Tine-ma minte! Inregistrare

Toate articolele

25.04.2013 | INTERNATIONAL

Benzina de ultimă generaţie

Bayernul 2013 a întrecut net, marţi seară, vechiul model de Barcelonă nu la caroserie, nici la motor, ci graţie combustibilului utilizat.

Şi acum, explicaţiile! Bayern a dat de pămînt cu extratereştrii Barcelonei, încheind, după unii, cea mai frumoasă poveste din fotbalul mondial. Acest 4-0, care putea fi şi 7, a uimit în aceeaşi măsură în care, privind minut cu minut desfăşurarea meciului, părea o normalitate. Unii jucau, alţii priveau. Unii alergau, alţii mergeau. Unii marcau, alţii (mai) ratau.

Specialiştii îşi vor pune de acum capul la contribuţie pentru a găsi explicaţiile căderii Barcelonei. Pe unele am început deja să le aud. Ilie Dumitrescu susţine teoria lipsei de determinare. Panduru vorbeşte despre necesitatea instalării unui antrenor principal, nu a secundului şi prietenului secundului. Burcă sesizează atmosfera de picnic a unor băieţi care altădată, cînd auzeau imnul Ligii Campionilor, scoteau foc pe nări, iar acum se jucau cu părul copilaşilor din faţa lor. Acestea sînt doar primele argumentări. Zilele următoare vor sosi, cu siguranţă, altele. Specialiştii fotbalului vor fi urmaţi, uşor-uşor, de specialiştii în psihologie, apoi în pregătire fizică, apoi în nutriţie şi tot aşa. Vor lipsi însă mereu unii, aceiaşi, care, de fapt, devin din ce în ce mai importanţi. Cei care încarcă rezervoarele tipilor ăştia talentaţi cu benzină mai bună sau mai rea. Ei vor sta mereu undeva în spate, că doar lucrează cu o marfă cu pericol mare de explozie.

După ce ani de zile am admirat cît de bine şi de mult aleargă Barcelona, cum sînt mereu 3-4 jucători la minge în orice zonă a terenului şi în orice moment al meciului, marţi seară am văzut acelaşi lucru la Bayern. Priveam meciul şi nu-mi era străin nimic, doar că se inversaseră rolurile. La final a venit şi argumentaţia. În vreme ce nemţii au strîns 110 kilometri alergaţi, partenerii lor de întrecere abia atinseseră 101. Nouă kilometri în plus de echipă, ar însemna cam unul de căciulă pentru fiecare jucător de cîmp. Or fi nemţii muncitori, sîrguincioşi, dar parcă e prea mult ca într-o oră şi jumătate de jucat, o echipă să ajungă la Unirea, iar cealaltă să fie deja pe la Casa Scînteii.

De la această numărătoare simplă ar trebui să plece toate explicaţiile. Dincolo de stilul de joc, de filosofia fiecărei echipe, de frumuseţea sau meschinăria din fotbalul practicat, activi sau reactivi, de antrenori sau secunzi, de atitudine, ceea ce contează astăzi e să poţi alerga. Şi ca să poţi alerga, trebuie ca benzina să fie de cea mai bună calitate. Bayern a găsit ultima generaţie, în vreme ce Barcelona se pare că o utilizează tot pe cea veche. Dacă o mai fi şi aia. Cam ca la Djokovici cu Nadal.

COMENTARII (17)

De ciocaneanu pe 02.05.2013 la 00:32
Toate echipele care au dominat ani la rind fotbalul european au avut un declin vertiginos dupa apogeu. E un lucru normal. Asa s-a intimplat cu AC Milan, cu Inter, Real, etc. Plecarea lui Guardiola a pus capat unei ere si numirea secundului a fost o mare greseala. In loc sa schimbe din mers lucrurile, au incercat si fara Pep sa joace acelas fotbal cu acelasi lot. Au pierdut timp pretios. Daca aduceau un antrenor adevarat nu traiau umilinta din aceasta seara. Dar orice om, cit de inteligent, e limitat, numai prostia e nelimitata! Conducerea Barcelonei va trebui sa faca schimbari radicale in vederea sezonului viitor!
De robertssandu pe 27.04.2013 la 01:12
Barcelona e o echipa care de vreo 5 ani joaca cele mai multe meciuri pe an dintre toate echipele europene. Adauga asta la multiplele accidentari cu care s-au confruntat, la lipsa unor manageri competeti in staff, la lipsa de determinare cauzata de atatea si atatea succese si ai explicatia acestui 0-4. Mai nou, Bayern e noua moda. Sa vedem daca o sa-i tina 5 ani aceasta forma sau benzina lor se va ieftini subit.
De robertssandu pe 27.04.2013 la 01:12
Barcelona e o echipa care de vreo 5 ani joaca cele mai multe meciuri pe an dintre toate echipele europene. Adauga asta la multiplele accidentari cu care s-au confruntat, la lipsa unor manageri competeti in staff, la lipsa de determinare cauzata de atatea si atatea succese si ai explicatia acestui 0-4. Mai nou, Bayern e noua moda. Sa vedem daca o sa-i tina 5 ani aceasta forma sau benzina lor se va ieftini subit.
De nucaspundazic pe 26.04.2013 la 16:11
Problema e la spanioli . Ca sa merg pe ideea articolului , au cam terminat benzina . Ar fi interesant de vazut un meci Bayern 2013 -Barca 2010 sa zicem. Timpul nu iarta pe nimeni , a aparut uzura , nu stiu care e mai importanta , cea psihica sau cea fizica . Iar sa depinzi atat de mult de Messi , incat sa-l fortezi indiferent de conditia lui e totusi prea mult .
De gabi.competitii.ro pe 26.04.2013 la 15:18
Mai slabut ca de obicei, daca-mi permiteti. N-ati avut timp destul pentru acest articol, cumva ? Chestia cu Unirea si Casa Scanteii e chiar cu mult sub nivelul dumneavoastra. Si inca o observatie punctuala: "alţii (mai) ratau." spuneti referindu-va, fara doar si poate, la Barcelona. Ce ratari a avut Barcelona in acel meci, daca nu va suparati ? Ca sa ratezi trebuie sa ai ocazii, or ei chiar nu au avut decat una singura, la centrarea lui Dani Alves deviata de Dante.
De mrnb pe 26.04.2013 la 15:02
după multă vreme un articol în stilul care te-a consacrat, adică analitic, profesionist. sunt de acord cu punctele de vedere ale tale ale lui Panduru şi Burcă şi nu pot să nu ma distrez de ideile trăznite spuse de Dumitrescu...parcă e MM numai că el e scrâşnit iar mmul e isteric. un aspect insa nu a fost observat care întregeşte în opinia mea tabloul vostru corect: dimensiunea terenului de la Munchen. Mai uită-te odată la joc! terenul este cred la limita minim permisă de regulament! barcelona nu a avut spaţii! sigur că dacă era barca din alte timpuri, cu altă vitezăputeam vedea mai mult dar.....barcelona a pierdut cu realul in cupa spa. cand a jucat tot pe un teren de dimensiunile lui dinamo.
De rapidu36 pe 26.04.2013 la 08:36
Cu siguranta benzina e foarte importanta in fotbalul (sportul) de performanta din ziua de azi si nemtii au dominat-o clar pe Barca la capitolul pregatire fizica. Pe de alta parte baietii astia de la Bayern par mult mai credibili in rolul de atleti perfecti decat spaniolii. Cand ii vezi aliniati inainte de inceperea meciului, te gandesti ca ar putea juca intr-un nou film "Delta Force" fara probleme. Era mai interesant de dezbatut problema benzinei dupa meciurile in care piticii mingicari ai Barcei ii sufocau cu pressing-ul pe Man Utd... Ar mai fi de spus si ca 110 kilometri alergati nu inseamna ceva iesit din comun pentru o echipa care are posesie 38% si ca, fiind deja campioana, Bayern si-a permis sa-si odihneasca (prin rotatie) multi titulari in ultimul timp.
De milton pe 26.04.2013 la 08:28
Nu stiu daca, dle. Vochin, insinuati faptul ca nemtii au alergat in halul asta datorita unei "retete" mai putin ortodoxe. Sper sa nu va fi gandit la asa ceva. Deocamdata nu avem argumente probate pentru astfel de practici necinstite, care sa-ti aduca succesul. Ar fi bine, parerea mea, sa faceti un interviu, un articol, cu un medic, un preparator fizic, ce poate explica ceea ce multa lume insinueaza, anume ca fotbalul, si nu numai, este innegrit de astfel de practici. Ca sunt interese UEFA sau ca aceste controale din fotbal sunt mult mai lejere, cred ca-i mai putin important, atata vreme cat, repet, nu avem nimic palpabil. Barcelona, nu doar in meciul de la Munchen, a parut o echipa obosita de multe ori in acest sezon. Cauzele sunt multiple, si-s spuse intr-un mod cat se poate de obiectiv, parerea mea, intr-un decalaog aparut intr-un cotidian sportiv spaniol. De la accidentarile care au tinut mai tot timpul infirmeria plina, si care nu au permis o rotatie ciclica a jucatorilor, la recidiva bolii lui Tito, si absenta acestuia 2 luni de la echipa. De la, poate, oboseala mentala a unor jucatori, pana la transferurile mai putin reusite, menite sa aduca un suflu nou, toti acesti factori concura intr-o "simbioza" aproape de perfectiune pentru dezastrul cu Bayern. Se poate vorbi de un final de ciclu, asa cum spune Popescu? Poate, cine stie?! Despre acest lucru presa din Spania a vorbit si in momentul in care Pep a ales sa nu mai continue. Constient ca acest ciclu este foarte aproape de final, se spunea la vremea respectiva, ca Pep i-ar fi propus lui Rosell o remaniere majora a lotului, chiar prin indepartarea unor jucatori foarte importanti. Neavand sustinerea lui Rosell, Pep a ales sa plece. Ma rog, e unul dintre motive, pentru ca nu stie nimeni ceea ce s-a intamplat cu adevarat in culise. Ca vechi suporter al Barcei, dar constient, totodata, ca nimic nu este vesnic, mi-ar placea sa cred ca, prin cateva transferuri bine ghicite, Barca sa ma mai incante, sa ne mai incante, 2 - 3 ani de aici inainte. Este o echipa care a scris o istorie frumoasa in fotbal, iar asta n-o spun eu, un anonim, o spunea, de exemplu, Fabio Capello, care n-a avut nicio treaba cu Barca, dimpotriva, a antrenat Realul, si care conchidea, la un moment dat, ca au fost 3 mari echipe care au marcat istoria fotbalului: Ajaxul anilor '70, Milanul lui Sacchi, Barca lui Guardiola. Poate e simplist spus. Cu siguranta au mai existat si alte echipe frumoase. Evident, stim cu totii ca Pep nu mai este acolo, dar, repet, mi-ar placea sa cred ca nu aici este capatul de drum al Barcei. Nemtii de la Bayern si-au rezervat deja biletele pentru Wembley, "remontada" fiind, in aceasta ecuatie, o chestiune de domeniul fantasticului, dar vreau sa vad in retur o alta abordare, o determinare a echipierilor Barcei, care sa-mi dea sperante ca acest ciclu nu este la final.
De mishu_74 pe 25.04.2013 la 17:54
Iar tiki taka este o minune de joc, un spectacol.N-am vazut nicio echipa care sa joace cum a facut-o si o mai face inca Barca.Combinatiile de pase pe metrul patrat, un-doi-uri spectaculoase cu infiltrari in careu, intoarceri de pase in careu cand pot sa traga la poarta, totul facut cu elegantza si o naturalete remarcabila......aratau intr-adevar o f mare siguranta si rafinament al jucatorilor. parca le-au pierdut in ultimul timp...
De mishu_74 pe 25.04.2013 la 17:50
Si eu cred ca Tito este mult sub nivelul lui Pep.A facut singura schimbare in minutul 80?Cand esti condus cu 4-0?WTF, ce minune sa mai speri de la Messi cand s-a vazut ca nu a facut nimic timp de 75 minute. Iar jucatorii, eu nu-i mai vad asa determinati cum erau acu 2-3 ani.Plus ca au inceput deja sa imbatraneasca, s-au cam rutinat, trebuie schimbat aerul putin in relatiile de joc.Pai Xavi si Iniesta joaca impreuna de 20 de ani sunt inca buni, dar sunt spre sfarsitul carierei, trebuie ceva tineri formati care sa le ia locul.
De hoze pe 25.04.2013 la 15:10
Cand Barcelona defila erai fermecat de tiki-taka, acum cand i-au umilit nemtii, insinuezi ca sunt dopati. Obisnuieste-te cu ideea ca tiki-taka a murit :P
De geob1 pe 25.04.2013 la 12:28
@ COLDPLAYY: pai in ultimul timp nu prea au mai fost pregatiti, nu uita ca au jucat slab si in grupele CL si in primul meci cu Milan si in ambele cu PSG, iar in Spania si-au cam luat-o de la Real... echipa a mai jucat cateva luni dupa Guardiola si cam atat. Barcei ii trebuie un mijlocas mai rapid, gen Reus, un varf de forta si combinativ si un fundas central...plus un portar.
De coldplayy pe 25.04.2013 la 12:14
@geob1 ,ai dreptate referitor la antrenor,insa nu poti spune ca au pierdut fiindca nu au fost concentrati/pregatiti,pana acum o sapt erau pregatiti si castigau meciuri si acum nu mai sunt ?! Explicatia este ca ,Bayern a fost mai buna,nu trebuie cautat motiv pt infrangere. E nevoie de o schimbare de antrenor nicidecum de "sfarsit de era pt jucatori" cum afirma unii ,incercand sa para inteligenti !
De vcun pe 25.04.2013 la 12:06
foarte fain. oricum astept returul. sigur va fi o tresarire de orgoliu spaniol. Sincer ma bucur enorm de aceste semifinale: 9 goluri si spectacol superb. bine ca nu s-a calificat iuventus. D-le Vochin asta inseamna ca si nationala spaniei e la capat de drum? urmeaza germania?
De geob1 pe 25.04.2013 la 11:56
@ COLDPLAYY:Sa stii ca exista o samanta de adevar in teoria lui Burca. Barcelona a devenit "casa de binefacere", tin un antrenor slab doar pt ca e bolnav si ca face parte din istoria recenta a echipei, tin jucatori iesiti din forma doar pt ca sunt foste vedete, sau jucatori doar pt ca sunt prieteni cu Messi. La Barca e o mare familie, e un baby boom in ultimul timp, astfel incat jucatorii au alte griji decat sa mai joace fotbal. Nu mai exista concurenta reala pe posturi, e o delasare totala si o lipsa de motivatie. E nevoie de un antrenor cu cojones care sa schimbe echipa.
De coldplayy pe 25.04.2013 la 10:57
Explicatia lui Burca denota ce gandire are si cat il duce capu'! Trebuie sa fi extrem de penibil sa afirmi ca Barcelona "a pierdut fiindca se jucau cu părul copilaşilor din faţa lor" . Bayern a fost clar mai buna ,la nivel acesta nu joaca salariile si numele jucatorilor ,altfel am avea echipe ca Man City si Real mereu castigatoare ,lucru ce nu se intampla ,Manc City in ciuda sumelor imense investite se zbate in penibil ,pe cand o alta echipa care investeste sume colosale pierde la un scor de 4-1 cu o echipa ca Dortmund,avand jucatori care acum cativa ani jucau la echipe ca Hertha BSC,1860 München,FC Nürnberg,Ahlen, Wisla,Lech Poznan(marcatorul a 4goluri).
De bbc2 pe 25.04.2013 la 10:47
si in ce consta domn vochin ,benzina,?nutritie sau prep fizic?fiti mai clar va rog ,n amprea nteles,e prima oara cand nu va inteleg

Comenteaza:


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu