04.01.2010 | TOP GAZETA
Zapata a cîştigat pentru a treia oară titlul de cel mai bun portar în Top Gazeta
Columbianul Stelei a cîştigat pentru a treia oară titlul de cel mai bun portar în Top Gazeta. După ce a început sezonul ca rezerva lui Tătăruşanu, Robinson Zapata a încheiat anul pe prima poziţie în Top Gazeta pe baza evoluţiilor sale din campionat. Este a treia performanţă de acest fel pentru stelistul în vîrstă de 31 de ani, după ce ieşise cel mai bun portar şi la finalul turului 2007-2008, şi la sfîrşitul campionatului 2007-2008.
"Mă bucur mult că am fost ales din nou cel mai bun portar în Top Gazeta. Nu am fost supărat că la începutul sezonului am fost rezerva lui Tătăruşanu. Un antrenor pe care l-am avut în trecut mi-a zis: "Ca să fii un portar bun, trebuie să fii o rezervă foarte bună"", a spus Zapata.
Columbianul a punctat decisiv la două capitole: media notelor gsp şi media baloanelor salvate. Acest lucru arată că el nu a mai fost ajutat ca în trecut de defensiva Stelei şi a ajuns primul datorită formei excelente din această toamnă.
52% din cei 4.300 de cititori ce au votat pe gsp.ro l-au desemnat pe Zapata cel mai bun portar în turul campionatului
"Le promit suporterilor stelişti că vom face tot posibilul să cîştigăm titlul cu numărul 24"
Robinson Zapata
COMENTARII (17)


























Comenteaza:
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu