Tine-ma minte! Inregistrare

Toate articolele

10.04.2014 | ECHIPA NATIONALA

Uraaa!!! Ne-am luat pastă de dinți

Pentru prima oară în istoria ei FRF va ști cu exactitate cît aleargă componenții echipelor naționale de toate vîrstele, în ce viteze și cu ce randament.

Asta, normal, n-ar fi fost o știre. Cu atît mai mult obiectul unui editorial. Din păcate, realitatea ne obligă la o astfel de precizare. Săptămîna trecută, FRF a semnat un contract de monitorizare a parametrilor fizici și statistici nu numai pentru prima selecționată, ci și pentru loturile de 15, 17,19 și 21 de ani, precum și pentru reprezentativa feminină. O premieră tristă în peisajul unui fotbal care și-a dorit mereu performanța fără să încerce prea des să se alinieze practicilor curente. 

Pentru a respecta adevărul pînă la capăt, trebuie spus că prima reprezentativă a avut tentative mai mult sau mai puțin reușite de a intra într-o astfel de normalitate. Răzvan Lucescu, spre exemplu, a lucrat cu Amisco o bună bucată de timp. Mai devreme, Anghel Iordănescu folosise ProZone. Ambele însă ofereau date statistice, nu și parametri fizici precum sînt distanțele alergate, vitezele în care pot alerga unii jucători și așa mai departe. Peste o sută și ceva de indicatori de care un antrenor modern are nevoie în ziua de astăzi. Și care costă mai puțin decît salariul pe o singură lună al unui antrenor de club fruntaș din România. Poate și pentru că nimănui din actuala echipă de conducere a FRF nu-i trece prin cap să căpușeze acest demers cu vreun fel de comision. Chestie de neînțeles probabil pentru unii care au fost învățați să trăiască numai din așa ceva. 

E o minimă investiție în cunoaștere pe care grupări din fotbalul românesc le-au făcut la timpul lor. Jos pălăria pentru FC Botoșani, Astra, Pandurii, Oțelul, care au înțeles mult mai devreme decît FRF importanța unei astfel de cercetări și care de vreun an cel puțin cunosc cu exactitate cît poate alerga Budescu, ce viteză dezvoltă Fulop, ce volum de joc are Giurgiu sau cîte sprinturi reușește Ciucur. În baza acestor date, antrenorii pot face evaluări mai apropiate de realitate. Pot trage concluzii care să nu fie bazate doar pe ochiometrie.

Cînd Steaua și Rapid au jucat un sfert de finală european, întreg fotbalul românesc a avut de cîștigat. Inclusiv echipa națională, calificată în prima campanie ce a urmat la Euro 2008. Puțini știu însă că, între altele, performanța celor două cluburi, înregistrată în 2006, a fost posibilă și pentru că echipele erau antrenate atunci de doi tineri înfășurați în tehnologie. Cosmin Olăroiu și Răzvan Lucescu foloseau Digital Soccer, un program al unor italieni din Brescia, pe care-l inițiase însuși Mircea Lucescu la începutul anilor '90. Și o făceau pentru prima oară în România.

Demersul federal e cu atît mai valoros cu cît el va fi folosit și  la copii, inclusiv la trialurile de selecție pentru loturile naționale, la care funcționa pînă acum doar aprecierea subiectivă. Mai mult, copiii se vor învăța, ușor-ușor, cu sistemul și-și vor putea vizualiza propriile evoluții prin prisma cifrelor. Iar părinții sau impresarii ar avea și o măsurare obiectivă a evoluțiilor. Cam așa se lucrează în zonele civilizate de foarte mulți ani. Acolo unde oamenii au descoperit pasta de dinți, au învățat să o folosească și nu își mai freacă gingiile doar cu sare iodată.

COMENTARII (23)

De maximuspqr pe 13.04.2014 la 19:11
@pakal-corect! Andrei prietene, seamana mai mult a reclama FRF decit articol sportiv...in fine, intentiile tale sint bune (cred) In toata mocirla existenta (cauzata si de noua FRF) vii si cosmetizezi sau incerci sa atragi atentia cu un lucru bun, nefacut pina acum dar totusi marunt. Tu, in noua functie iti faci treaba dar esti un pic" prea solitar" cu nimicul facut de FRF. Cind ai intrat in noul rol (functie) sper ca te ai gindit ca o sa apara si critici, mai ales ca ti ai asociat imaginea cu noua FRF. Cititorii tai asteapta presa sportiva de la tine. Daca prezentai sistemul de monitorizare si subtil aminteai ca a inceput si FRF sa lucreze cu el cred ca era mai intelept. Aiurea noua postura, tii partea (fara argumente) unora care speram sa faca in fata unora care au facut. In fine, te descurci tu:)) O gluma daca nu te deranjeaza:daca aveam sistem de monitorizare nu ii mai scotea nimeni din Nationala pe Cocis, Florescu, Soava, Codrea,Nicolita... Noul tau amic, marele strateg piturca, ti a spus clar ca nu il intereseaza nici un sistem de monitorizare:)) ce , el nu stie? Sper ca nu am fost prea pricinos. Pace!
De nos2 pe 13.04.2014 la 10:17
Am vazut atatea comentarii negative incat am impresia ca romanul isi merita soarta. Alooo, suntem in 2014, daca isi imagineaza cineva ca se mai poate face performanta in fotbal doar prin talent, se inseala amarnic. Scria cineva ca aia din anii 80 faceau performanta si fara masuratori. Da, e adevarat, dar concurau cu unii care nici ei nu aveau asa ceva. E exact cum ai avea un vecin care are si el dacie ca si tine si concurezi cu el, dar intr-o zi isi ia Opel, dupa un an, 2 isi ia BMW, dar tu tot ramai cu dacia. Cam asa sta treaba. Mai ales la nivel de nationale si scouting la copii si juniori.
De calinescu_ pe 12.04.2014 la 21:01
OARE DIEGO SIMEONE CE PROGRAM FOLOSESTE ???? HAI SA FIM SI SERIOSI ! TREBUIE SCHIMBATA MENTALITATEA SI LASATI TINERII SA JOACE FOTBAL ....!!! SMECHERIA SI TZURCA NU TREBUIE PREDATA SI TINERILOR FOTBALISTI ...!!! LA NATIONALA NE TREBUIE UN ANTRENOR CARE SA ADUCA FOTBALUL TOTAL NU PSEUDO TACTICIENI .....!!!!
De l337_owner pe 11.04.2014 la 14:26
@variunelu: Da, bre, hai sa ramanem in epoca de piatra. Eu zic sa inlocuim si mingile cu mingi patrate, ca nu vad rostul la o minge rotunda. Asta ne trebuie noua acuma? Mingi rotunde?
De variunelu pe 11.04.2014 la 12:58
Extra ordinar numai asta ne lipsea,dar pe cine vrei sa monitorizezi,si daca stii cat fuge unul sau altul ce,cei faci,il dai afara,si pe cine pui in loc?ca doar au fost adus cei mai buni, Acestea sant niste fite deale lui Burleanu care a crezut ca va intoarce tara pe dos aducand aparatura. Dute tata acasa si lasal pe unul care stie cu ce se mananca fotbalul,nu arunca buni in vant.
De mitroi2008 pe 10.04.2014 la 22:22
Foarte bine! Bravo! Dar oare este bine sa stim? Si daca stim, ce facem cu informatia respectiva? Cine o interpreteaza?
De baruch pe 10.04.2014 la 22:08
uraaa! ti-ai tras salariu zdravan de la burlanu' lui bashescu! recomand prudenta, domnule vochin :) ca dumneata esti totusi un om care mai are ceva legatura cu fotbalul, spre deosebire de burlanul care o sa intre la brutarie odata cu stapanul lui, bashescu traian.
De georgef45 pe 10.04.2014 la 20:28
Felicitari celor care au achizitionat softul si succes in monitorizarea activitatii sportivilor vizati. Cunosc si apreciez evaluarea jucatorilor in vederea ameliorarii parametrilor fizici. Lipsesc insa specialistii care pot interpreta rezultatele si care pot furniza programe adecvate de antrenament. Mai suntem si altii prin tara care facem ceva similar. Din pacate, la loturile nationale sunt personaje foarte slab pregatite.
De pakal pe 10.04.2014 la 16:23
Din pacate, ceea ce am citit mai sus este, din nou, doar un comunicat FRF (stilizat, ce-i drept), iar nu jurnalism sportiv. Imi pare rau ca folosesti expunerea oferita de Gazeta, notorietatea si prestigiul dobandite ca ziarist in scopul promovarii mediatice a FRF. In umila mea opinie, pentru a avea credibilitate, ar trebui ca demersurile tale jurnalistice sa se refere strict la aspecte care nu au legatura cu activitatea federala. Altfel, cel putin din punct de vedere etic/moral, mi se pare ca exista un conflict de interese.
De l337_owner pe 10.04.2014 la 16:20
N-ai cu cine, unii cand aud de Burleanu fac spume la gura, orice ar contine fraza. Si argumentul cu "n-o sa ne ajute softul asta sa-i depasim pe marii fotbalului" e rau intentionat, pana si ei stiu asta.
De brutarul pe 10.04.2014 la 16:04
vezi tu andrei, ce scri tu si ce inteleg unii (nu le dau nume). tehnica folosita, ca sa explic daca mai e nevoie pentru unii, nu te face mai bun nici mai talentat dar iti da posibilitatea ca antrenor sa alegi corect, daca vrei bineinteles. iti ofera date despre jucator ce poate, cat poate si in ce conditii. instrumentul asta nu e pungulita cu lichid si nici lichoare magica.
De botizan pe 10.04.2014 la 16:01
Daca sunt de la Munin sports echipamentele , ma bucur sa ma aflu printre contrbuitorii dezvoltarii programului ... Daca nu , ati putea sa taiati salariile de onoare ale lui Mitica si Sandu ... De banii aia puteti cumpara zeci de echipamente de la Footbonaut , SimuPlayer si pana la Munin Sports
De joze_maurinio pe 10.04.2014 la 15:53
uau, am comis o agramaticalitate (sa-l citez pe Lupescu). este "sa-i", dar am scris prea repede.
De adrimic pe 10.04.2014 la 15:50
in mod evident cativa malformati la mansarda ca sony si vmda caci fara astfel de specimene ce nu pricep nimic din fenomen nu se poate. Mai bine mai tarziu decat niciodata, lucruri care sunt de ani de zile in campionate de nivel.. modest ca Polonia, Cehia, Austria apar ca noutati la noi si sunt blamate de niste.. comentatori.. sa nu ii numesc altfel.. La tot mai multe "inovatii" de acest gen, poate intram si noi in normalitate.
De joze_maurinio pe 10.04.2014 la 15:49
Daca un consilier de la FRF, s-ai zicem Vochin, crede ca selectionerul Romaniei este interesat de programe de parametri fizici, inseamna ca Vochin antreneaza si Chelsea si Bayern simulatan. Il doare pe Pitzi in palaria lui Mitica de parametri din programe, ca el le are in cap. Oricum, e clar, acum vom progresa si vom depasi in clasamente puternicele echipe ale Luxemburgului si Andorrei.Ideea e buna, dar pentru 100 de milioane salariu lunar, cat primeste Vochin ca si colaborator, cred ca se putea veni si cu alte idei. De exemplu, obligativitatea unui campionat de tineret-sperante, chiar daca ii costa cam mult pe finantatorii saraci. Sau obligativitatea folosirii a cel putin 1 jucator roman under19 si inca unul under21 in campionatul romanesc de fiecare echipa, mimim 45 minute pe meci. Prin regulament.
De vmda pe 10.04.2014 la 15:37
pai vochin daca e la frf lauda acum ce face moldoveanul de burleanu ! mai fratilor credeti ca alearga aparatura de ultima ora?nu ai calitati nu esti bun ! bagati banii in centrele de copii si juniori nu in aparatura sa isi traga burleanu comision !important e sa fie pregatiti bine de antrenori la centre de copii platiti normal ! un antrenor de copii castiga cam 1200 pe luna !rezultatele n u vor inceta sa apara ! uitati va la academia hagi ce fotbalisti are !dar el e privat si baga banii in centru nu isi fura singur caciula !
De s0ny18 pe 10.04.2014 la 15:32
Mama, ne-am dat naibi acum cu softul. Cred ca Matel o sa rupa pamantul in fata lui Robben, iar Marica da de pamant Terry. Extraordinara inovatia, aia de au castigat Champions League in 86' aveau doua softuri, iar cei din 94, 3softuri. Ti-a si zis Piturca in direct ca o sa foloseasca statisticile cand merge la baie. Andrei, de cand te-ai dus la FRF ai devenit foarte mic si negru. Apreciam foarte mult felul in care te prezentai in emisiuni, dar de cand cu FRF, ma bucur ca nu te mai vad acolo. Ai devenit ironic, cunoscator in toate si un aplaudac.
De brutarul pe 10.04.2014 la 15:29
ei uite ca pana la urma apar si primele deschideri catre normalitate in FRF. poate nu e asa rau cu Burleanu cum vor unii sa fie.
De faurul_pamantului pe 10.04.2014 la 15:11
Pentru cei care cred ca Burleanu a fost pus de basescu,,;)) E malefic tare Basescu, nu vedeti? L-a pus pe Burleanu ca sa plateasca software care sa ne monitorizeze parametrii fotbalistilor (de la aia mari la aia mici) cu cifre exacte, nu la "ochiometru"! /sarcasm OFF
De eandrei pe 10.04.2014 la 15:02
aveati ,din pct meu de vedere ,o doza de impartialitate ,dar de cand sunteti la FRF ,ati inceput sa fiti partinitor.........pacat,nu trebuia sa intrati la FRF
De mirceab26 pe 10.04.2014 la 14:56
Felicitari, Andrei Vochin!
De nesv1234 pe 10.04.2014 la 14:35
Parca incep sa se miste lucrurile, nu?
De l337_owner pe 10.04.2014 la 12:07
Andrei, presupun ca ai avut o contributie substantiala la decizia asta. :)

Comenteaza:


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu