Tine-ma minte! Inregistrare

Toate articolele

03.10.2013 | LIGA 1

Reghecampf, eşecul succesului

Antrenorul Stelei s-a trezit strivit de două înfrîngeri ruşinoase pentru că nu a ştiut să-şi gestioneze momentele de triumf

"Putem bate pe oricine pe teren propriu". La o zi după eliminarea Legiei şi calificarea în grupele Champions League, Laurenţiu Reghecampf şoca de la pupitrul studioului DigiSport. Omul modest care se întorcea în urmă cu vreo 3 ani din Germania ca antrenor în fotbalul românesc decolase. "Succesul negestionat corect produce daune mai mari decît eşecul", spunea Rinus Michels, creatorul marelui Ajax. Tînărul cursant al Şcolii federale de antrenori a primit DVD-ul cu cartea de căpătîi a antrenoratului modern, "Team-Building". Dacă nu i-ar fi scăpat pasajul, în caz că a citit, probabil că azi, la 24 de ore după bătuta luată de la Chelsea, s-ar fi simţit puţin mai bine. Chiar şi la 0-4.

Lider al noii generaţii de tehnicieni, Reghecampf a adus multe lucruri bune în fotbalul nostru. Cu ajutorul unui preparator fizic excelent, Thomas Neubert, a izbutit să urce o echipă românească la parametrii fizici ai celor de afară. Graţie acestei potenţe, a făcut ravagii în campionatul românesc şi s-a luat la trîntă cu echipele din Europa League. Pe unde a întîlnit un oponent mai firav, a izbutit să-l tăvălească la mijlocul terenului, să-l împingă înspre poartă şi să-l bată. Cu forţa.

A venit momentul în care avea să întîlnească şi adversari aflaţi pe acelaşi palier fizic. Aici a adăugat al doilea său punct forte: Reghecampf e un bun motivator. Ştiinţa de a atrage un grup, de a-l construi şi pe teren, şi la un grătar l-au ajutat să-şi aducă băieţii într-o stare de spirit extrem de productivă în faţa unui Ajax relaxat de victoria din tur sau a unei Chelsea neglijente şi neavizate de ce o să păţească în prima manşă din "optimile" Europa League.

În afară de a fi un bun preparator fizic şi un creator de grup, Reghecampf ar fi avut nevoie şi de alte abilităţi şi resurse pentru a-şi sprijini declaraţia. Din păcate pentru el, momentul succesului şi al calificării în grupele Ligii l-a desprins pe românul Laurenţiu de neamţul Reghecampf. Semn că tema simfonică a Champions League, creată de germanul Handel, nu are nici o legătura cu maneaua românească. "În zilele noastre, declaraţiile sînt uneori mai importante ca antrenamentele", afirma anul trecut chiar cel care i-a dat marţi cu terenul în cap. Mourinho, un maestru al strategiilor prin media, chiar ştie ce spune! Antrenorul Stelei nu vrea însă să înveţe. Îşi pierde timpul certînd ziarişti prin conferinţe de presă, alimentează stări conflictuale care se răsfrîng negativ asupra clubului şi nu înţelege că declaraţiile ultraoptimiste, de genul celor făcute înainte de Schalke sau al celei de după Legia, modifică universul de aşteptare al oamenilor. Pun presiune pe el şi pe propria echipă. Enervează grupul contestatarilor pe care-l armează suplimentar cu venin. Una e să le transmiţi jucătorilor în cabină mesajul de luptă, alta e ce declari public. Dacă ar fi citit doar bibliografia de la cursurile Pro, furnizată de tehnicieni care chiar au antrenat în Liga Campionilor, ar fi aflat că există vreo 6 tipuri de comunicare utilizate de antrenori, toate diferite: în faţa patronului, a jucătorilor, a publicului etc.

Nici din punct de vedere tactic Reghecampf nu arată cine ştie ce abilităţi. Şi la Schalke, şi marţi, cu Chelsea, jucătorii Stelei au alergat mai mult ca adversarul. 3 km la Gelsenkirchen, 6 km pe Arena Naţională. În plus. Au alergat însă mult şi prost. Calitatea alergării vine şi din valoarea jucătorului, indiscutabil!!!, dar şi din măiestria celui de pe bancă. Care trebuie să pregătească (tactic) traseele cele mai scurte şi să conducă jocul cît mai departe de adversarul valoros şi cît mai aproape de cel slab. Cum a făcut Mourinho cînd a dus jocul mereu pe partea lui Schurrle şi Georgievski. Cînd Steaua dă de un adversar la fel de bine pregătit fizic şi de motivat, arta antrenorului ar trebui să se facă simţită. Nu e cazul lui Reghecampf. Sper că doar deocamdată!

COMENTARII (65)

De stelbz pe 03.10.2013 la 12:39
Amaraciunea infrangerii la 4 goluri diferenta m-a determinat sa nu scriu niciun cuvant pana azi. Imi pare rau, dar vina principala apartine lui Reghe care nu a aplicat o tactica in functie de adversarul pe care-l avea: Steaua a aplicat exact tactica din partida cu Poli Timisoara. Acum Reghe si-a aratat o aroganta prosteasca, crezand ca poate invinge pe oricine cu ACEEASI TACTICA cu care a invins pe Sageata Navodari, Botosani sau Timisoara...In timp ce Mourinho a studiat toate slabiciunile Stelei din partida cu Legia Varsovia, vazand in Gerogievski un jucator de liga a 5-a si o asezare tactica de Liga lu ....Mitica.... A fost o infrangere de TACTICA: Reghe - Mou 0- 4 !
De maistor_kokir pe 03.10.2013 la 12:32
tare de tot, nimic de adaugat, tot ce gandim, e exprimat foarte frumos si exact in acest articol ...
De lutelute pe 03.10.2013 la 12:28
tara imi e ca reghe n-o sa invete nimic din lectia asta. despre manager, ce sa mai zici...
De xray pe 03.10.2013 la 12:18
Te apreciez, dar filipca asta este un pamflet veninos, nu o analiza tehnica. Ca o manea pe langa o simfonie, ca tot ai adus vorba. Reghe asta pe care-l tavalesti azi, a batut acum cateva luni si Ajax si Chelsea. Atunci avea abilitati tactice? Ca doar nu le-a batut la alergari. Vei pune placa cu EL, ca in CL e altceva, de parca iti curge alt sange prin vene. Fals! Aceeasi Chelsea, cu marele strateg Mou, a luat-o acasa cu 1-2 de la Basel in CL, dupa ce cu renegatul Benitez o batuse in EL cu 3-1 si 1-0, tot in 2013, acum cateva luni. Cand a fost mai montata Chelsea? In EL mai mult decat in CL? :) Ai fost acid inutil cu Reghe. Refuz sa cred ca te-ai alaturat si tu corului de cancan-isti sportivi. Te-a virusat Naum? :)
De cristimcl pe 03.10.2013 la 12:14
Eu nu înțeleg de ce are nevoie un fotbalist de motivație. Are și altă treabă și nu se poate concentra? Dacă trebuie motivat pentru a fi agresiv și cu dorință de victorie, a greșit meseria.
De maximuspqr pe 03.10.2013 la 12:09
M ai omorit amice cu discursul antrenorului,ai dreptate, uneori este enervant, pueril si infantil dar cind am fost obisnuit cu discursul lui Lacatus, Stoichita, Ilie Stan parca il prefer pe cel al lui Reghe,daca"putem bate pe oricine pe teren propriu" este socant atunci nu mai am motiv sa ma uit la fotbal.Cred ca ai dreptate despre partea tactica dar eu cred ca trebuie sa ai si cu cine sa joci tactic.La cum se antreneaza la nivel de juniori, imi vine greu sa cred ca fotbalistii nostri au vreo treaba cu tactica. Perfecta dreptate ai cind spui ca Steaua trebuia sa se pregateasca pentrul nivelul urmator. Trebuiau adusi fotbalisti care au mai jucat in UCL. Acum toti criticam, Iordanescu regreta ca jijiniho este la pripon si nu poate sa faca schimbarile in timpul meciului, dar te intreb eu pe tine, ce motive avem sa speram la altceva decit locul 4? Ce avem noi in plus sau macar la nivelul celorlalte echipe din grupa? Apreciez felul in care iti faci treaba, arati ca fotbalul nu inseamna numai, m..e, ura, umilinta, razboi, mizerie, blat etc. Pace!
De iulian_78 pe 03.10.2013 la 12:00
Corect ! Sper sa isi dea seama cat mai repede de greselile facute si sa nu intre in jocul lui MM. Acestuia din urma ii e mai usor sa se razboiasca pentru ca nu raspunde in mod direct de rezultate.La fel si presa...ar trebui sa il atace doar prin ceea ce face la antrenament sau mei si sa-i mai lase in pace impresara din casa. Eu cred totusi ca Reghe are un potential fantastic si se mai poate autocorecta.
De dinamovistfaravoie pe 03.10.2013 la 11:56
Au fost extrem de entuziasmati ca au eliminat pe Ajax.Fara sa-si dea seama,sau fara sa vrea sa-si dea seama ca Ajax la respectivul meci a venit total nemotivata!Oamenii se pozau cu Casa Poporului si isi suceau capul dupa romancele noastre.Aveau un avantaj de 2-0 si veneau la o echipa din ROmania.De 10 ori daca mai joaca Steaua cu Ajax nu mai castiga niciodata. Acelasi lucru s-a intamplat si cu Chelsea acum 6 luni.Oamenii total neinteresati de EUropa League au venit in Romania fara chef....au luat bataie si in retur nu s-a pus problema echipei calificate. Dumneavoastra domnule Vochin alaturi de presa sportiva sunteti vinovati de aceasta dezamagire!Oamenii sunt dezamagiti pentru ca au avut asteptari mult prea mari pentru posibilitatile stelei...Antrenorul stelei si-a luat "nas" tocmai pentru ca presa l-a ridicat in slavi!Va amintesc ca nu e cine stie ce sa castigi un titlu in Romania...mai ales acum cand te bati singur!
De seasonstraveler pe 03.10.2013 la 11:54
Excelent! Foarte corect! Dintre toti jurnalistii unul are suficient curaj sa spuna adevarul! Felicitari! Steaua nu vrea performanta, vrea doar bani! Sa vand scump si sa cumpere gratis asta e politica de transfer! Sa-si umileasca suporterii cu pretul ptr CL si stadionul ptr Cupa! Sa-si jigneasca istoria si succesele prin conducatori inculti si nesimtiti! Steaua de azi are cultura antrenorului: manele si mizerii! Poate ma insel dar nu cred sa fie vreun antrenor in CL protagonist de Live Show sau pozand langa nevasta goala!!! Steaua nu joaca mare lucru si este atat de previzibila ca ma plictiseste la fiecare meci! Eu nu cred ca Reghecampf e mare promiziune de antrenor! Poate ar avea potential dar nu poti fi antrenor mare cand esti arogant si incult, cand faci lotul dupa cum dicteaza nevasta si echipa impreuna cu managerul care habar n-are despre fotbal! Si Razvan Lucescu a fost o mare promisiune si va sfarsi speranta! Lacatus, Hagi, Jenei, T. Stoica, Iordanescu versus A.Popa, Tatu, Reghemcampf, MM si Becali!!! Restul e tacere!
De rsn1 pe 03.10.2013 la 11:50
De ce laurentiu trateaza diferit jucatorii lotului pe care ii antreneaza? Cand a sosit macedoneanul de pe partea dreapta nu stia sa se pozitioneze, sa se apere : era "varza". uneori a fost schimbat inainte de pauza. Cum necum a prins contractul cu steaua si a reusit sa se impuna la Steaua (nu avea concurenta, era bine dublat si ajutat de colegi, a intalnit adversari modesti). s-a insistat insa cu el iar putinul fotbal care il stie l-a invatat la Steaua. Dupa accidentare, dintr-o data i-au disparut (odata cu modestia)toate calitatile fotbalistice. Rapa insa nu a beneficiat de acelasi tratament: a fost umilit de atatea ori, a fost schimbat si dupa 15 min, s-au dat declaratii impotriva lui etc. De ce? De ce marti Georgievski a fost schimbat in min 70 la 0-3 ??? Am putea aminti aici si de de Radut, de Neagu ... Si un mesaj pt MM stoica (poate va intalniti pe holurile de la Digi): am atat un unchi, cat si un var, ambii super de gasca, ambii cu suruburi in picioare gata sa joace pentru Steaua. Nu vor un sac de bani, ba chiar se pot "intelege" repede asupra comisionului (am inteles ca de-asta joaca Georgievski la Steaua). Numai bine
De lord_of_the_drinks pe 03.10.2013 la 11:46
Asta e valoare campionatului Romanesc. Atat timp cat Steaua nu are adversari, cat nu are meciuri tari, nu va putea face fata in veci in Europa.
De adriann_ pe 03.10.2013 la 11:46
Reghecampf si Steaua au decolat fix ca scroafa suita in copac. O vina imensa in treaba asta avand si presa sportiva, care a creat imaginea falsa a unei echipe de nivel european. Din pacate pentru suporterii ei si pentru coeficientul de tara, Steaua nu se mai afla nici macar la nivelul de anul trecut, cel care i-a permis accederea in optimile Europa League.
De danmarius pe 03.10.2013 la 11:44
Bine spus, corecte afirmatiile, mai ales: "Semn că tema simfonică a Champions League, creată de germanul Handel, nu are nici o legătura cu maneaua românească." :) Multumim, poate citeste si antrenorul...ca o completare - spuneam ieri ca exista o vorba a lui Darwin: „ignoranţa generează încredere mult mai frecvent decât cunoaşterea”. Cam asa e treaba cu antrenorul si managerul Stelei.
De danveno pe 03.10.2013 la 11:42
In campionat, Steaua este cu o clasa peste Petrolul si Astra ,doua clase peste restul si trei peste Dinamo. FORZA Reghe!
De blondistador pe 03.10.2013 la 11:40
Corect.

Comenteaza:


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu