Mîna de oameni care au crezut în miracolul ceh merită toată stima şi, mai ales, toată liniştea noastră
"Daţi-ne, mă, şi nouă nişte rezultate, să avem şi noi ce să scriem!". Strigătul de revoltă din clipul televizat al Gazetei era forma civilizată a mesajului transmis de cei care au intrat pe teren şi au urcat scorul meciului tur de la 0-2 la 0-3. Cînd au făcut-o, ei nu mai credeau, la fel ca noi, toţi ceilalţi plictisiţi de eşecurile dinamoviste în Europa.
A fost însă o mînă de oameni care au sperat în tăcere. Întîi să nu fie expulzaţi din Europa. Apoi să bată măcar pentru a le arăta celor care au pătruns pe "Ştefan cel Mare" că ratarea trebuie împărţită nu doar între jucători, antrenori şi acţionari, ci şi cu acei tîmpiţi solemni care au invadat terenul. Şi în final să ajungă în grupe, în ciuda tuturor pronosticurilor.
A fost o mînă de oameni. Dario Bonetti, cel care era să fie răstignit înainte de a începe munca de creaţie, a ales primul "11", a adus pe teren un mixaj de jucători şi pentru Slovan, dar şi pentru Steaua. Asta la început, pentru ca pe final să mute decisiv cu Niculescu, coautor la golul 3 şi marcator de penalty, cu Torje, transformat în ajutor pentru fundaşi, dar şi piston pentru atac, şi mai ales cu Niculae, care într-o oră şi jumătate a făcut pe teren mai mult decît într-un întreg sezon.
6 şuturi a tras "Săgeată" la poartă, dintre care 5 !!! cadrate
3 goluri a înscris Marius, 2 în timpul regulamentar şi unul din penalty
Dar e cineva care să nu fi pus umărul într-un fel sau altul la cel mai mare şoc din fotbalul românesc din ultimii ani? Molinero, care a respins de pe linia porţii. Grigore care s-a completat excelent cu Moţi, cel care a recuperat nu mai puţin de 35 de mingi!!! Sau băieţii de culoare, Kone ori Diabate, oamenii care au transformat dumnezeieşte penaltyurile. Sau Andrei Cristea, cel care a deschis balul aşa cum o făcuse şi cu Valencia în altă seară magică. Sau celălalt Cristea, Adrian, care a avut ghinionul de a-i fi stricat portarul o foglia seca uluitoare, chiar înainte de schimbare. Sau Zicu, cel ce a început show-ul, cu acea pasă ideală la primul gol. Sau Boştină, mijlocaşul cu rol de Distonocalm în momentul în care pune piciorul pe minge. Şi care bate penaltyul fără nici o şansă pentru orice portar. Chiar şi Dănciulescu, pentru tot ce a lăsat el în urmă în această echipă. Iar nu în ultimul rînd, Matache, portarul care a dus mai întîi "lucrarea" la penaltyuri, pentru a deveni erou la încercarea a 10-a a cehilor de la punctul cu var.
Ei, toţi aceşti băieţi superbi, ce n-au jucat pentru zecile de mii de dolari promişi de singurul care chiar credea în acest miracol, Cristi Borcea, ci pentru a şterge o dată ruşinea şi neşansa acumulate în timp, au întors nu o calificare, ci un destin fotbalistic. Cum? Surclasîndu-şi adversarul la toate capitolele: mental, în primul rînd, tehnic, tactic şi fizic, pînă în ultimele minute. Minutele în care le-am mulţumit acestor băieţi că, în sfîrşit, ne-au dat un mare rezultat şi, o dată cu el, prilejul de a vorbi iar despre fotbal. Şi, în rest, să le invadăm terenul cu gîndul şi să-i aplaudăm în linişte.
Slovan Dinamo
Ocazii 4 9
Şuturi la poatră 18 19
Şuturi pe poartă 5 10
Posesie 46 54
COMENTARII (70)
Bravo lor ca au reusit sa mai spele din pacatele campionatului trecut si ratarilor europene.Jiji,mai scoate din cand in cand si cate un adevar printre perlele lui,"Dinamo ramane Dinamo daca se mobilizeaza"
vochine, fa o bucurie iubitorilor de fotbal si nu mai comenta meciurile !!!.....cu tot respectul dar esti mai mult decat jenant si penibil !!!....imi vine sa renunt la a ma mai uita la un meci cand comentezi tu !....fa un sondaj si ai sa ramai surprins ca nimeni nu te vrea sa comentezi !!!!
Un articol excelent si plin de adevar!
multumim domnule Vochin!
Da,frumos.Cel mai tare ar fi,acum,sa mergem la Atena,si sa acoperim fondul sonor al stadionului.Ce ziceti?Eu vin,ca era sa am atac de inima cind au jucat cu cehii.Acum,vreau sa vinsa-i vad pe baieti pe viu,si sper sa fim civilizati.Asa cum am vazut pe undeva prin presa,pentru citeva minute,marea inima a Romaniei a batut pentru Dinamo.Sa speram ca inimile noastre vor bate la unison,pentru toate echipele noastre angrenate in cupele europene,sa speram ca vom fi mai buni,sa speram ca v-a reveni respectul reciproc intre suporterii tuturor echipelor din Liga I.In final,nu zic hai Dinamo,zic HAI FOTBALUL DIN rOMANIA.
UN MARE ADEVAR MIHAI----'''Domnule Vochin, am o rugaminte,departe de a minimaliza eforturile Stelei si a Rapidului in acumularea de puncte pentru coeficientii UEFA,va rog sa scoateti in evidenta macar asa o idee ca si Dinamo a contribuit la acest coeficient 18% in conditiile in care Steaua are 40 iar rapidul 26 nueste de neglijat.Si in nici un caz nu aveam 6 echipe in Europa fara aceste procente si probabil nici echipa calificata direct in liga.Prea se bate tam-tam pe faptul ca numai Steaua a adus puncte ,mie personal,mi se pare o nedreptate ce se insinueaza.Iar presedintele Stelei Argaseala nu scapa nici un prilej sa spuna ca numai Steaua aduce puncte multe.Dar uita sa spuna ca a adus puncte pt ca s-a clasat pe locul6 in campionat cu ajutorul sustantial al Urziceniului care era deja campioana si nu a mai interasat sa bata in meciul direct,un egal ii era de ajuns,si pentru ca ajuns pe 6 a trebuit sa joace 3 tururi .Cu niste echipe a caror valoare este indoielnica,dar bravo lor ca au adus maxim.Insa sa spui ca ai adus 18puncte din 6 meciuri mise oare ca minti cu nerusinare si asta face argaseala,pentru ca nu sunt 18 ,nici macar 12,ci doar 6 ,ca asa se socoteste punctajul in preliminarii.Eu zic ca nu ma insel si am un pic de dreptate si am scris asta pentru ca mi sa-a acrit sa-l aud poe argaseala ca iar Steaua aduce puncte multe,si celelalte nu aduc.Poate il corecteaza cineve in luarile acestuaia de atitudine'''.
Felicitari pentru articol si pentru ca sunteti printre putinii jurnalisti IMPARTIABILI
d c la toate meciurile transmise din franta sau de o tel franceza ( canal + ) la cornere se foloseste camera de la 16 metri ???????
am vazut si aseara la barca sahtar.....e IRITANT SI FRUSTRANT...sper ca nu sunt singurul care observa lucrul asta..
NU O SPUN PENTRU ARTICOLUL LAUDATIV, CI AM OBSERVAT IN TIMP CA SUNTETI CEL MAI CORECT SI (MAI)IMPARTIAL ZIARIST SPORTIV. RAMANETI TOT ASA! FELICITARI !
d c nu maerge sa postez cevaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
@ MIHAI
ARGASEALA A SPUS 6 PUNCTE, NU 18, E BINE CA TII ACEASTA SOCOTEALA DAR DIN CAND IN CAND RAPORTEAZATE SI LA ANI, ULTIMII 5 DE EXEMPLU , NU SE IA IN CALCUL DATA INFIINTARII CLUBULUI CUM AI FACUT TU CU DINAMO.
Domnule Vochin,
am o rugaminte,departe de a minimaliza eforturile Stelei si a Rapidului in acumularea de puncte pentru coeficientii UEFA,va rog sa scoateti in evidenta macar asa o idee ca si Dinamo a contribuit la acest coeficient 18% in conditiile in care Steaua are 40 iar rapidul 26 nueste de neglijat.Si in nici un caz nu aveam 6 echipe in Europa fara aceste procente si probabil nici echipa calificata direct in liga.Prea se bate tam-tam pe faptul ca numai Steaua a adus puncte ,mie personal,mi se pare o nedreptate ce se insinueaza.Iar presedintele Stelei Argaseala nu scapa nici un prilej sa spuna ca numai Steaua aduce puncte multe.Dar uita sa spuna ca a adus puncte pt ca s-a clasat pe locul6 in campionat cu ajutorul sustantial al Urziceniului care era deja campioana si nu a mai interasat sa bata in meciul direct,un egal ii era de ajuns,si pentru ca ajuns pe 6 a trebuit sa joace 3 tururi .Cu niste echipe a caror valoare este indoielnica,dar bravo lor ca au adus maxim.Insa sa spui ca ai adus 18puncte din 6 meciuri mise oare ca minti cu nerusinare si asta face argaseala,pentru ca nu sunt 18 ,nici macar 12,ci doar 6 ,ca asa se socoteste punctajul in preliminarii.Eu zic ca nu ma insel si am un pic de dreptate si am scris asta pentru ca mi sa-a acrit sa-l aud poe argaseala ca iar Steaua aduce puncte multe,si celelalte nu aduc.Poate il corecteaza cineve in luarile acestuaia de atitudine.
Sunt stelist,dar sunt roman in primul rand. Joi eram in Sighisoara urmaream meciurile. Eram impartiti: stelisti dinamovisti. Cand s-a marcat al treilea gol majoritatea stelistilor ne-am ridicat si ne-am dus sa vedem. Am aplaudat si noi ca deh, suntem romani. Iar la penalty-uri, stateam in usa: un ochi la Steaua , un ochi la Dinamo.
Bravo echipelor romanesti!
Sunt stelist dar bravo Dinamo. Succes in Grupe!
Bravo Dinamo!
In sfarsit demonstreaza pe teren ca e o echipa serioasa, sper sa nu se imbete cu apa rece si sa o tina la fel mult timp de acum incolo. Cat despre acei suporteri care au invadat terenul pot doar sa le spun ca mi-e scarba si rusine de ei pentru ca isi ranesc echipa astfel, echipa pe care spun ca o iubesc. Sper sa-si dea seama ca echipa Dinamo care a intors calificarea de la 0-3 NU a facut-o pentru ei, ci a facuta sa le dea peste nas si sa le arate ca este o echipa care nu merita asemenea specimene de fani.
Bravo Dinamo!
multumim pt acest articol,dle Vochin.chiar aveam nevoie de asa ceva dupa ceea ce s-a tot scris prin presa...sper s-o tinem tot asa...
Trebuiau sa bata cu 4 - 0 in timpul regulamentar :)))) Asa ar fi zis Ceausescu...
-dinamo i-a prins pe real madrid in zi slaba si i-a umilit,sau nu a fost real? atunci cine a fost? mancester? nu? inter? nu ?atunci sahtior, nu ?atunci inseamna ca a jucat musai cu ceahlaul.pai cu astia de ce nu au castigat si acasa?
cinste lor ... cinste lor ... cinste jucatorilor:X
intr-adevar, bravo mai nebunilor! ati fost tari de tot.
va asteptam in ghencea si cel mai bun sa castige. asa poate sa creasca fotbalul romanesc, nu cu bizonii care intre pe teren!
Aseara o ECHIPA ROMANEASCA a intors in rezultat de 0-3 pe teren propriu. Nu conteaza prea mult in momentul in care joci in Europa, cu tine tii in campionatul nostru de toate zilele. Eu consider ca, fiind un stelist infocat de aproape 30 de ani si aseara fiind suporterul nr 1 si al lui Dinamo, toti suporterii din Romania ar fi trebuit sa sarbatoreasca triumful echipelor de fotbal romanesti. Bravo Romania, ca ai 5 echipe in grupe (CL si EL), bravo Dinamo, pentru ca ai demonstrat ca nu numai englezii si nemtii pot juca fotbal pana in ultima secunda a celor 90 de minute, bravo CFR, Timisoara, pentru fotbalul frumos aratat, bravo Steaua pentru cele 6 victorii din 6(care vor aduce din nou puncte frumoase Romaniei in clasamentul coeficientilor), si nu in ultimul rand bravo Vaslui pentru victoriile cu Apoel si AEK din acest tur dar si pentru ca ai rezistat o ora in care am crezut ca putem fi cu toate echipele calificate in grupe.Bravo Romania!!!
felicitari dinamo, timisoara, cluj pentru calificare.
Ce s-a intamplat cu dinamo si steaua trebuie sa fie un semnal de alarma.
Protestele dupa parerea mea sunt foarte bune. Dar ele trebuiesc facute cu cap si nu sa ne punem in pericol echipa la care tinem.
Daca patronii fac rau echipei prin marlanii, comentarii stupide si f ff multa prostie nu trebuie sa fim si noi ca ei.
sincer e prima data cand pot sa zic: multumesc dinamo din 2 motive:
1. a adus puncte si glorie romaniei
2. au fugit ca disperatii si sper sa vina foarte obositi in ghencea ca sa le dam macel :))
spor tuturor
Bravo Dinamo!
In alta ordine de idei vreau sa spun ca m-am uitat si pe blogul lui Buzarin si am vazut ca cei ce au scris acolo sunt de parere ca Buzarin e..."depasit". Si parerea mea e ca nu reuseste sa fie impartial. E facut varza.
sincer, nu imi vine sa cred ca toti romanii o felicita pe DINAMO. le multumesc tuturor stelistilor, rapidistilor craiovenilor, timisorenilor si CFR-istilor care felicita clubul dinamo. si vochin, o analiza excelenta despre tot. MULTUMIM!!
FELICITARI DINAMO!
SUGEREZ SELECTIONERUUI LUCESCU, CA ACEST MECI SA FIE ANALIZAT IMPREUNA CU NATIONALA INAINTEA JOCULUI DE SAPTAMANA VITOARE, CU FRANTA. UN EXEMPLU DE INCREDERE, SPERANTA SI DARUIRE.
BRAVO DINAMO!
P.S. SUNT STELIST DE 1000 DE ANI, DAR ASEARA AM FOST FAN DINAMODIN MINUTUL 3, CAND AM VAZUT CA BAIETII ASTIA CHIAR VOR SI REUSESC SA JOACE FOTBAL. O PALMA DATA ASA ZISILOR FANI CARE AU INTRAT PE TEREN IN MECIUL TUR.
ULT SUCCES IN GRUPELE EUROPA LEAGUE, TUTUROR ECHIPELOR ROMANESTI CALIFICATE.
probabil ca asa s-au bucurat si Middlesborough si Anderlecht, cu Steaua respectiv Rapid, si probabil ca a venit si randul nostru.
sunt rapidist si sper ca asta sa fie o lectie si pentru noi.
felicitari tuturor echipelor calificate si felicitari si Vasluiului care a facut pe teren mai mult decat arata rezultatul.
Tin cu Steaua de cand ma stiu, dar cand a fost vorba de orice echipa romaneasca in Cupele Europene, am fost Romanca.
Bravo lor! Pacat de Vaslui!
Nu credeam ca vom ajunge sa traim o seara ca cea precedenta, in care sa avem 4 echipe romanesti in Europa League si una in grupele Champions League!
Poate ca si atitudinea suporterilor dinamovisti a provocat un soc la echipa si i-a facut pe jucatori sa dea totul pentru aceasta calificare.
Sper ca toate echipele romanesti sa ne mai ofere astfel de momente de euforie si in faza grupelor....si de ce nu, chiar si dupa...
asta asa pentru BIZONII ce au invadat GROAPA.BRAVO LOR,JUCATORILOR!!!!!!!!!!!!
O SEARA DE NEUITAT PT ORICE ROMAN ,FIE EL DINAMOVIST ,STELIST,CFERIST,E O SAPTAMANA A ROMANILOR SI TREBUIE SA NE BUCURAM CU TOTI.SUNT DINAMOVIST SI DUPA UN ASEMENEA REZULTAT CU SIGURANTA NE SIMTIM MULT MAI MANDRI DE CE ECHIPA AVEM ,INSA CU NUMAI O 1 SAPTAMANA IN URMA CE S-A INTAMPLAT IN STEFAN CEL MARE A FOST O RUSINE SI ERAM TOTI DINAMOVISTII MAI MULT TRISTI PT CE AU FACUT UNI DERBEDEI DE CAT DE JOCUL ECHIPEI PT CA IN FOTBAL SE POATE INTAMPLA ORICE MAI ALES CAND UN JUCATOR ARE VALOARE SI ISI DORESTE FOARTE MULT SA CASTIGE,BRAVO DINAMO, BRAVO BAIETI ATI ARATAT IERI CA ATI LASAT CHEFURILE SI CA SUNTETI O ECHIPA O ECHIPA CUM VREA ORICE SUPORTER SA AIBA .SUNT PLECAT DIN ROMANIA SI ASTEPT CU NERABDARE TRAGEREA LA SORTI PT CA VREAU SA VAD O ECHIPA ROMANEASCA JUCAND AICI ORICARE AR FI EA AM SA MERG SI AM SA-I SUTIN IN CUPELE EUROPENE NU MAI CONTEAZA DE CE ECHIPA ESTI SUNTEM ROMANIA .BRAVO DINAMO ,BRAVO TIMISOARA ,BRAVO CFR,BRAVO STEAUA
sper sa fie suprema demonstratie ca antrenorii se pricep in general, chiar daca sunt mai slabi sau mai lipsiti de experienta insa aceia care de fapt joaca sunt jucatorii si dejaba il ai pe murinho pe banca daca 11 jucatori joaca prost si 6-7 din ei sunt lesinati pe teren. daca vreti ca fotbalul din romania sa mearga inainte, lasati antrenorii sa-si faca treaba si pedepsiti jucatorii care platiti regeste, isi baga picioarele...
eu ma intreb acum sincer cati dinamovisti il mai vor demis pe bonetti. nu cred ca 10% din toti dinamovistii mai aveau rabdare cu el si il desfiintau fara ca el sa poata arata ceva. doar dupa meciul cu international cand cu 2 oameni in minus dinamo a pierdut multi au sarit sa-l conteste desi nu era vina lui.
multumim stelistilor care au felicitat DINAMO!!
MULŢUMIM DINAMO! EŞTI LIVERPOOL DE ROMÂNIA!
Felicitari Dinamo! Sunt un fan rapidist infocat, dar aseara am tinut cu voi din toata inima. M-am bucurat mult la sfarsit si aproape ca nu am suportat sa privesc loviturile de la 11 m. BRAVO!!!
Nimeni sau prea putini au crezut intr-o calificare in urma acelui 0-3 scos la masa verde pt cehi.Uefa a "marcat" pt cei de la Slovan Liberec, care au fost drogati practic si inebuniti dupa marcarea acelui gol din minutul 5.Dinamo insa a sperat si au sperat si adevarati suporteri intr-o reusita,reusita ce ne permitea intrarea in grupele EuroLeague.Aseara,la ei acasa, am demonstrat ca suntem mai buni.Loviturile de la punctul cu var poate au fost o loterie, un joc castigat de Cainii Rosii dar 0-3 dupa 90 min demonstreaza contrariul.Un meci incins, un meci frumos, un meci de infarct care a tinut o intreaga Romaniei cu ochii atintiti la televizor.Chiar si cei mai infocati stelisti,intr-o seara de joi 27 august 2009 au fost stelisti, au aratat ca sunt romani. Au aratat ca impreuna, lasand orgoliul avem de castigat.Si toate astea pentru ca nu conteaza al carei echipe esti suporter,tu esti roman si sustii Romania !!!
Vochine esti tare .Am citit aceste fraze si am ramas uimit cu cita daruire si bun gust ai scris aceste fraze .Meriti tot ce e mai bun esti un gazetar tare.Multumim k exist.Dinamo incredibila.Sunt Dinamovist
BRAVO DINAMO BRAVO BAIETI ATI JUCAT UN FOTBAL EXTRAORDINAR ATI MERITAT CALIFICAREA IN GRUPELE DIN EUROPA LEAGUE . FORZA DINAMO
Meciurile precum cel de aseara ne aduc aminte de ce iubim sportul.A fost extraordinar ! Multumim !
pnt "u"n craiovean,si ai pariat pe dinamo ca sa stiu si eu ca ai fost baiat destept dar se pare ca esti doar unu care incearca sa-i ia victoria lui dinamo ,daca ai stiut ca o sa fie blat si ai pariat chiar ma bucur pnt tine dar cred ca tu doar vrb ca sa te afli in treaba
@mihai adam
Pai fac, nu?
Au pus taxa si pe reluarile cu iesirea de la cabine :)
"dati-ne rezultate, ca sa avem ce scrie"....din pacate ati scris voi mult prea urat saptamana trecuta despre Dinamo...ca se desfiinteaza, ca e anarhie etc. V-au demonstrat voua, ziaristilor stelisti, ca de multe ori va manifestati in mod pripit si fara temei.
Dupa meciul de aseara chiar nu mai am ce comenta.Bravo lor au reusit sa bucure chiar si un stelist infocat,aseara eram un simplu roman care iubeste fotbalul.Bafta in continuare in europa si duminica va asteptam in templu:)
aseara am fost mandru ca sunt roman. dinamo ne-a dat tuturor o lectie de viata. multzumiri.
ps am vazut meciul intr-un bar din cluj,cand a inceput dinamo s-a votat si ne-am uitat la meciul lor nu la cfr-isti!!! intr-adevar la cluj e iubita aceasta echipa,cei care o hulesc nu intzeleg nimic.
Bravo,ce ati facut aseara reprezinta un exemplu de lupta pentru toate echipele romanesti...si pentru toti suporterii din tara:nici eu nu suport Dinamo,dar cand traiesti in afara tarii mai uiti de rivalitati uneori.
Este foarte bine si placut sa le poti spune strainilor,da Romania are o echipa in UCL si 4 in Europa L.
Cind faceti si voi ceva ptr cei ce nu prindem gsptv,digi etc.
meciul asta cu Dinamo ar trebui sa ne mai civilizeze si pe noi. Adica sa tinem cu echipa noastra indiferent de rezultat. Aceia care au intrat pe teren sunt niste salbatici, drogati. de ce nu are nimeni curajul sa o spuna? ati vazut la S.Patrick? la 1-0 pt ei , au sperat.la 3-0 pt STEAUA ei au sperat. asta e civilizatie. asta e educatie. suntem salbatici.
Nu sunt de acord ca Slovan e o echipa slaba. Dimpotriva, fotbalul ceh este cel putin la fel de valoros ca cel romanesc (mai ales in ultimii 7-8 ani).
Bravo Dinamo!
Bravo Bonetti!