Tine-ma minte! Inregistrare

Toate articolele

06.05.2011 | LIGA 1

Peste Barca!

La 25 de ani de la cîştigarea CCE, italienii de la Digital Soccer Project au analizat pentru Gazetă finala de la Sevilla. Concluzia e măgulitoare: Steaua a avut o posesie mai bună decît Barcelona!


Ceea ce s-a putut petrece acum două decenii şi jumătate în fotbalul european pare azi incredibil. Dar e măgulitor pentru o reprezentantă a României, care a izbutit să cucerească trofeul cel mai rîvnit pe pămînt spaniol, în faţa unei superechipe spaniole.

Cifrele monitorizate de DSP arată că nu numai inspiraţia lui Duckadam şi şansa steliştilor au făcut posibil triumful, ci jocul per ansamblu a fost consistent, ridicîndu-se uneori peste nivelul adversarului.

Tiki-taka a fost la noi
Pentru cei care au urmărit toată acea campanie, finala de la Sevilla a făcut parte din jocurile mai slabe ale Stelei. Nu s-a ridicat la nivelul semifinalei cu Anderlecht sau a returului cu Honved. De altfel, roş-albaştrii evoluau atunci mult mai bine în Ghencea decît în deplasare. Mai mult, din primul "11" a lipsit un jucător important, căpitanul Tudorel Stoica, omul care alături de Boloni făcea tot jocul la mijlocul terenului. Chiar şi aşa, cu tot tracul unei finale, cu apăsarea a 50.000 de catalani în tribune, elevii lui Ienei au ţinut piept Barcelonei, contra căreia au cîştigat raportul posesiei!

53% - 47% pentru Steaua a fost raportul posesiei

Lăcătuş mijlocaş
Emerich Ienei a folosit mereu modulul 4-4-2, cu perechea de atacanţi Lăcătuş - Piţurcă. La Sevilla (contra unui adversar care evolua în 4-3-3), prin absenţa lui Stoica, Bălan a evoluat la mijloc în centru, Majearu a strîns şi el tot acolo, Balint a fost avansat lîngă Piţurcă, în vreme ce Marius Lăcătuş a făcut joc de mijlocaş de bandă (vezi diagrama). Acesta este motivul pentru care nu prea a ajuns la finalizare, jocul ofensiv al Stelei avînd de suferit

0 şuturi la poartă a tras Lăcătuş în timpul celor 120 de minute. S-a revanşat la penaltyuri

Trioul de forţă
Boloni, Iovan şi Majearu au fost cei mai activi stelişti. Fiecare în parte a jucat peste o sută de mingi, cu un procent de pase reuşite care a variat între 62 şi 70 la sută. Nici unul dintre jucătorii Barcelonei, nici Schuster, nici Victor, nici Alesanco, nici Carasco, n-a izbutit să atingă balonul de mai multe ori ca jucătorii noştri. Prin comparaţie, la finala Barca - Manchester de acum doi ani, Xavi a avut un procent de pase complete de 92%!!!

Vitezişti şi la Sevilla
Deşi a avut o atitudine defensivă, echipa Stelei a fost mai scurtă (48 m) decît cea a Barcelonei (51 m), a reuşit mai multe acţiuni utile (161 - 134) şi un număr aproape dublu de pase rapide (38 - 23), specialitatea casei la o formaţie care-şi cîştigase renumele "viteziştii".

Ei prima repriză, noi a doua
Barcelona a avut însă mai multe ocazii de poartă, mai multe şuturi şi un număr mai mare de mingi jucate în careul lui Duckadam. Majoritatea au fost baloane înalte rezolvate fie de ieşirile lui Duckadam (11), fie de jocul aerian impecabil al cuplului Bumbescu - Belodedici. Diferenţa în atitudinea ofensivă s-a făcut în special în prima repriză, atunci cînd tracul steliştilor, presiunea publicului şi ineditul disputării unui meci de o asemenea importanţă i-au copleşit pe oamenii lui Ienei. De altfel, mulţi dintre ei nu au dorit să iasă la inspecţia gazonului, cu o oră înainte de joc, tocmai de teamă. La îndemnul lui Ienei, Stoica şi Boloni, cei tineri au fost forţaţi să intre mai devreme în acea atmosferă ostilă, pentru a se obişnui cît de cît cu ea. Lucrurile s-au echilibrat în partea secundă şi au rămas aşa şi în prelungiri. Cu toate acestea, chiar dacă Barca a tras mai mult la poartă, Steaua a avut de partea ei şuturile cadrate.

Barcelona    parametru    Steaua
6    ocazii        3
19    şuturi la poartă    16
2    şuturi pe poartă    3
14    mingi jucate în careu    50

Miţi şi Loţi, cei mai activi
Majearu a fost, conform cifrelor, cel mai bun jucător al finalei în plan ofensiv. Miţi a iniţiat cele mai multe atacuri finalizate ale Stelei (12). În imediata lui apropiere s-a aflat Loţi Boloni, care a fost jucătorul cu cele mai multe şuturi expediate (7). Prin comparaţie, cel mai activ adversar a fost fundaşul dreapta Gerardo (10 acţiuni iniţiate), iar cel mai periculos şuter Marcos Alonso, cu 5 baloane trimise către poarta lui Duckadam. Culmea e că amîndoi au irosit primele lovituri de departajare.

Piţurcă mult peste Archibald
Folosit vîrf de atac, Piţurcă n-a mai izbutit să marcheze, aşa cum a făcut-o împotriva fiecărui adversar din toată campania Sevilla '86. Chiar şi aşa, jocul său în folosul echipei a fost consistent. Şochează numărul baloanelor redublate de Piţi, 16!!!, în condiţiile în care Archibald, omologul său din echipa Barcei, a reuşit doar 4. E încă un semn că jocul colectiv al Stelei, format din aceste pase scurte dublate sau redublate cu ajutorul vîrfurilor, ceea ce azi se numeşte tiki-taka, a fost una dintre armele de forţă ale trupei lui Ienei.

Ce înseamnă pas redublat
În terminologia de specialitate, acesta este procedeul prin care atacantul care, de regulă, se află cu spatele la poartă, vine la primire recepţionează mingea şi o retrimite imediat unui coechipier. Pentru aceasta, trebuie să cîştige mereu duelul cu stoperul, în faţa căruia trebuie să fie primul la balon.

Puiu "Iosefini"
Elementul de surpriză al finalei a fost introducerea lui Anghel Iordănescu în minutul 73. La 3 zile după ce împlinise 36 de ani şi la doi ani după ultimul meci oficial în care evoluase, Puiu, care era şi antrenor secund, a fost aruncat în luptă de Ienei. Participarea lui a fost fantastică. A evoluat 52 de minute, timp în care a pierdut numai 8 mingi dintr-un total de 32 de baloane jucate. N-au fost acţiuni la alibi, atîta vreme cît jumătate din acţiunile sale au însemnat adversari scoşi din joc. "Bătrînul" a izbutit chiar şi 6 recuperări. Dar peste toate, a reuşit şi 6 driblinguri. Uluitor! Prin comparaţie, întreaga echipă actuală a Stelei a făcut, în medie, în acest campionat, cu un dribling în plus, 7, faţă de cît a reuşit "Generalul" în nici o oră la Sevilla!

COMENTARII (25)

De mister_qes pe 10.05.2011 la 14:49
Ah, ce bine ar fi daca Steaua de azi, la un meci cu Barcelona ar mai avea macar 50% din prestatia echipei de atunci. :)
De totdd pe 09.05.2011 la 12:23
@Valicosu: nu anul urmator a prins finala cu A.C. Milan ci peste 4 ani in 1989 ! Intre timp Steaua a castigat supercupa europei in 1987, a jucats emifinala CCE in 1988 si acum vine finala de care spui, finala CCE cu A.C. Milan ! Chiar asa....am ajuns asa sus de fiecare data pt ca am avut parte numai de echipe slabe ? 4 ani la rand ? Apropo, Anderlecht atunci era peste Barcelona, iar Honved Budapesta era nationala ungariei! Iar pt celelalte meciuri din anii urmatori cauta statistica! Faza ca am prins CCE fara echipele englezesti nu are relevanta! De ce nu a avut norocul asta alta echipa ? De ce nu a ajuns alta echipa macar sa joace finala CCE ! Inainte de Steaua prin '82 - '83.... Frustrare si neputinta !
De valicosul pe 08.05.2011 la 23:43
e o mare performantza, indiscutabil, desi echipele cu care a jucat n-au fost cine stie ce. englezii erau afara din europa la vremea aia, iar anul urmator, cand au intalnit o echipa mare in finala s-a vazut
De kirri pe 08.05.2011 la 12:11
Inspirat de userul milan6 si de altii asemeni lui, precum si de vehementa cu care sunt condamnate tragerile la sorti din acea perioada, opera clara a uriasei influente pe care o avea PCR la UEFA, voi initia o petitie catre UEFA si catre FIFA, ale carei prime puncte vor fi: 1. retragerea trofeului Cupa Campionilor Europeni echipei FC Porto, din cauza traseului jenant avut in anul 1987. Nu le-ar fi rusine!...cum sa recunoastem un trofeu castigat dupa ce ai scos pe : Rabat Ajax (Malta), Viktovice, Brondby, Dinamo Kiev, Bayern Munchen (mizeria de gol cu calcaiul) 2. retragerea trofeului CCE echipei PSV Eindhoven care in editia 1988, incepand cu sferturile si terminand cu finala (adica 5 meciuri) n-a batut pe nimeni, marcand doar 2 goluri amarate. 3. retragerea medaliei de bronz obtinuta de echipa Turciei la CM 2002, dupa rusinosul culoar in care au eliminat numai epave, pe numele lor: China, Costa Rica, Japonia, Senegal, Coreea de Sud 4. retragerea trofeului CCE castigat in 1992 de Olympique Marseille, lipsit de granzi si populat cu boabe de mazare ca: Glentoran, Dinamo Buc, CSKA Moscova, Bruges, Rangers si amaratul ala de gol cu capul din finala cu Milan. 5. REVOLTATOR anul 1987!!!!...dupa batjocura numita traseul lui Porto din CCE, priviti numai ce s-a intamplat in celelalte 2 competitii europene: Cupa Cupelor castigata de Ajax dupa ce si-a facut salba din: Bursaspor, Olympiakos, Malmo FF, Zaragoza, in finala spulberand stelarii de la Lokomotive Leipzig Cupa UEFA castigata de IFK Goteborg ce a calcat in picioare Sigma Olomouc, BSG Stahl Brandenburg, AA Gent, Internazionale (0-0 si 1-1) iar in finala pe legendarii Dundee United. Cer retragerea tuturor trofeelor din acest an, si stergerea lui din analele fotbalului. Sunt sigur insa ca mai sunt exemple. E plina lumea asta de impostori si de falsi performeri. Zeci de echipe care au castigat trofee nemeritate, numai trasee facile...in timp ca valori incotestabile ca nea Mircea sau echipele Dinamo si Rapid isi asteapta inca statuile binemeritate.
De bboydflo pe 08.05.2011 la 01:53
va salut. vreau sa subliniez ca faptul de a fi suporter dinamovist nu are nimic de a face cu ceea ce am scris mai jos. am vrut sa atrag atentia ca se abuzeaza de performantele trecute si se face cu foarte mult "tam tam". cred ca e o problema de mentalitate romaneasca si sincer sa fiu nu am o solutie palpabila. ca sa zic verde in fata: respect performanta stelei din 86 dar haideti sa gandim mai mult de atat. cred ca ne multumim cu putin/suntem foarte nepasatori la ce se intampla printre noi. sa lasam trecutul, ma doare ca suntem jos de tot, de nesimtirea din jurul nostru, de faptul ca stim sa copiem nu sa producem, de faptul ca nu avem asteptari mai mari, ca toti suntem egoisti samd. am cam luat-o pe alaturi, dar ce vad eu si nu imi miroase a bine e o problema de mentalitate, asta e tot.
De mister_mister pe 07.05.2011 la 20:47
Domnilor, Lasand la o parte partizanatele, normale, pana la un punct, ceea ce delireaza, pe aici, organisme care au fost, sunt si bineinteles ca vor fi vesnic frustrate de magia serii 7 mai 1986, ar fi de un amuzament napraznic daca n-ar constitui imaginea perfecta a invidiei, neputintei si a convingerii ferme ca asa ceva nu vor mai trai never, ever suporterii altei echipe romanesti! Vad ca alde milan6 face introspectii de-a dreptul...psihedelice despre 'culoarul' pe care l-a avut marea Steaua in 1986, iar bboydflo ne reaminteste cum ca traim in trecut si ca maximalizam, in exces, o asa zisa perfomanta....Macar, cel din urma a avut decenta de a-si declina apartenenta la un club forever frustrat, dar si nesimtirea de a minimaliza o PERFOMANTA care va ramane UNICA in istoria fotbalului romanesc! Domnilor, cata ura ati putut strange, in acesti ani, ca sa regurgitati propozitii plate si prozaice despre cea mai napraznica lovitura europeana a unei echipe de fotbal romanesti? Asadar....finala castigata, super cupa castigata, semifinala jucata, apoi , iarasi, finala jucata....( toate in Cupa Campionilor Europeni, nu in campionatu mioritic ) si mai exista plaiesi de pe vremea...lui Stefan cel Mare care spun ca totul a fost un bull shit? Real shit-uri au fost "performantele" obtinute de o anumita echipa de club, din pacate romaneasca, care s-a umplut de penibil, constant, prin Albania ( jenant de multe ori ), Norvegia, Suedia si alte tari care aveau IQ-ul fotbalistic cu mult sub temperatura camerei! Ce a consemnat istoria? ( doar ea conteaza ) La 7 Mai 1986, o echipa romaneasca a dat ora exacta, de la Sevilla, in fotbalul european: "Aici Bucuresti....Steaua Bucuresti!"
De gery76 pe 07.05.2011 la 17:14
Eu sunt suporter al Stiintei,dar performanta Stelei merita tot respectul tuturor iubitorilor de fotbal.Eu pe langa Craiova de mic copil am fost fan Bayern si pot sa spun ca Anderlecht era o echipa incredibila ,i-am vazut pe televiziunea sarba la care ne uitam sa vedem fotbal din Europa,in sfertul cu favoritii mei Bayern Munchen ce avea un lot extraordinar cu Matthaus,danezul Lerby,Pfaff in poarta,Augenthaler sau Dieter Hoennes si pot spune ca Anderlecht-ul lui Scifo , Morten Olsen sau Henrik Andersen i-a eliminat meritat pe Bayern si cred ca era cea mai in forma echipa a Europei dar in returul semifinalelor de la Bucuresti Steaua i-a desfiintat pe belgieni ,in afara de cele 3 goluri mai avand cel putin zece ocazii uriase.De aceea Steau merita felicitata pentru aceasta performanta unica.
De tristar pe 07.05.2011 la 16:52
@bboydflo De ce apelam mereu la vremurile glorioase apuse ?!? Dintr-o nevoie naturala de a ne raporta la valori. Nu poti progresa, daca nu te raportezi la anumite niveluri superioare atinse de semenii nostri. Nadia Comaneci, Ilie Nastase, Ivan Patzaichin, E.Szabo, handbalul campion mondial,gimnastica olimpica, etc., sunt reperele performantei, reusitei acestui popor. Steaua'86 a atins pragul suprem, la nivel de cluburi de fotbal. Ca ne place sau nu, ne dam cu totii seama ca asa ceva este greu de realizat astazi. Si ii veneram vesnic pe zeii care au atins Olimpul Fotbalului. E simplu! Ministerul Apararii, se pare, i-a facut pe toti colonei. Un colonel al Armatei Romane are pensie, o pensie onorabila, cu ajutorul careia, de exemplu, Lucian Balan va supravietui. Nu va mai incerca sa se sinucida. Daca ar fi cucerit trofeul acela in capitalism, ar fi avut cu totii vile pe Coasta de Azur sau in Spania. Asa, unii se chinuie sa supravietuiasca, din pacate. Poate ca o pensie binevenita va salva niste supravietuitori care alta data ne-au adus bucurie. Olimpicii medaliati primesc bani de la statul roman, pe viata. Campionii de la Sevilla, nu! Se incearca o reparatie morala pentru ultimii. Pentru ca nimeni nu-i mai doreste acum!
De tristar pe 07.05.2011 la 16:31
Interesant articol. N-am stiut ca Steaua,per ansamblu,a avut o posesie mai buna decat Barca'86. Vad ca se tot invoca NOROCUL Stelei'86, valoarea scazuta a adversarilor, etc. Fratilor, Steaua acelor ani era o mare echipa europeana, care timp de 4-5 ani s-a aflat infruntea fotbalului de pe batranul continent. Juca un fotbal in viteza, vijelios,placut ochiului, cu pase multe, rapide, un fel de tiki-taka al Barcelonei de astazi.Am curajul sa spun si asta: echipa militara,in formula din '86(cu Boloni si Belodedici in teren), nu cred ca ar fi "furat-o" asa tare de la Milanul'89 (ar fi jucat mult mai bine, este o parere personala).Plecarea lui Belo' a dereglat tot jocul de aparare al Stelei'89. Daca tineti minte,o aparare BETON, cu Iovan-Belo-Bumbescu-Ungureanu, in fata cu Boloni si Stoica ar fi fost greu de trecut chiar si de catre triada olandeza a lui Milan. Cat priveste absenta echipelor englezesti, lasati-ma sa cred ca Steaua le-ar fi ascuns mingea. Un singur lucru as fi curios: care ar fi fost rezultatul unui Steaua-Milan '89 disputat pe Ghencea? Ca pe la turneul de la Madrid, in anii dinainte de finala'89, meciurile lor se terminasera la egalitate. Dar cu Belo in formatie...
De totdd pe 07.05.2011 la 14:56
Apropo, cand Loti Boloni spunea ca Miti Majearu a fost mai mare decat David Beckam de astazi, astia mici, pustii, copiii zambeau si erau ironici la adresa lui !
De totdd pe 07.05.2011 la 14:24
Vad aici multi care tot comenteaza ca a trecut mult timp, ca de ce, ca toate echipele cu care a jucat Steaua atunci erau slabe etc...ba mai mult este unul aici care spune ca Barca la vremea aia era mica....mai pustiule, Barcelona nu a fost niciodata mica ! Mai mult decat atat, lasati-ne pe noi sa celebram castigarea Champions League (CCE) 1986...si voi stati si suspinati ca v-a scos Steaua din uefa in 2006 sau suspinati dupa o participare in GRUPELE CL.! Si cine spune ca CCe de atunci e mai slaba decat Champions League de acum, iar e frustrat si prost informat! Atunci in Champions League jucau NUMAI echipele dupa LOCUL 1 ! Asa ca...zau....puteti sa va puneti cenusa in cap...Steaua a castigat Champions League (CCE) in 1986, si asta va doare iar pe noi ne face sa ne simtim speciali ! Si daca tot invocati ca a prins echipe mici desi Honved Budapesta era nationala Ungarie la acea vreme, iar Anderlecht era mai buna ca Barcelona avandu-l pe Scifo in teren.....ok....supercupa europei in 1987 tot Steaua a luat-o! Si tot Steaua a mai jucat o semifinala Champions League si inca o finala Champions League in 1989 ! In 1986 castigatoare Champions League, in 1987 castigatoare Supercupa Europei, in 1988 semifinalista champions league si in 1989 finalista champions league ! Chiar asa in tot acest timp am jucat numai cu echipe slabe, care erau vai de mama lor si nu ne-au bagat in seama eram outsideri ? Outsideri dupa castigarea cupei ampionilor europeni si supercupa europei? Si tot am ajust cu Milanul in finala...ca am luat-o cu 4-0 e ok...dar am fost acolo ! Frustrari, neputinta si invidie asta va reprezinta ! Forta Steaua ! Bun articol Andrei Vochin !
De milan6 pe 07.05.2011 la 12:21
85-86 steaua-vejle 4-1 1-1 steeaua-honved 4-1 0-1 steaua -kussissi 0-0 1-0 steaua -anderlecht 3-0 0-1 finala Steaua -Barca 0-0 (0-0,0-0,2-0) daca in editia 2005-2006 steaua juca in CCE (fara echipele de la locul 2 in jos)contra campioanelor Danemarcei ,Ungariei ,Finlandei ,Belgiei NU-I ASA CA SE CALIFICA IN FINALA?
De milan6 pe 07.05.2011 la 12:03
@sad Italia din 88 a inceput sa domine competitiile europene intercluburi ,cumparau cei mai buni straini ,erau cel mai bine organizati .
De milan6 pe 07.05.2011 la 12:00
Vochine recunoaste ca Steaua ar fi avut sanse f mici sa elimine in dubla mansa Juventus sau Barca in 86! "sansa"Stelei a fost ca a pornit MEREU OUTSIDER ! Anderlecht eliminase Bayernul si nu credea sa se impiedice de niste romanasi saraci !la Bruxelles au avut noroc ca au pierdut doar cu 1-0 !amintesteti! Barca ,dupa eliminarea Juventusului-campioana din 85 Heysel- era marea favorita!a pierdut la Goteborg cu scor de neprezentare ,avand nevoie in retur de loviturile de departajare pt a se califica in Finala! 85-86 campioana Spaniei a devenit Real ,care va castiga titlul pana in 90. ps adauga si "norocul" de a-l avea suporter pe Juan Carlos . . .
De maryan72 pe 07.05.2011 la 11:50
ei si?la ce ne ajuta aceasta veste in ziua de azi cand astia nu reusesc mai mult de cinci pase intre ei(daca o fac si pe a sasea sigur e blat!!!).sa le dea domnul sanatate tuturor jucatorilor de atunci si gata la treaba vorba lui bboydflo .iar pt legionaru70 :poti sa -mi explici gestul ministrului apararii(cui?)de a decora pentru a nu stiu cata oara echipa aceea?(si cred ca macar televizorul l-ai schimbat de atunci)
De stelist1986 pe 07.05.2011 la 10:42
pentru cei care cred ca aceste aniversari sunt inutile, sa nu uite ca anul 1986 este practic anul crestinarii noastre in fotbal. pacat ca in momentul de fata trecem prin dominatia otomana si domniile fanariote... va veni si in fotbal 1821 si chiar 1918...
De joker_daniel pe 07.05.2011 la 09:31
RESPECT STEAUA 86'...nush desi am 24 de ani...nu cred ca am sanse sa mai prind live STEAUA luand un trofeu european...desi imi doresc enorm...si am plans in noaptea la meciul cu boro pt ca am fost foarte aproape de asa ceva si in finala nu se stie ce s-ar fi intamplat desi sevilla era f puternica...dar o finala e o finala...e ca o loterie...ambitia e enorma....dar totusi raman cu speranta ca vom juca finala macar Europa League pt ca in UCL e exclus asa ceva la ce bani sunt acolo....dar in EL sper pt ca vad o BRAGA in finala...deci inca mai pot spera...in rest FORTZA STEAUA MEREU SUPERIORI!!!...ah si fam lucescu eterni frustrati!
De legionarul70 pe 07.05.2011 la 08:12
pentru bboydflo Lasa-ne pe noi suporterii stelisti sa rememoram un rezultat care nu o sa se mai intalneasca niciodata in fotbalul romanesc. Chiar daca a fost acum 25 de ani. Voi , ca vad ca esti suporter dinamovist , rememorati incendierea peluzei din Ghencea an de an. Atata puteti...
De bboydflo pe 07.05.2011 la 05:36
domnule vochin. in romania inca se obisnuieste sa zicem domn, sau cumva altfel decat simplu pe nume la cei mai in varsta. am crescut in cultura asta si sa zic ca e ok.dar totusi, sunt trist sa tot aud stiri si reportaje, analize etc etc. tot felul de remember-uri pentru ceva care s-a petrecut acum mai mult de 20 ani. eu unul, am doar 24 ani, si nu am prins emotia si bucuria aceea live. totusi, ma uit in jur si vad ca inter castiga cupa, campionat si liga campionilor (nu imi amintesc despre supercupa) barcelona la fel, si "noi" inca ne aducem aminte de o performanta veche de 25 ani? nu crezi ca e cam mult ? nu cumva traim foarte mult din trecut si nu suntem capabili (sa fim onesti cu noi insine, ar fi un pas mare) sa facem mai mult ? si nu e vorba numai de fotbal. dat fiind exemplul: steaua 86, imi permit sa fac referire si la alte articole, sportivi, mari glorii etc. e respectabil sa onoram marii sportivi, marile valori. am un respect enorm pentru gica hagi, pentru patzaichin, szabo samd. totusi e prea mult sa ne amintim la nesfarsit de o performanta uitata de cei mai multi dintre noi, doar pentru ca suntem atat de infimi incat sa mai producem si alte performante. imi cer scuze daca am ofensat pe cineva, dar sunt convins ca daca am intelege fiecare ca suntem jos de tot am avea mult mai mult succes (in orice) pe viitor. numai bine
De sad_mad2003 pe 07.05.2011 la 03:17
Cum poti sa vorbesti despre o dominare a fotbalului italian in anul in care a luat steaua liga, adica 85-86 si sa dai exemple din 88-89 si 89-90. Iar mai mult vad ca ai trecut cu vederea faptul ca in sezonul 85-86 barcelona a ELIMINAT reprezentata fotbalului italian in cupa campionilor, adica juventus care il avea pe banca pe giovanni trapattoni pentru al 10-lea an consecutiv si platini in teren. Iar ca o mica clarificare in cazul in care argumentele prezentate de mine mai sus nu sunt relevante, in sezonul despre care vorbim (85-86) juventus a castigat titlul in italia iar milan a iesit pe 7. Asa ca te rog frumos nu mai confunda perioadele....
De petru_stelistu pe 07.05.2011 la 03:08
Intrebati-l pe Alex Ferguson despre Steaua din anii "80.Aceste statistici sunt favorabile Stelei datorita faptului ca Barcelona s-a temut de jocul pe contratac al echipei noastre.Doar presiunea din tribuna a facut ca Steaua sa fie dominata la nr. de ocazii.Daca meciul se disputa pe un teren neutru,cu acelasi nr.de suporteri de partea fiecarei echipe,altfel ar fi stat situatia.Ba mai mult,eu cred ca Steaua ar fi castigat meciul in cele 90 de minute.Anderlecht,la acea vreme,era peste Barcelona.Lotul belgienilor era mei valoros si daca nu ma insel,chiar si din punct de vedere financiar stateau mai bine.Si cand te gandesti cum M.Lucescu a spus ca doar norocul a adus CCE in vitrina echipei militare,la ce sa te mai astepti de la lumea care nu prea cunoaste tainele fotbalului.
De milan6 pe 07.05.2011 la 02:22
ADI ,TATA, in 86 titlul in Spania l-a luat Realul.incepuse domnia Butragueno-Hugo Sanchez in Primera. Barca era in cadere libera.se calificasera in finala dupa 11m cu Goteborg ,avand avantajul Nou Campului. pana in 91 (cu Cruijffs pe banca de 3 ani + Hristo bulgarul )n-au suflat in fata Realului.care Real era distrus in doua randuri de Milan 88-89 1-1 5-0 89-90 2-0 0-1. Spania atunci era cu o clasa sub Italia ca Fotbal .
De sir_neamt pe 07.05.2011 la 01:59
nu uitati k ce joaca azi barcelona si se cheama tiki-taka steaua a inventato.la steaua sa jucat prima data tiki taka
De juv3ntin pe 07.05.2011 la 01:13
omule, Vochin....nu stiu cum sa-ti spun fara sa te superi asa ca o sa-ti zic direct. Steaua a dominat europa timp de 5 ani, cum indraznesti sa spui ca a avut sansa?! esti un mare, dar mare....
De liviuemil pe 07.05.2011 la 01:08
Toti au fost "fotbalisti" nu jucatori de fotbal ca cei de astazi.Respectul meu tuturor. Am vazut "pe viu" ficare meci de acasa. Super. Ala cu adevarat se numea fotbal.

Comenteaza:


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu