Tine-ma minte! Inregistrare

Toate articolele

26.08.2010 | INTERNATIONAL

Tata "Tătă" (2)

După un meci îngrozitor de slab în care doar şansa şi portarul au ţinut-o pe Steaua în viaţă, singurele rînduri care rămîn valabile sînt cele scrise după jocul din tur.

La ei o ieşire pe centrare fără probleme, o degajare decisă sau un balon reţinut cu siguranţă trec mereu neobservate. Zice-se, fac parte din fişa postului. Oamenii îşi mută imediat privirea către atacanţi, camerele TV îşi schimbă unghiul spre poarta adversă, ziaristul nu consemnează nimic în agendă.

Orice pas tremurat, orice minge bîlbîită, orice ezitare le sînt însă contabilizate. Greşelile care se lasă cu ocazii le sînt imediat taxate, iar erorile generatoare de goluri nasc luări de poziţie ce ne amintesc de epoca Inchiziţiei.

Aceasta este nedreapta soartă a portarului. Tătăruşanu a apucat s-o trăiască de nenumărate ori chiar dacă n-a împlinit 25 de ani. Tocmai de aceea, într-o seară în care titlurile virează către o mulţime de jocuri de cuvinte derivate din numele lui Bogdan Stancu, am să propun un altul. Cel al goal-keeperului care a păzit Steaua aşa cum un tată îşi apără pruncii. Căci fără cele 3 intervenţii miraculoase ale lui Ciprian, eurogolul "Motanului" nu mai era superbul gol al victoriei, ci doar cel de onoare.

PS: Prestaţia lui Ciprian de aseară m-a scutit să mai scriu încă un text pe aceeaşi temă. Felicitări, Tătăruşanu!

COMENTARII (22)

De galacticsteaua pe 27.08.2010 la 22:08
Bravo Tatarusanulee sa ne aperi tot asa ne ai calificat...!!
De ciupi0812 pe 27.08.2010 la 19:10
lui tatarusanu trebuie sa i se multumeasca si pentru faptul ca a aparat ultima lovitura a lacustelor, fiindca altfel urma la rand "caaaaaaapppppppppiiiiiiiiiiii iiitttttttaaaaaaaaaaaaaannnnnn nnnnnuuuuuuuuuuuuuuuuuullll!!" si gaia ii manca pe stelisti, fiindca inca de la prima lovitura de la 11 metri lu' ala ii curgea ceva maroniu din chilotzi.
De arctic25 pe 27.08.2010 la 13:17
De ce Piti la brasov l-a folosit pe Stanca?Unde era atunci statornicul piturca?
De bogdan209 pe 27.08.2010 la 13:12
Si tu ai dreptate schipor, dar din cate vezi am ajuns la un nivel atat de jos, incat...am ajuns sa ne bucuram ca nu ne uitam toata toamna la televizor la cupele europene fara nicio implicatie emotionala!
De schipor pe 27.08.2010 la 12:49
corect bogdane, dar eu vreau sa accentuez o problema mare la noi in tara...le atribuim jucatorilor merite mult prea devreme si lucrul acesta nu aduce aspecte pozitive in jocurile urmatoare...ce am uitat sa scriu in comentariul anterior:"Multumesc, Tatarusanu!" doar atat...
De gazistu pe 27.08.2010 la 12:46
VOICHIN E CRAPIDIST, SI NU POATE VB DE BINE DECAT DE CRAPID, O ECHIPA SLABA CARE VA FI DEPASITA IN 4-5 ANI DE cfr CA TITLURI, ACEASTA ECHIPA SLABA NUMITA CRAPID SE LUPTA AN DE AN PT TITLU DAR NU STIU CE FACE DE DEABIA PRINDE ULTIMELE LOCURI DE EUROPA, LOCURILE 5-6, VAI MAMA LOR, DAR VOCHIN TOT O CREDE ECHIPA BUNA, DE CE, PT CA E ECHIPA LUI DE SUFLET. DLE VOCHINVA ZIC EU , CRAPID E O ECHIUPA SLABA. PUNCT
De gattuso pe 27.08.2010 la 12:41
cel mai important post intr un teren[parerea mea] e cel de portar... bravo Cipri,cu sau fara greseli ai fost si estj cel care ne`ai scos dl o rushine...pt k o echipa dp locul 9 din 12,,,care castiga impotriva ta,,,e ca si km...dinamo ar castiga in ghencea:-&:-&:-&bv tata
De viopitik pe 27.08.2010 la 12:34
felicitari tatarusdanu multumim din suflet bravo ai fost ingerul pazitor multumim
De bogdan209 pe 27.08.2010 la 12:27
schipor articolul asta tocmai asta vrea sa ilustreze. Unui portar, in cele mai multe dintre cazuri, nu ii sunt recunoscute meritele, tocmai pentru ca se considera ca asta e 'treaba' lui, dar de ce golul lui Stancu din tur a fost considerat unul 'de geniu', iar inspiratia lui Tatarusanu, care pur si simplu a adus calificarea Stelei prin evolutiile sale in ambele meciuri sa fie pusa sub umbra. Unui atacant, daca rateaza cu poarta goala, nu ii este imputata o infrangerea, dar daca portarul scapa mingea in poarta la o faza absurda este tarat prin noroi. E momentul de glorie al lui Tatarusanu...sa il lasam sa se bucure de el!
De schipor pe 27.08.2010 la 12:12
mentalitate de estici si in special mentalitate de romani:"Tatarusasuuuuuuuu!!!fa ntastic!!!, gsp"Tătăruşanu a fost eroul de la Zurich » Ciprian minune"...nu mai laudati atat un jucator doar pentru ca si-a facut treaba...cunoastem foarte bine jucatorii romani.exemplu:Mitea a fost laudat si iar laudat pt ca a dat si el cateva goluri...nu se poate asa ceva...un jucator este "fantastic, minune"citez gsp, doar dupa ce are o cariera in care a jucat aproape constant foarte bine...Acum sa vb de Steaua: NU AVEM CAPITAN(eu nu critic prestatia lui Tanase de aseara)...un adevarat capitan inspira prin exemplu, daruire si devotament...ultimul capitan al stelei a fost Radoi...
De lucell pe 27.08.2010 la 11:53
el a scos`o pe steaua din buda si in tur si in retur...dupa multi ani se pare ca avem un portar de valoare! MULTA BAFTA SI ITI MULTUMESC CIPRIANE!
De cubdegheata pe 27.08.2010 la 11:44
meci slab rau pentru steaua bine ca s-au calificat macar ei
De masi82 pe 27.08.2010 la 11:15
Felicitari pentru articol!
De 10geo pe 27.08.2010 la 10:44
a facut un meci bun. felicitari! cam el a calificat steaua. succes in continuare! mai e de munca la echipa.
De sabrossa pe 27.08.2010 la 09:29
Am fost coleg cu tatarusanu de clasa in liceu si e un tip foarte muncitor, se tinea de treaba. Era titular la Juventus Bucuresti inca de la 18-19 ani si se tinea si de scoala. Arata-ti-mi voi fotbalist cu liceu terminat la 18 ani? Majoritatea il termina odata cu finalul carierei. Super tip si foarte serios in ceea ce face. Bravo Cipa, te-mbat data viitoare cand ne vedem :) Sebi sunt. Bafta.
De sergone.sordo pe 27.08.2010 la 09:24
Felicitări Ciprian!Doar tu ai ținut Steaua în cursă.Eu zic că dacă era Zapata ne îngropa cel puțin la un gol,iar la penalty-uri nu apăra nimic.
De alex311088 pe 27.08.2010 la 05:02
@ciupi, cred ca cel mai nasol e sa fie ingropata pentru suporteri, e usor de inteles de ce, dar dupa cum ai zis si tu ce esti ideal stim cu toti, singura problema e ca in romania nu am mai vazut de ceva vreme situatia ideala, sau mai bine zis ca sa nu par partinitor (desi sunt) pt echipele romanesti nu am mai vazut asta de mult in cupele europene
De milici pe 21.08.2010 la 16:47
Vochine ce lapsus ai avut la Rapid Gloria uitand ca ridicatul piciorului mai sus decat interesul comentatorului , inseamna cartonas rosu , postulat pe care l-ai inventat in cazul Ov Petre si l-ai aplicat intermitent! La lovitura cu piciorul ridicat in plex asupra lui Moraes l-ai uitat , pe urma la piciorul in nas aplicat aceluiasi jucator , brusc si timid ti-ai adus aminte osciland intre rosu si galben desi portughezul era plin de sange. Remarc inca odata deontologia din iarba , sper sa ma ajute din nou impotriva cenzurii nemiloase.
De radufansteaua pe 20.08.2010 la 18:30
mda!!!
De cainerrosu pe 20.08.2010 la 15:55
In mod normal trebuia sa se incheie meci nul ! Nu Tatarusanu a fost omul providential !De el s-a lovit mingea si atit ! Sansele de calificare sunt in continuare 50 - 50 % ! Dupa cum se misca, Steaua nu poate emite ( acum ! ) pretentzii la campionat ! Asta in conditiile in care oierul nu umbla la butoane, asa cum a facut-o in meciul cu U Cluj ( penalty neacordat in min 87 pt U ) si , mai ales, in meciul cu Craiova ! Si avea doar 5 puncte NU 10 ! Deci fara ajutor Steaua nu prea conteaza ! Normal nu are cum sa ia mai mult de 2 puncte in meciurile urmatoare cu Vaslui si Timisoara ! Sa vedem ce va mai fii !………….
De mozacu pe 20.08.2010 la 11:02
andrei, comentezi prea mult steaua...incearca te rog sa fii echidistant, analizeaza si alte echipe ale campionatului, ce zici de gaz metan sau otelul, doua surprize placute ale inceputului de campionat.
De ciupi0812 pe 20.08.2010 la 10:42
ce este nasol pentru o echipa? sa fie salvata de portar sau sa fie ingropata de acesta, atunci cand oamenii campului joaca bine. ce este ideal stim cu totii...

Comenteaza:


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu