Tine-ma minte! Inregistrare

Toate articolele

07.06.2012 | ECHIPA NATIONALA

Andrei Vochin trage concluziile după Elveţia şi Austria » Din spate liceu, din faţă muzeu

"Naţionala" arată binişor în defensivă, dar are mari probleme în atac

Partida cu Austria de la Innsbruck a fost penultima dintr-un ciclu de 7 meciuri pregătitoare pentru preliminariile CM 2014. Pînă la startul lor, programat în septembrie, Victor Piţurcă mai are o singură repetiţie generală, pe 15 august, în Slovenia. Motiv pentru care concluziile selecţionerului ar trebui să înceapă să se contureze. Sînt multe lucruri bune, dar şi suficiente motive de îngrijorare. Cifrele furnizate de InStat Football, firma de monitorizare care colaborează cu Gazeta, arată că ne descurcăm onorabil în defensivă, dar avem mari probleme în atac.



N-am pierdut de 5 meciuri

Pentru moralul unei echipe noi, seria de invincibilitate e un bun fundament psihologic. Chiar dacă vorbim despre partide amicale şi chiar dacă printre adversari se regăseşte şi o selecţionată precum cea a Turkmenistanului, realitatea că "naţionala" n-a mai pierdut le poate creşte tinerilor "tricolori" încrederea în propriile forţe.



Meciurile amicale ale României după preliminariile CE 2012

Belgia - România 2-1 (ultimul eşec)

Grecia - România 1-3

Turkmenistan - România 0-4

România - Uruguay 1-1

Elveţia - România 0-1

Austria - România 0-0



Greu de ucis

După finalul ratat al campaniei din preliminariile trecute (2-2 acasă cu Belarus, 1-1 în Albania), selecţionerul a renunţat la ideea de a juca într-un sistem 4-3-3. A dat mai multă siguranţă mijlocului terenului, acolo unde a folosit doi halfi cu sarcini preponderent defensive, alegînd pentru postul respectiv fotbalişti de tipul lui Bourceanu, Pintilii, Lazăr, Florescu, Neagu sau, la ultimul meci, chiar un fundaş, Chiricheş. Noul modul al "naţionalei", 4-2-3-1, conferă mai multă siguranţă defensivă, statistica arătînd că în aceleaşi ultime 5 meciuri România a primit numai două goluri.



Cîteva cîştiguri mai ales în apărare

La finele acestor meciuri de pregătire, anturajul echipei naţionale a cîştigat cîteva nume noi şi importante. Chiricheş, Papp, Găman, Grozav, Chipciu, Alexe, Maxim reprezintă aportul de tinereţe al Ligii 1 la reconstrucţia selecţionatei noastre. Trecerea lui Papp la Chievo, interesul lui Udinese pentru Găman şi atenţia de care a început să se bucure în exterior Chiricheş sînt confirmări ale valorii jucătorilor. Semne încurajatoare.



Echipă reactivă fără reacţie

Se observă însă că majoritatea evidenţiaţilor provin din zona defensivă. La fel ca majoritatea echipelor noastre de club importante, şi "naţionala" pare a da randament ca echipă reactivă. Posesia din ultimele două jocuri, 33% cu Elveţia, spre 40% cu Austria, exprimă în cifre aversiunea noastră faţă de minge. Din acest motiv, jucătorii care ies în evidenţă sînt cei ce duc greul în apărare.

În plus, pe fază ofensivă, fotbaliştii noştri folosesc extrem de rar un procedeu spectaculos, care influenţează scouterii: driblingul. Lipsa de încredere în forţele proprii, teama de a nu greşi sau, pur şi simplu, incapacitatea majorităţii componenţilor de a trece, în duel unu la unu, de adversarul direct au făcut ca, în 180 de minute, românii să nu reuşească decît 12 driblinguri!! Odată ni se spunea Brazilia Estului.



1 dribling

la un sfert de oră au făcut "tricolorii" în meciurile cu Elveţia şi Austria

Prea multe faze fixe

Adoptînd această filosofie, Piţurcă riscă să aibă probleme care acum nu au apărut atît de pregnant. Ne apărăm jos, tot mai jos, din ce în ce mai jos. Adversarul se apropie tot mai mult de poarta noastră, iar de multe ori soluţiile extreme sînt faulturile în preajma careului sau aruncarea disperată a mingilor în corner.

În două meciuri, cu Elveţia şi cu Austria, la poarta noastră au fost 17 cornere şi alte 15 lovituri libere laterale sau centrale. În situaţia în care nu avem o echipă cu talie, pericolul ce provine din astfel de momente statice e de luat în seamă.



5 din cele 7 ocazii la poarta noastră în ultimele două meciuri au provenit din faze fixe

Prea puţine contraatacuri

O echipă reactivă nu se evidenţiază numai prin siguranţă defensivă. Echipele lui Mourinho, dar în special Inter, Dortmundul lui Klopp, Chelsea lui Di Matteo au avut sau au puternice componente reactive. Numai că, în cazul lor, momentul recuperării balonului e urmat de o explozie ofensivă ce naşte ocazii, creează goluri şi, extrem de important, pune adversarul în gardă, obligîndu-l să nu-şi mai trimită atîţia oameni în atac.

La noi, momentul de după capturarea mingii pare, vorba lui Cîrţu, cel mai bun prilej de odihnă a jucătorilor. Urmarea? În două meciuri am dus la capăt numai 7 contraatacuri!



Un corner în două meciuri

Echipele mici, aşa cum trebuie să recunoaştem că a devenit România, creează mari rezultate din momentele statice ofensive. Cînd valoarea adversarului e superioară în cîmp, poţi face diferenţa la faze fixe. Urziceniul lui Dan Petrescu a făcut 8 puncte în Liga Campionilor, record pentru echipele româneşti, marcînd peste 60% din goluri din cornere sau lovituri libere laterale. Pentru asta însă, trebuie să aduci mingea în terenul advers.

Neavînd posesie şi iniţiind puţine contraatacuri, "naţionala" lui Piţurcă nu a putut ajunge în ultima treime şi, în consecinţă, nu a creat nici faze fixe. Singurul corner obţinut de noi în cele două meciuri a venit abia aseară în minutul 90, la Innsbruck!!!



17 cornere au strîns Elveţia şi Austria la poarta noastră: noi am avut unul singur

COMENTARII (14)

De sabi1 pe 10.06.2012 la 11:10
Andrei,nu e vorba ca nu am pierdut de ceva timp.Problema e,ca nu jucam nimic.Piturca e oaia neagra.Ne marginim la contrajoc.Mijlocul si apararea,sunt varza.Deci,atacul nu exista.De ce nu naturalizam si noi fotbalisti precum Eric,Wesley,Rocha ori Cadu?Suntem o natiune far viitor...
De theo_s pe 07.06.2012 la 18:25
Inca o data, pana ne plictisim: CATE PASE CORECTE/JUCATOR si CATE GRESITE? DIRECTIA PASELOR/JUCATOR (CATE IN FATA, CATE INAPOI), CATE PASE DE LA MIJLOCASII OFENSIVI PT. VARFURI? SCHEMA CIRCULATIEI MINGIEI, ca sa vedem unde cine a omorat maimuta? (atacul). Fiindca toate acestea trebuiau sa poarte un nume, li se spune, simplu, jurnalism profesionist. Opinii am si eu, si bre, toata lumea. Dupa ce vezi macar 100 de meciuri, daca nu esti chiar prost, poti sa scrii o GSP - modelul actual - linistit. PS. Am inteles cu performantele defensive; se da situatia ipotetica in care echipa ia un gol si, ce sa vezi, trebuie sa atace. Intrebarea e: cine arunca prosopul?
De calinescu_ pe 07.06.2012 la 16:48
AI UITAT DE DODEL CARE E ULUITOR .....!!!! BOURCEANU DEASEMENEA ...!!!! CHIRICHES SI GARDOS VOR MURI SPERANTE ....!!!! CIND GIGI CEREA PE EI INTRE 10 SI 20 MILIOANE IAR VOI ZICEATI CA POATE LUA MAI MULT , EU AM ATRAS ATENTIA CA NU VOR DEPASI CONDITIA LUI .... ARTIMON !!!!!!! SI DE EL SPUNEAU "SPECIALISTII" CA O SA-L DEPASEASCA PE BELODEDICI .....!!!!! :)))))) IMI PARE RAU DE TINE CA BATI APA-N PIUA SI NU DAI CEZALUI CE-I AL SAU ....!!!! CEL MAI BUN JUCATOR A ECHIPEI LUI PITZURCA A FOST FLORESCU ....!!!!
De mihaird pe 07.06.2012 la 14:23
ne amagim daca spunem ca nu am pierdut niciun meci din ultimele cinci. daca se juca corect, jocurile cu uruguai si austria erau pierdute. adversarilor nu li s-au acordat cate un penalty. daca mai punem la socoteala ca in afara uruguailui toate echipele au fost de un nivel mediu sau chiar slab (turkmenistan) si jocul nostru a fost la fel atunci, nu sunt motive de a spera la ceva in viitor. eu cred ca daca nu reusim sa construim o echipa care sa ajunga macar pana in semifinale atunci nu merita sa ne calificam la niciun turneu final. decat sa mergem si sa ne facem de ras mai bine stam acasa. eu cred, totusi, ca si in acest moment se poate face o echipa de nivelul greciei, din timpul campionatul european din portugalia, cu care sa jucam de la egal la egal cu oricine. ... apropo, in ultimul meci cu austria, am fost cam de ras.
De ipsilante pe 07.06.2012 la 12:46
Piti nu a avut-o nicicodata cu jocul ofensiv, desi a jucat, ca fotbalist, virf. Poate nici fondul de jucatori nu-l ajuta. Totusi a avut rezultate si calificari, NATIONALA invatind bine, cu el la timona, jocul de aparare. Din pacate, cu un astfel de joc, nici nu mori, nici nu traiesti... Adica, te mai califici citeodata la mondiale sau europene, dar DOAR atit! Cu alti antrenori, n-au mai fost nici acele sporadice calificari, adica insuccesele au fost si mai drastice. Dupa mine, asta ne arata ca DEFECTIUNEA e in alta parte! BAZINUL DE SELECTIE a secat de la an la atul, tot mai mult. FRF si LPF, au condus total defectuos fotbalul romanesc. Nr. echipelor de copii, juniori, tineret, a scazut dramatic. FRF si LPF, prin cei doi preistorici conducatori, au alte interese...mult mai palpabile. Ei se...odihnesc, se plimba, dau declaratii de cinci ori pe zi pe la tv-ziuni si...incaseaza! Sint multi-multi-multi milionari... Ce interes mai au, decit sa "doarma" pe bani gramezi, cit s-o putea de mult...Romania? Faca ce-o vrea...
De whiteredarad pe 07.06.2012 la 11:58
Draga Andrei,ai dreptate.Cu 4 fundasi centrali in Elvetia (Goian,Chivu,Radoi,Tamas),tot cu 4, acum, (Papp,Cheriches,Gaman,Goian+Ga rdos)vedem aceiasi idee-tip Piturca,acelasi tip de meci (ca si cu Franta pe National Arena).Asta ne asteapta.Asa poti sa nu pierzi,dar nici nu castigi,nu ai cum sa te califici.Din 6 meciuri,faci 6 puncte,cu egaluri,si 18 cu 6 victorii ,deci,e mai bine sa pierzi 2 si sa castigi 4 meciuri(faci dublu de puncte).La Piturca singura chestie e ca isi promoveaza constant preferatii :tip Gaman,tip Gardos (nici asta nu a jucat la Steaua,si a fost chemat),tip Tasnase sau Alexe umflati valoric-de dragul impresarilor lor.Grozav,a dat un gol,dar nu poti pune acum,baza pe el,e crud.Asa jucand,sa nu ne miram ca la un meci acasa Piturcava fi fluierat.Noi vrem si putina demnitate,adica dreptul de a tine de minge,de a dribla,de a ataca,mai mult,de a domina adversarul.Cu Piturca asa ceva nu se poate.Cit de curand cu stilul asta vor veni-logic la meciuri oficiale- infrangerile (acum in ambele meciuri amicale am scapat de cite un penalty,clar).Nu vom face mare branza,dar cum selectionerul sta pe cai mari,de la meciuri vom pleca cu dureri de cap.Nu asa vrem Nationala Romaniei,sa bubuie la greu,intr-un meci cu Austria.Am vrea pase,cornere,centrari,joc constructiv,chiar daca mai si pierdem.Piturca nu poate asa ceva-veti vedea.
De soriniz pe 07.06.2012 la 10:16
Ne aparam cu ghearele si cu dintii in meciuri cu adversari ca Austria sau Elvetia. Cu ce parte corporala ne vom apara contra unor adversari ca Olanda sau Germania? Dar daca doamne-fereste ne calificam la Mondiale si jucam cu Brazilia?
De mad_musu pe 07.06.2012 la 10:02
ok sa zicem k suntem in reconstructie, personal chiar cred k piti e unul dintre antrenorii care ar putea face ceva cu jucatorii astia, dar ai sa ne gandim de ce nu facem nimic in atac si sunte pe drumul cel bun in aparare - pt k jucatorii defensivi sunt mai valorosi decat cei din atac... piti ii pune in teren si pe aia si pe aia. faptul k nu ai un corner, k nu driblezi, k nu tragi de la distanta inseamna ca nu ai incredere sa faci aceste lucruri... iar in general increderea vine din personalitate si din valoare, iar noi in atac nu avem asa ceva piti a zis f clar - ma bazez pe echipa si sistem in meciurile cu echipe puternice si pe mutu sa ne scoata in meciurile cu echipe care sunt mai slabe si se vor apara - pt k drogatu are personalitate si valoare
De viorescu pe 07.06.2012 la 08:39
Statisticile din amicale nu-s relevante. Nici rezultatele. Amicalele-s amicale. Cauti, testezi, formezi. La noi din pacate au ajuns sa fie tratate ca niste finale. Din cauza asta in amical batem cu 1-0, iar in oficial o luam cu 4-1, de la aceiasi echipa. Este "egal"? Statistic este, dar doar statistic.
De soringhise pe 07.06.2012 la 08:05
tocmai de aceea piturca a reusit sa bata dupa 2008, in 9 meciuri oficiale doar insulele feroe in prel. pt.2010 si luxemburg in prel pt. 2012...urmeaza andora si cateva egaluri?
De lucianfocus pe 07.06.2012 la 07:12
ok ..si cand incepem sa jucam si noi putin fotbal? ..pana acuma n-am vazut nimic..
De lupis pe 07.06.2012 la 06:32
Jocul Nationalei in Austria a fost absolut patetic si rusinos pentru fotbal.
De tigruzzu pe 07.06.2012 la 04:14
O să regretăm că l-am luat de bun din nou pe Pițurcă după ce-l dăduserăm afară de rău. Va sta 4 ani la cârmă și noi vom aștepta de pomană. Cu astfel de joc (de fapt, lipsa lui!) n-avem nici o șansă la calificare.
De margelatu2011 pe 07.06.2012 la 02:18
WOW! Un corner... No further comment necessary! :(

Comenteaza:


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu