilor si a echipei sale. Asta trebuie la fiecare antrenor de copii si juniori la echipele de club. Foarte bun modelul adoptat de FRF pentru nationalele de tineret, cu Raducioiu si Moldovan in prim plan.

Comenteaza:


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu