26.07.2011 | LIGA 1

Reverenţă pentru fotbalişti

Epilogul etapei inaugurale, meciul dintre Petrolul şi Oţelul, ne-a arătat o dată în plus de ce în urmă cu 5-6 ani fotbalul nostru mergea pînă în pragul finalei Cupei UEFA, iar azi se zbate, cu şanse reduse, să rămînă în Europa şi în septembrie. N-avem multe. Nici bani, nici proiecte, nici viziune, nici strategie, nici pregătire profesională, nici pasiune. Iar, ca urmare, nu mai avem jucători.

Luni seară, la Buzău, i-am redescoperit pe cîţiva dintre cei care făceau primăveri europene. Care mai împliniţi, care mai pleşuvi, care mai albiţi, cavalerii vremurilor trecute au reapărut la rampă. Florentin Dumitru, omul hotărîtor cu Southampton, Vali Negru, puncherul de la Berlin, dar, mai ales Daniel Opriţa mi-au lăsat impresia că, în sfîrşit, mingea nu mai urlă de durere atunci cînd intră în contact cu un purtător de echipament.

Ei, cei pe care îi desconsideram uneori atunci cînd îi raportam la generaţiile de aur din finalul anilor '90, au ajuns să ni se pară azi genii. Pe un teren atît de denivelat încît liniile de demarcaţie păreau autostrăzile japoneze imediat după cutremurul devastator de la începutul anului, atingerea fină a balonului a unora dintre actori ne-a relevat încă o dată cît de jos am ajuns. Ne minunăm la un stop perfect al lui Fl. Dumitru, la un tackling curat al lui Pompiliu Stoica, la atingerea fină cu fruntea sau la biomecanica superbă a lovirii balonului în cazul lui Opriţa. Le savurăm cu nesaţ pentru că au devenit atît de rare într-un campionat populat cu nişte băieţi care-şi spun, ilicit, jucători de fotbal. De aceea tresărim bucuroşi, cînd mai vedem şi fotbalişti. După care ne pleoştim instantaneu, realizînd că ei, de fapt, nu prevestesc viitorul, ci, din păcate, amintesc doar trecutul.