Tine-ma minte! Inregistrare

Toate articolele

23.03.2014 | ECHIPA NATIONALA

Salariul de mizerie al unui selecționer

Pînă cînd nu vom plăti bine un om nu-i vom putea cere să producă.

Dacă tot e să vorbim despre bani, cei plătiți de FRF angajaților săi, hai să vă zic una tare. Știți cît cîștigă un referent zonal?

Înainte să vă răspund, acum în cunoștință de cauză, am să încerc să vă familiarizez cu terminologia. Există 16 astfel de tehnicieni angajați pe perioade determinate și care au ca obligații principale recrutarea juniorilor și propunerea lor către loturile reprezentative naționale. Au ca arie de acoperire cîte 2-3 județe, spațiu în care misiunea lor ar fi aceea de a peria zona, de a urmări sute, poate mii de jucători, de a-i trece prin filtrul capacităților lor profesionale, de a-i tria și, în cele din urmă, de a-i alege pe cei mai buni.

Pentru că vin din presă, și pentru că timp de 23 de ani patronii mei n-au fost în realitate Dumitru Dragomir, Adrian Sîrbu sau Dan Voiculescu, ci marea masă a cititorilor, voi continua să-mi păstrez, pe cît posibil, limbajul colocvial. Așa că pe domnii mai sus menționați am să-i numesc, realmente, selecționeri. Selecționerii din teritoriu. Cam asta este imaginea și asta ar trebui să fie menirea lor. O rețea de ochi profi, întinsă de la Tulcea la Satu Mare și de la Botoșani la Timișoara din care să nu scape nici un copilaș talentat. Nici un posibil tricolor.

Bineînțeles că la o asemenea misie importantă e nevoie de multe calități. Sintetic, ele ar putea fi îmbrăcate în trei costume de gală. Primul provine de la firma COMPETENȚA. Oamenii aceștia trebuie să aibă un ochi format în ani de muncă pe profil, să fi probat în decursul timpului prin jucătorii ajunși la naționala mare, să fie instruiți și să se lase antrenați pe viitor pentru a fi și mai buni.

Al doilea rînd de haine, obligatoriu, ar trebui croit la exclusivista societate MORALITATEA. La o asemenea importanță a funcției, coloana vertebrală trebuie să fie cît se poate de rigidă. Tentațiile sînt mari. Sursele de presiune sînt părinții, impresarii, cluburile de proveniență, toți înțelegînd extrem de repede că loturile naționale sînt cele mai importante vitrine de prezentare. Show-room-urile de unde pot veni salariile viitorului jucător, sumele de transfer de care să beneficieze cluburile și comisioanele agenților. În fine, competent și moral, antrenorul acesta pe care să se bazeze federația trebuie să aibă și un al treilea rînd de haine, marca PASIUNE.

Care poate fi descrisă ca acel foc interior care arde mereu pentru profesia ta. Cel ce te ține la serviciu de dimineață pînă seara fără să ai timp să te uiți la ceas. Cel ce te împiedică să dai rasol, să te fofilezi, să tratezi cu superficialitate.

Și acum, ca să răspund și la întrebarea din start, a venit timpul să vă anunț cît a plătit FRF pînă acum pentru această garderobă. Vreo 600 RON pe lună plus cîteva ciuguleli din diurnă. La așa bani, așa selecție. A venit însă vremea schimbării.

COMENTARII (22)

De satyricon pe 25.03.2014 la 17:07
Aveti de unde sa luati bani. Din "pensia" lu' Don Presedinte de "onoare"! Si cred ca mai sunt si altii pe acolo care freaca menta si ar putea sa doneze o parte din salariu.
De xolv pe 25.03.2014 la 11:41
Spuneti-i si ilustrului dvs coleg Ioanitoaia
De maryan72 pe 25.03.2014 la 10:34
e adevarata lista cu salarii publicata de colegii tai?deci primul lucru care trebuia rezolvat la fotbalul acesta pentru aceasta noua gasca era cascavalul(afumat chiar) castigat imediat .sa va fie rusine adevarat voua chiar va pasa de sport.
De leoc980 pe 24.03.2014 la 19:29
@opelcorsa Ti se pare ca cei care au jucat fotbal si teoretic ar fi mai potriviti acestor posturi au minte multa? Sau mai grav, cei care joaca acum, vezi Tanase, ti se pare ca le curge creierul prin urechi de destepti ce sunt?
De opelcorsa pe 24.03.2014 la 16:31
Corect ar fi sa stim si noi cine sunt acei referenti zonali. Tare ma tem ca niciunul dintre ei nu e fost fotbalist, cu ochi pentru talente. Posibil sa fie cei sariti din schema lui Burleanu, care s-au reprofilat... Ce e de notat, in era Burleanu, tot mai multi oameni din presa ajung la FRF. Numai ca cei din presa nu au legatura cu fotbalul, mai e nevoie sa amintesc comentatorii tv, care sustin ineptii gen "a avut mana lipita" sau " a cazut jucatorul, trebuie sa acorde fault"... Zero barat la fotbal, majoritatea din presa, dar stiu bine sa critice, au cuvintele la ei, ca n-au practicat fotbal de performanta, maxim la juniori. Eu astept sa vad primele rezultate, care intarzie sa apara. Burleanu a promis ca introduce fotbalul in scoli, printre altele.
De pakal pe 24.03.2014 la 15:42
In ce ma priveste, sunt mai mult decat sceptic in privinta unei reale schimbari in fotbalul romanesc, atat timp cat functia de presedinte FRF a fost obtinuta cu sprijinul si prin influenta politica. Prezenta politicului intr-un domeniu de activitate nu ar trebui blamata din start, insa experienta Romaniei zilelor noastre si a ultimelor decenii indica o viciere si o pervertire profunda. In opinia mea, singura sansa, utopica din pacate, este aceea a unei schimbari la baza piramidei, prin schimbarea mentalitatii colective, avand in vedere ca intotdeauna vom fi reprezentati de liderii pe care ii meritam. Nu in ultimul rand, sunt mai mult decat surprins de prezenta ta la Casa Fotbalului, dar nu cred ca e cazul sa dezvolt. Sper doar ca raportul dintre beneficiul adus fenomenului si cel personal sa fie mai mare sau cel mult egal cu 1. Succes.
De adriann_ pe 24.03.2014 la 12:14
Am asa o presimtire, stiu cum o sa-l cheme pe referentul zonal din aria Bacaului. Si probabil o sa aiba asa, cateva zeci de mii de euro pe an, pentru inceput. Hint: a jucat fotbal la Scornicesti. A nu se intelege de aici ca oamenii astia n-ar trebui sa fie platiti decent samd.
De maryan72 pe 23.03.2014 la 22:39
vorbeste cu burleanu sa mai taie de la protocoale si e rezolvata problema sau daca nu traista -n bat si fuga dupa sponsori.
De spivak pe 23.03.2014 la 17:59
Credeam că e vorba, Doamne-fereşte, de selecţionerul echipei naţionale.
De portardelegenda pe 23.03.2014 la 17:18
stimate d-le Vochin,asta este numai unul din multitudinea de factori care au dus la dezastrul din sectorul juvenil . Exista solutii simple pentru a efincientiza recomandarile antrenorilor zonali . Totul e sa se doreasca si bineinteles ca nu o sa vi le servesc dvs pe tava pentru a va lauda dupa aceea cu ele. Este suficient ca INFORMANDU-SE IN BREASLA CELOR CARE AU SLUJIT FOTBALUL SA-I GASEASCA PE CEI CARE CHIAR AU FACUT CEVA PENTRU ACEST DOMENIU . De fapt problema principala este calitatea morala a oamenilor din fenomen si atata timp cat dvs veti aparea intr-un studio tv alaturi de Vama,Mitica ,Gigi sau altii sunteti exact ca ei caci cine se aseamana se aduna .Deci hotarati-va ori jucati la unii ori la ceilalti iar daca va hotarati intr-un final , anuntati-o public sa vad cat sunteti de consecvent in pozitia dvs . Altfel sunteti doar un demagog la vanatoare de rating , si atat
De blaustein pe 23.03.2014 la 14:35
Cum domle'...600 ?! Mult!!! mai taie din ei ca trebuie sa le dam rente mai mari lui Nasu' si ai lui care "au plecat" din Federatie?
De vasglo pe 23.03.2014 la 14:35
"Și acum, ca să răspund și la întrebarea din start, a venit timpul să vă anunț cît a plătit FRF pînă acum pentru această garderobă. Vreo 600 RON pe lună plus cîteva ciuguleli din diurnă. La așa bani, așa selecție. A venit însă vremea schimbării." Si crede maestrul Vochin ca daca de maine le faci salarii de "vest" actualilor "selectioneri" ai FRF si performanta lor va deveni peste noapte similara Federatiilor cu fotbal avansat?? Hai sa fim seriosi! Trebuie schimbat totul, din radacini, si in primul rand cei care au "vegetat" pana acum....
De mheart pe 23.03.2014 la 14:22
DomnuL Vochin despre ce discutam??? ce salariul are un muncitor in Romania?...si nu vad unde e prolema ...asa cum milioane de romani muncesc pe un salariu de mizerie nu vad de ce s-ar face o exceptie in cazul lor....de ce nu faci un articol despere ei ...si sa fim seriosi ...cata spaga si comisioane primesc ...de ce nu se spune??
De ss_gabi pe 23.03.2014 la 14:19
Domnule Vochin, felicitari pentru articol. Cred ca o continuare folositoare ar fi sa aflati salariul pentru un post echivalent intr-o tara din vest, apoi renta viagera a presedintelui de onoare din respectiva tara. Apoi ar fi foarte simplu sa vedem cam cat ar merita domnul Sandu. Ma gandesc asa, daca un selectioner regional castiga 3000€ pe luna, si renta viagera a presedintelui e 6000€, atunci Sandu ar merita 1200RON, nu?
De radu978 pe 23.03.2014 la 13:51
Ne trebuie salarii adevarate pentru profesori, pentru medici si alte domenii importante ale acestei natii si abia apoi pentru antrenorii celor ce dau cu piciorul in basica.
De maximuspqr pe 23.03.2014 la 12:54
Cel mai corect a comentat amicul varanga53. Sint sigur ca in noua ta functie o sa incerci sa faci lucruri bune dar cu gabi safta pe linga nu stiu ce comisie de etica, chivorchian al doilea om din FRF si alti dinozauri sint sigur ca o sa fie greu sa apara si rezultate. Despre danciulescu nu ai spus nimic cind in noua lui functie duce un fotbalist tinar in fata ultrasilor si il invata cum se muieste o fivala, dinu vama zis gheorghe pune piedica fotbalistului de la Otelul, reghe este pus la zid ca isi permite sa comenteze despre marele strateg piti, vorbesti despre masuri contra jignirilor...Andrei prietene, pentru jignirile permanente, pentru nervii si disperarea de care am avut parte (si inca avem) din partea dinozaurilor ce au condus si inca conduc fotbalul ,cine plateste? Sau ce incredere sa am cind vama dinu se hlizeste la tv, chirvochian e mare stab, danciulescu spune ca ar trebui sa fie civilizatie si conducatorii sa se respecte dar invata viitorul cum se muieste, cind tu incerci sa ii dai dreptate lui piturca, cind ... Am un prieten antrenor de kick box, antreneaza copii pina la virsta de 14 ani, ieri a fost la campionatul national si a luat locul doi, deplasarea si o plateste el, pe cea a copiilor o platesc parintii copiilor (cam 4 milioane de persoana ) iar el incaseaza marele salariu de 8 milioane. Prietenul asta al meu si a aminat o operatie pentru a merge cu copii la competitie... Ma uit la Leonard Doroftei si imi place ce face, Gabi Szabo sper sa faca lucruri bune din noua postura, Burleanu... Te cred pasionat, incoruptibil si bine pregatit dar nu poti singur. Cind vorbesti despre fotbal adevarat, despre probleme adevarate si despre altceva in afara de birfa iti taie naum macaroana"il avem pe domnul vama la telefon" Felicitari pentru articol, succes! Pace!
De vladutz13 pe 23.03.2014 la 12:48
Wow, iar aia de la CCA cheltuiesc sume enorme pe salariile pentru niste observatori.
De nesv1234 pe 23.03.2014 la 12:18
Bine ati venit domnule Vochin, am incredere in capacitatile de evaluare, competenta si implicarea dumneavoastra. Succes in noul proiect! P.S. Cum se poate ca un om care a condus fotbalul nostru sa fi profitat tocmai de sportul care l-a adus in fata fara sa-i fi adus nici un serviciu?? Cum de nu a fost nimeni care sa-l opreasca?? Nu 4, nu 8...24 de ani...Incredibil...
De varanga53 pe 23.03.2014 la 11:43
Domnule , ai perfecta dreptate ! Dar , ma indoiesc de faptul ca presa ABIA ACUM a aflat asta !
De dinamo...mania pe 23.03.2014 la 11:22
#catre esec....
De sakamoto pe 23.03.2014 la 11:21
Fotbalul juvenil este un sector vital in fotbal! Nasu&Corleone l-au tratat cu...spatele! Rezultatele sint catastrofale. Trebuie neaparat schimbata radical conceptia despre acest capitol. Mas-media ar fi bine-si de dorit- sa se implice. Sa abandoneze birfele si scandalurile. Prind acestea bine la atragerea publicului, dar deloc la progresul fotbalului nostru. Mafiotii n-au avut deloc ca fotbalul romanesc sa progreseze. Cel mai mult s-au straduit pt ca buzunarele lor si ale acolitilor dumnealor sa fie cit mai burdujite cu bani. Au reusit penalii dar fotbalul ce l-au condus cu iresponsabilitate s-a prabusit total.
De dinamo...mania pe 23.03.2014 la 11:20
si lu ala care ne-a distrus fotbalul (sanducu) zeci de ani vor sa-i dea cateva mii de euro ca recompensa. vai de capul nostru...in tara asta totul e condamnat pt esec. O SA NE PIERDEM SI TARA PANA LA URMA, o sa vedeti.

Comenteaza:


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu